Mitologia romană

 De la fondarea imperiului roman și până la căderea sa, în anul 476, Roma dominat Europa și mare parte din Africa de Nord, Orientul Apropiat și Asia Mică. Deși răspândirea imperiului a cuprins multe culturi, cu propriile lor mituri și legende, mitologia romană s-a ocupat mai ales de fondarea, istoria și eroii orașului Roma. Romanii și-au dezvoltat propriul panteon de zei și zeițe. Cu toate astea, după ce au cucerit Grecia, zeitățile lor au devenit tot mai asociate cu personaje din mitologia grecească. 

Fundal și surse ale mitologiei romane

Deși este dificil să se separe istoria timpurie a Romei de legende formate în jurul său, orașul pare să fi început cu o comunitate a italienilor din zona centrală cunoscuți ca latini. Latinii s-au întrepătruns cu etruscii, care veniseră în Italia din Asia Mică înainte de anii 800 î.Hr. 

                        

Până în 510 î.Hr., Roma a fost condusă de regi. Republica romană a dominat, în cele din urmă, cea mai mare parte a Italiei și a cucerit coasta nord-africană și Grecia. Prin anii 31 î.Hr., Roma a stăpânit toate pământurile din jurul Mediteranei, precum și din nord-vestul Europei. 

Principala sursă de informații despre mitologia română a apărut în decursul anilor timpurii ai imperiului, între circa 20 î.Hr. și 20 d.Hr. Poetul roman Virgiliu a creat epopeea națională a Romei, "Eneida", care a cuprins mituri ce au legat fondarea orașului de zeități și legende grecești. Un alt poet, Ovidiu, a scris "Metamorfozele", o colecție de mituri din Orientul Apropiat și Grecia pe care romanii le adoptaseră. "Fasti" a lui Ovidiu descrie mituri romane despre zei în acord cu festivalurile din calendarul roman. În a sa istorie a Romei, Titus Livius a portretizat legende orașului Roma ca și cum acestea ar fi fost evenimente istorice. Acesta și alți scriitori au creat o mitologie "oficială" a Romei, una care a dat Romei o origine antică distinsă și glorioasă. 

Zeități majore din mitologia romană

În anii lor timpurii, romanii avut o mulțime de zei și zeițe ce se numeau "numina" sau "puteri". Spre deosebire de divinitățile grecești, numina nu au avut personalități și caracteristici distincte, bine definite. Există puține istorisiri despre acestea. Au fost, pur și simplu, forțe care vegheau asupra activitățîi vieții zilnice. Exemple îi includ pe Ianus, zeul intrărilor și arcadelor, și Terminus, zeu al hotarelor. Multe zeități romane au fost patroane ale familiei, grânelor și pământului. Sylvanus, de pildă, a fost protectorul tăietorilor de lemne și plugarilor. Alte divinități timpurii au reprezentat virtuți sau calități, precum Concordia (zeița bunei înțelegeri), Fides (zeița onestității) și Fortuna (zeița soartei ori norocului). 

Captivați de miturile elaborate și incitante pe care grecii le țesuseră în jurul zeilor și zeițelor lor, romanii au schimbat treptat ale lor numina în versiunile lor de zeități grecești majore. Anticul zeu roman Saturn, gardian al semințelor și însămânțatului, a devenit identificat cu titanul Cronos, care în mitologia grecească apărea ca străbun al zeilor. Afrodita grecească a devenit Venus, zeița romană a dragostei. Zeus și Hera, regele și regina zeilor greci, au ajuns să fie la romani Jupiter (numit câteodată Jove) și Juno (Iuno). 

Marte, o zeitate romană asociată mai întâi cu agricultura, a luat caracteristicile lui Ares, zeul grec al războiului, ceea ce explică de ce versiunea romană veghează atât asupra războiului, cât și a agriculturii. Diana, o zeiță romană tradițională a pădurii, a fost corelată cu Artemis, zeița grecească a vânătorii. Minerva a fost varianta romană a lui Atena, Neptun a lui Poseidon, și Bacchus a lui Dionysus. Apollo, de asemeni, a fost adus în panteonul roman, unde a fost cunoscut atât ca Apollo, cât și ca Phoebus. 

Romanii au importat, totodată, alte zeități străine, ca Cybele de aproape de Troia, din Asia Mică, și zeul persan Mithras. În casele lor au continuat să-și venereze zeii tradiționali ai gospodăriei, cunoscuți ca Lari sau Penați. 

Mitologia romană include și eroi umani. Câteodată, astfel de muritori au devenit divinități. Romulus, legendarul întemeietor al Romei, a fost văzut ca devenind zeul Quirinus. Mulți împărați au fost declarați zei după moartea lor și au fost venerați în temple. Cei mai cunoscuți eroi au fost, totuși, Enea (Aeneas), Romulus și Remus. 

Mituri și teme majore

Romanii au întreținut mituri despre fondarea orașului lor. Un mit care datează probabil din anii 400 î.Hr. povestește despre Romulus și Remus, copii ai unei prințese latine și ai zeului Marte. Deși unchiul lor a încercat să-i înece, ei au supraviețuit sub grija unei lupoaice și a unei ciocănitori. În cele din urmă, gemenii l-au răsturnat de la putere pe unchiul lor și au hotărât să se focalizeze asupra unui nou oraș, în locul în care fuseseră salvați de lupoaică. După ce au primit un semn de la zei despre noul oraș, Romulus l-a omorât pe Remus și a devenit conducător, așa cum intenționaseră zeitățile. 

