Biografia lui Buddha | Viața și învățătura

 Învățătorul cunoscut drept Buddha a trăit în nordul Indiei cândva între mijlocul secolului al VI-ea și mijlocul secolului al IV-lea înainte de Hristos. În India străveche, titlul de "buddha" se referea la o ființă iluminată care se trezise din somnul ignoranței și obținuse eliberarea de suferință. Potrivit variatelor tradiții ale buddhismului, au existat mai mulți "buddha" și aceștia se vor ivi și în viitor. Unii buddhiști cred că este un singur "buddha" pentru fiecare epocă istorică, iar alții au credința că toate ființele umane vor deveni "buddha" întrucât posedă "natura de buddha" ("tathagatagarbha"). 

Personajul istoric Buddha (a cărui viață este știută pe larg din legende) a văzut lumina zilei la marginea nordică a bazinului răului Gange, o zonă de la periferia civilizației antice din India de nord, în prezent sudul Nepalului. Se spune că ar fi trăit 80 de ani. Numele său de familie a fost Gautama (în sanscrită) sau Gotama (în limba pali), iar numele dat lui la naștere a fost Siddharta (în sanscrită, "cel care-și atinge țelul") ori Siddhattha (în pali).         

                                  

Este frecvent numit Shakyamuni, "înțeleptul din clanul Shakya". În textele buddhiste este menționat de obicei Bhagavat (tradus adeseori ca "Domn"), iar el însuși își spunea Tathagata, un nume care înseamnă atât "cel care vine astfel", cât și "cel care a plecat astfel". Surse tradiționale despre data morții sale (sau a trecerii sale în nirvana) o plasează între 2420 și 2490 î.Hr. Învățați din secolul al XX-lea au limitat considerabil acest interval, crezând că a trăit în răstimpul 563-483 î.Hr., alțîi fiind de pare că a trăit cu circa un secol mai târziu. 

Nașterea lui Buddha

Informații despre viața sa provin în mare parte din texte buddhiste, cele mai timpurii dintre acestea fiind aduse la scurt timp înainte de era noastră, adică la mai multe secole după moartea sa. Totuși, conform relatărilor tradiționale, Buddha s-a născut în clanul conducător Shakya și a fost membru al Kshatriya, o castă de raboinici. Mama sa, Maha Maya, a visat într-o noapte că i-a intrat în pântec un elefant și, după zece luni lunare, pe când se plimba prin grădina din Lumbini, fiul ei s-a ivit de sub brațul său drept. 

Viața lui Buddha

Viața timpurie a lui Buddha a fost una de lux și confort, și tatăl său l-a protejat pe prinț de expunerea la relele lumii, incluzând bătrânețea, boală și moartea. La vârsta de 16 ani, s-a căsătorit cu prințesa Yashodhara care, în cele din urmă, i-a purtat un fiu. Totuși, la vârsta de 29 de ani, prințul a avut o experiență profundă când a observat pentru prima oară suferința lumii pe când a mers într-un car în afara palatului său. S-a hotărât atunci să renunțe la averea și familia sa, și să trăiască precum un ascet. 

În următorii șase ani, a practicat meditația cu mai mulți învățători și, apoi, cu cinci tovarăși care și-au asumat o viață de extremă automortificare. Într-o zi, pe când se îmbăia într-un râu, a leșinat din cauza slăbiciunii și, de aceea, a concluzionat că mortificarea nu era calea către eliberarea de suferință. 

Abandonând traiul de ascetism extrem, prințul a stat sub un copac în meditație și a primit iluminarea, identificată câteodată cu înțelegerea celor Patru Nobile Adevăruri. În următorii 45 de ani, Buddha și-a răspândit mesajul spiritual în India de nord-est, înființând ordine de călugări și călugărițe, și primind patronajul unor regi și negustori. La vârsta de 80 de ani, s-a îmbolnăvit grav. Apoi, s-a întâlnit cu discipolii săi pentru ultima oară pentru a le împărtăși instrucțiunile sale finale și, după aceea, a trecut în nirvana. Trupul său a fost ars și relicvele sale au fost distribuite și păstrate cu evlavie în multe "stupa" (monumente funerare), unde au fost venerate. 

Locul lui Buddha în tradiție nu  poate fi totuși înțeles prin focalizarea exclusivă asupra avenimentelor din viața sa și timpul său. În loc de asta, el trebuie să fie văzut în contextul teoriilor buddhiste ale vremii și istoriei. Printre aceste teorii este credința că universul este produsul Karmei, legea cauzei și efectului, a acțiunilor. Făpturile universului sunt renăscute fără început în șase tărâmuri ale zeilor, semizeilor, oamenilor, animalelor, fantomelor și ființelor iadului. Ciclul renașterii, numit Samsara (Literal, "rătăcire") este văzut ca un domeniu al suferinței, în vreme ce obiectivul final al buddhiștilor este să scape de această suferință. Mijloacele scăpării rămân necunoscute până când, în cursul unor milioane de vieți, o persoană se perfecționează pe ea însăși, câștigând, în cele din urmă, puterea de a descoperi calea de ieșire din Samsara și, apoi, de revelare a căii către lume. 

