Torsul: Simbol și semnificație

 Torsul, activitatea de tragere a firelor dintr-un caier și răsucire a lor cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru obținerea de fire ce pot fi țesute, a fost asociat adeseori cu triade feminine supranaturale (Sorțile, Moirele), care "torceau", adunau și tăiau "ațele" destinului omenesc. Torsul și furca de tors au avut un rol important și în basme, în care au fost, de asemeni, corelate cu soarta și moartea.

În mitologia română apar, în mod asemănător, trei Ursitoare, ce stabilesc cursul sorții oamenilor, una dintre ele, cea mai vârstnică, fiind Torcătoarea, care torcea firul vieții unui prunc nou născut, și avea în mâini furca și fusul de tors.   

                               

Prin aparenta moarte și reînviere a lumii, zeițele ce torceau destinul au fost asociate cu temele lumii subpământene și renașterii. 

În iconografia creștină, Fecioara Maria este frecvent portretizată ținând un fuior (de exemplu, împreună cu Arhanghelul Gavriil, în descrierea Bunei Vestiri). Totodată, există referințe despre Eva, înfățișată de multe ori torcând. 

Torsul a fost gândit ca un domeniu al zeițelor și preoteselor într-o varietate de contexte. De pildă, în cultura mayașă din Yucatan, Ixchel (sub aspectul divinității Chac-che) este o zeiță a lumii înfățișată cu un fus de tors; în aspectul său de Ixcanleom, zeița a fost, similar, conectată cu păianjenul.

În Europa medievală, fusul, un simbol al vieții contemplative, a fost un atribut al unor sfinte (Sfânta Ioana d"Arc, Sfânta Margareta, Sfânta Genevieva).

 Firul roşu al sorţii / căsătoriei