Cea mai bună întrebare pentru Buddha: Poveste cu tâlc

 O poveste cu tâlc, cu miez filosofic, despre ceea ce este mai important în viață și o veritabilă căutare a perfecțiunii...


Cu mult timp înainte, în nordul Indiei, un om pe nume Siddharta Gautami a atins iluminarea. Cunoscut în prezent drept Buddha sau Cel Care Este Treaz, a călătorit din oraș în oraș, din sat în sat, răspunzând întrebărilor oamenilor.


Un olar, numit Gupta, auzise că Buddha urma să-i viziteze localitatea, și fusese extrem de incitat de această veste. A numărat cu nerăbdare zilele până când și-a făcut apariția Buddha, storcându-și creierii în încercarea de a găsi cea mai bună întrebare pe care să i-o pună înțeleptului.     


Cea mai bună întrebare pentru Buddha: Poveste cu tâlc


Se temea că fiecare întrebare la care se gândea era una greșită... "Există viață după moarte?" Presupunând că răspunsul era "Da", poate că nu mai merita să trăieșți... "Cum trebuie să trăiesc?" În caz că răspunsul ar fi fost pur și simplu  "Bine", nu ar fi fost unul satisfăcător... "Cum a început universul?" Dacă răspunsul ar fi fost că nu a început niciodată?  "Cum pot să ajung bogat?" Desigur, aceasta ar fi fost o întrebare prostească pentru Buddha; poate că altcineva ar fi știut mai bine asta dar, oricum, dacă a fi bogat nu era cel mai bun lucru?


Așa și-a petrecut Gupta fiecare clipă până la venirea lui Buddha. Odată prezent, fiecare localnic i-a cerut să-i răspundă la o singură întrebare. Gupta nu înceta să se gândească, în continuare, la cea mai bună întrebare. La un moment dat, fiul lui a alergat către dânsul strigându-i, "Gupta, Gupta! L-ai pierdut pe Buddha! Părăsește orașul!"


Gupta a fugit cât de repede îl țineau picioarele după înțeleptul pe cale să plece. Ucenicii lui i-au zis că era prea târziu, dar că Buddha era totuși plin de compasiune. L-a ajuns din urmă, iar acesta i-a spus, "Vino la mine, fiule!"


Abia respirând, în pragul epuizării și vrând să riște dintr-o dată totul, Gupta i s-a adresat, "Care este cea mai bună întrebare pe care ți-o pot pune, și care este răspunsul la ea?"


Buddha l-a privit, cu un ușor surâs pe buze, și i-a replicat, "Aceasta este cea mai bună întrebare și acesta este răspunsul!"


Urmele paşilor lui Buddha - Povestire de Osho

Cea mai bună întrebare pentru Buddha: Poveste cu tâlc Cea mai bună întrebare pentru Buddha: Poveste cu tâlc Reviewed by Diana Popescu on octombrie 02, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.