Papagalul : Simbol și semnificație

 Papagalul (în limba greacă, "psittacus") a fost important din India până în Grecia antică, fiind prețuit pentru abilitatea sa de a imita vorbirea umană. 

Callimachus (300-240 i.Hr.) a văzut această pasăre ca un simbol al trăncănelii, vorbirii fără rost a oamenilor. Într-o fabulă a lui Esop, papagalul este rivalul nevăstuicii.    

                              

În textul creștin timpuriu "Physiologus", imitarea de către pasăre a vorbirii omenești este asociată cu învățăturile Sfântului Vasile: "În același fel trebuie să imiți vocile apostolilor, lăudându-l pe Dumnezeu și să-L lauzi tu însuți. Imită comportamentul celor drepți, astfel încât să fii demn de a atinge tronul lor luminos". 

Ciocul papagalului era considerat o amuletă de folos împotriva febrei și demonilor. 

În bestiarele medievale, pasărea era văzută ca recalcitrantă: "corpul său este atât de tare, încât trebuie să fie bătut cu o vergea de fier dacă cineva vrea să o învețe vreo ceva". 

Potrivit lui Conrad de Wlizburg, penele papagalului nu sunt udate de ploaie, pasărea devenind astfel un simbol al Maicii Domnului, care nu fusese pângărita de păcatul originar. 

Papagalul apare în descrieri ale paradisului datorită prezumției că germanii învățaseră să pronunțe numele Evei în limba lor pornind de la imaginea inversată a cuvântului  latinesc "ave", cu care îngerul Gavriil a salutat-o pe Fecioara Maria (imaginea inversată, fără de păcat, a "păcătoasei" Eva) la timpul Bunei Vestiri (Luca 1:28). 

În China, papagalul din regiunile sudice (Ying-wu) era un simbol al trăncănelii ispititoare a prostituatelor, cu o perlă în ciocul său ca un atribut al bunei zeițe Kuan-yin ( în japoneză, Kwannon). 

Negustorul şi papagalul său isteţ - Poveste de Rumi