O persoană care a pornit să descopere drumul către eliberarea de suferință și, apoi, îi învață pe alții despre aceasta, este numită "Bodhisattva". O persoană care a descoperit calea, a urmat-o până la capătul său și a învățat lumea despre aceasta este numită un "Buddha". Un Buddha nu mai renaște după ce a murit, ci întră într-o stare de dincolo de suferință, zisă "Nirvana" (literal, "trecerea dincolo"). Deoarece un Buddha apare atât de rar în decursul timpului și fiindcă numai el poate revela drumul eliberării de suferință, ivirea unui Buddha în lume este considerată un eveniment monumental. 

Povestea unui anume Buddha începe înainte de nașterea sa și se extinde dincolo de moartea sa fizică. Această cuprinde milioanele de vieți petrecute pe calea către iluminare, starea de Buddha și persistența lui prin învățăturile și relicvele sale după ce a trecut în Nirvana. Istoricul Buddha nu este privit nici ca primul, nici ultimul Buddha din lume. Conform unor tradiții, el este al șaptelea Buddha și, potrivit altora, este al douăzecisișaselea ori al patrulea. Următorul Buddha, Maitreya, va apare după ce învățăturile și relicvele lui Shakyamuni vor dispare din lume. 

Locuri asociate cu viața lui Buddha au devenit importante centre de pelerinaj și regiuni în care buddhismul a pătruns la multă vreme după moartea sa (precum Sri Lanka, Kashmir și Burma / Myanmar), unde au fost adăugate povești ale vizitelor sale magice. Deși Buddha nu a lăsat nici o lucrare scrisă, versiuni variate ale învățăturilor sale au fost prezervate de discipoli ai lui. În secolele de după moartea sa, sute de texte (numite "sutre") au fost atribuite lui și au fost ulterior traduse  în limbi din Asia. 

Mesajul lui Buddha

Învățăturile lui Buddha au fost prefațate de cuvintele "Evam me sutam" ("așa am auzit") și, de aceea, este dificil de spus dacă sau în ce măsură, discursurile lui au fost păstrate așa cum fuseseră spuse de el. 

Suferință, nepermanență și și non-sine

Buddha și-a bazat întreaga sa învățătură pe suferință umană și pe trăsătura întru totul nesatisfăcătoare a vieții omenești. Din punctul lui de vedere, existența este extrem de dureroasă. Condițiile care constitue un individ sunt exact cele care dau naștere, de asemeni, insatisfacției și suferinței. Individualitatea implică limitare. Limitarea dă naștere dorinței și, inevitabil, dorința provoacă suferință, întrucât ceea ce este dorit este tranzitoriu, trecător. 

Trăind în nepermanență orice și fiind ele însele nepermanente, ființele umane caută o cale de eliberare spre ceea ce strălucește dincolo de de aspectul trecător al existenței omenești, adică iluminarea. Doctrina lui Buddha a oferit un mijloc de a se evita disperarea, suferința. Prin urmarea "căii" gândite de Buddha, individul poate destrăma "ignoranța" care îi perpetuează suferința. 

Potrivit scrierilor timpurii ale lui Buddha, fie lucrurile externe, fie totalitatea psiho-fizică a oamenilor constau dintr-o succesiune, înlănțuire de microelemente numite "dhamma" (aceste "componente" ale realității nu trebuie să fie confundate cu semnificația "dhamma" de "lege" ori "învățătură"). Buddha s-a îndepărtat de gândirea indiană tradițională prin a nu afirma o realitate esențială a lumii. Mai mult decât atât, el a respins existența sufletului ca o substanță metafizică, deși a recunoscut existența sinelui ca subiect al acțiunii în sens practic și moral. Viața este un curent al devenirii, o serie de manifestări și dispariții. Conceptul ego-ului individual este o iluzionare populară. Obiectele cu care oamenii se identifică (noroc, poziție socială, trup și chiar minte) nu sunt adevăratul lor sine. Nimic nu este permanent, și dacă permanentul merită să fie numit sinele sau Atman, atunci nimic nu este sine. 

Pentru a clarifica conceptul de non-sine (anatman), buddhiștii au avansat teoria celor cinci agregate sau cinci constituenți (khandha) ai existenței omenești: corporalitatea sau formele fizice (rupa), simțământul ori senzațiilor (vedana), ideațiile (sanna), formațiunile sau dispozițiile mintale (sankhara) și conștientizarea (vinnana). Existența umană nu este decât o împletire ale celor cinci constituenți, nici unul dintre aceștia nefiind sinele ori sufletul. O persoană este într-un proces de continuă schimbare și nu are o identitate interioară fixă. 