Șanțul pe care Romulus l-a săpat pentru a marca hotarul Romei a fost numit "pomerium". Orice din interiorul acestui "pomerium" era considerat parte a Romei originare, autentice. De-a lungul istoriei lor îndelungate, romanii au prezervat reperele din interiorul "pomerium", pe care le-au asociat cu legenda lui Romulus și Remus. Acestea au inclus o peșteră din Colina Palatină,  în care se spunea că lupoaica îi alăptase pe gemeni și o colibă din apropiere în care se zicea că locuise Romulus. 

Potrivit legendei, Romulus a făcut noul oraș un refugiu pentru nelegiuiți, săraci și sclavi evadați, pentru a atrage cetățeni. Deoarece acestei populații îi lipsea femei, Romulus a invitat un popor vecin, Sabinii, la un festival religios și, apoi, cetățenii lui au răpit femeile sabine. Titus Tatius, regele sabinilor, a adus o armată pentru a se război cu Roma. În acel timp, totuși, femeile sabine erau deja căsătorite cu romani. La imboldul acestora, bărbații au făcut pace și, până la moartea sa, Titus a guvernat împreună cu Romulus. 

Răsăritul soarelui

Una din zeițele romane cele mai venerate a primit puțină atenție literară. Conform legendei, Angerona știa un descântec magic de înălțare a soarelui la mijlocul iernii. Festivalul ei avea loc pe 21 decembrie, cea mai scurtă zi a anului, când se credea că aceasta dădea glas vorbelor vrăjite care făceau ca zilele să fie mai îndelungate și ca primăvară să revină.  Chiar și mai important, Angerona păzea numele secret al orașului Roma. Zeii cunoșteau acest nume, dar Roma avea să fie distrusă dacă era aflat vreodată de oameni. Statui ale lui Angerona o arătau cu gură acoperită de mâinile sale sau cu un căluș, astfel încât să nu-i poată scăpa acel secret. 

Un mit conectat cu războiul dintre romani și sabini spune că o femeie romană de rang înalt, numită Tarpeia, l-a zărit pe Tatius și s-a îndrăgostit de el. Ea a trădat Roma armatei sabine, dar Tatius a omorât-o pentru trădarea sa. Mitul a devenit o parte a geografiei orașului, un afloriment stâncos de pe care romanii aruncau ucigași și trădători fiind numit Dealul Tarpeian. Alte personaje legendare din istoria timpurie a Romei au fost virtuoasa soție Lucreția și viteazaul soldat Horatius, amândoi apărând în povești despre prăbușirea monarhiei și instaurarea republicii. 

În anii mai târzii ai republicii, romanii au adoptat un nou mit puternic despre originea statului lor. Acesta este relatat în detaliu în "Eneida" și vorbește despre Enea (Aeneas), un prinț troian care fugise din cetatea sa ruinată întrucât zeii îi spuseseră că era sortit să întemeieze "o nouă Troie". După ce a rătăcit prin Mediterana, Enea a ajuns în Italia cu adepți ai săi troieni. Acolo s-a căsătorit cu fiica unui rege latin. Fiul lui Enea, Ascanius, a clădit o așezare numită Alba Longa. Această versiune a istoriei romane pune în evidență că zeii au vrut dintotdeauna ca Roma să conducă lumea. Romulus și Remus au devenit fii ai prințesei din Alba Longa, descendenți ai lui Enea, un exemplu revelator al voinței și abilității romanilor de a pune laolaltă mituri diferite. 

S-au ivit mituri ce au legat multe zeități de evenimente cheie din istoria romană. Zeii gemeni ai vântului, Castor și Pollux, numiți împreună Dioscuri, apar atât în mitologia grecească, cât și în cea romană ca frați inseparabili care deveniseră constelația Gemini. În versiune romană, Dioscurii au luptat de partea romanilor într-o bătălie din 490 î.Hr., și au vestit victoria romană înapoi în orașul lor. 

Miturile și legendele romane celebrează virtuți prețuite mai presus de orice în Roma: datoria, autosacrificiul, vitejia și pietatea. Divinități romane au ajuns să reprezinte aceste virtuți, fără slăbiciunile sau viciile zeilor greci. Un istoric grec, pe nume Dionysius din Halicarnassus, a recunoscut această diferență atunci când a spus că zeitățile romane erau mult mai morale decât cele grecești, fiindcă romanii preluaseră numai ceea ce era bun din povești străvechi și eliminasera toate părțile malefice, dizgrațioase. 

Moștenirea mitologiei romane

Influența mitologiei române s-a extins tot mai mult și a durat o vreme mai îndelungată decât imperiul roman. Statui, temple și alte structuri asociate cu zeități și mituri române pot fi găsite departe de capitala antică. De pildă, un vechi mozaic din Britania arată lupoaica hrănindu-i pe Romulus și Remus. Este o amintire a timpului când Roma guverna Britania și un însemn al cât de mult se răspândise mitologia romană. 

Renașterea a început un nou interes față de Grecia și Roma antică. Mitologiile acestor culturi au devenit parte a cunoașterii europenilor bine educați. Din acea perioadă, sute de artiști, scriitori și compozitori au găsit inspirație din "Eneida" și versiunea extrem de mitologizată a istoriei Romei. 

Miturile din Metamorfozele lui Ovidiu