Karma

Credința în renaștere sau "samsara", ca o potențială serie nesfârșită de existențe lumești în care este prinsă orice ființă umană fusese deja asociată cu doctrina despre "karma" (în sanscrită, "karman" înseamă literal "fapt" sau "act") în India pre-buddhistă, și a fost acceptată virtual de toate tradițiile buddhiste. Potrivit doctrinei, comportarea bună aduce un rezultat plăcut și fericit și crează o tendință către fapte bune similare, în vreme ce comportamentul rău aduce un rezultat rău și crează o tendința către fapte rele asemănătoare. Unele fapte karmice dau roade în aceeași viață în care sunt făcute, altele în viața imediat următoare și altele în vieți viitoare mai îndepărtate. Această doctrina furnizează contextul de viață pentru un trai moral. 

Cea mai bună întrebare pentru Buddha: Poveste cu tâlc

Acceptarea de către buddhiști a învățăturilor despre karma și renaștere, precum și conceptul de non-sine provoacă o problemă dificilă: Cum poate avea loc renașterea fără ca cineva să se se renască permanent? Filosofi indieni nebuddhiști au atacat acest lucru din gândirea buddhistă, și mulți învățați moderni au considerat acest lucru ca fiind o problemă insolubilă.  Relația dintre existențele din renașteri au fost explicate prin analogia cu focul, care se menține neschimbat în aparență și, totuși, este diferit în fiecare clipă, ceea ce poate fi numită continuitatea a unei identități mereu schimbabile. 

Cele 4 Adevăruri Nobile

Conștientizarea acestor realități fundamentale l-a condus pe Buddha să formuleze cele Patru Adevăruri Nobile: adevărul nenorocirii ("dukkha", literal "suferință", dar conotând "neliniște" ori "insatisfacție"), adevărul că nenorocirea provine din tânjirea după plăcere, și după ființare ori neființare ("samudaya"), adevărul  că această tânjire poate fi eliminată ("nirodhu"), și adevărul că această eliminare este rezultatul urmării unui drum metodic sau a unei căi ("magga"). 

Legea originării dependente

Conform textelor timpurii, Buddha a formulat și legea originării dependente (paticca-samuppada), în care o condiție se ivește din alta care, la rândul său, se ivește din condiții anterioare. Fiecare fel de trăire presupune un altul imediat precedent, din care derivă felul de trăire ulterior, într-un lanț de cauze. Potrivit relatării clasice, cele 12 legături ale lanțului sunt: ignoranța (avija), predispozițiile karmice (sankhara), conștiința (vinnana), forma și corpul (nama-rupa), organele celor cinci simțuri și mintea (salayatana), contactul (phassa), răspunsul la simțăminte (vedana), tânjirea (tanha), acapararea unui obiect (upadana), acțiunea către viață (bhava), nașterea (jati), vârsta înaintată și moartea (jamarana). Conform acestei legi, nenorocirea care este legată de existența simțită este socotită drept răspunzătoare pentru lanțul metodic al cauzalității. În pofida unei diversități de interpretări, legea originării dependente a variatelor aspecte ale devenirii rămâne fundamentală în toate școlile buddhismului. 

Calea Innoptită

Legea originării dependente, oricum, ridică întrebarea despre cum cineva poate scăpa de ciclul continuu reînoit al nașterii, suferinței și morții. Nu este îndeajuns să știi că nenorocirea pătrunde în toată existența și să cunoști calea în care se desfășoară viața; trebuie să existe, de asemeni, mijloace de a înfrânge acest proces. Miloacele acestea se află în Calea Innoptită, care este constituită din vederi drepte, aspirații drepte, vorbire dreaptă, comportament drept, trăire dreaptă, efort drept, conștientizare dreaptă și atingerea meditațională dreaptă. 

Nirvana

Țelul practicii buddhiste este scăparea de iluzionarea ego-ului și astfel de eliberare a sinelui din cătușele lumii obișnuite. Cine are succes în această privință se spune că a depășit ciclul renașterilor și a atins iluminarea. Acesta este obiectivul final al celor mai multe tradiții buddhiste. 

Procesul trăirii este din nou asemuit cu un foc. Remediul său este eliminarea focului iluziei, pasiunilor și dorințelor. Buddha, cel Iluminat, este cel care nu mai este cuprins de acest foc. Mulți termeni poetici sunt folosiți pentru a descrie starea de iluminare a ființei umane. Termenul care a devenit cel mai faimos în Occident este nirvana, tradus ca depășirea morții, o moarte din inimă a focurilor uriașe ale dorinței, mâniei și iluzionării. 

Biografia lui Confucius | Viața și opera