Pictura regelui | Poveste cu tâlc

 Odată ca niciodată, a fost o țară al cărei rege avea numai câte un picior și câte un ochi. Însă, talentele lui, inteligența și generozitatea să îl făceau un conducător excelent. Drept rezultat, oamenii din regatul său aveau o viață sănătoasă și fericită. 

Într-o zi, pe când se plimba prin palatul său, a remarcat, de-a lungul unei săli, portretele străbunilor săi. Acest lucru i-a inspirat o idee! S-a gândit că, în aceeași sală, după o vreme, urmașii săi vor vedea aceste portrete, dar că el nu avea nici unul.  

                        

Nu-i trecuse până acum prin minte așa ceva, și nimeni nu-i sugerase vreodată să fie pictat deoarece nu era sigur cum vor fi reprezentate anomaliile sale fizice. 

Așadar, regele i-a invitat la curte pe toți pictorii din țara sa, anunțându-i că va răsplăti pe acela dintre ei care va avea opera cea mai reușită. 

Pictorii au intrat în panică la gândul despre cum vor putea să reprezinte cât mai frumos pe pânze un rege cu doar un picior și doar un ochi. Li se părea că așa ceva era imposibil. În plus, erau speriați că regele s-ar putea mânia și i-ar fi putut pedepsi dacă nu-i vor fi pe plac portretele lor. Drept urmare, pictorii au început, unul câte unul, să-și caute scuze și să refuze politicos, cu diplomație, oferta de a-l picta pe rege. 

Un singur pictor, unul tânăr, s-a angajat căva face un portret frumos regelui. Ceilalți artiști au devenit curioși despre cum va face așa ceva, iar, regele, bucuros, i-a permis să înceapă să lucreze. După o lungă perioadă, pictura sa a fost, în fine, gata!

Întreaga curte a așteptat, cu nerăbdare, marea revelație. După ce tânărul pictor și-a dezvelit opera, toată lumea, inclusiv regele, a rămasă mută de uluire!

În portret, regele stătea pe calul său, pe partea în care avea singurul picior, ținându-și arcul și țintind cu o săgeata cu singurul său ochi deschis. Într-adevăr, trasul cu arcul și călăritul erau printre abilitățile memorabile ale regelui. Suveranul a apreciat pictura și i-a dat creatorului ei o răsplată foarte generoasă. 

Era, cât se poate de limpede, un portret extrem de reușit! 

Cât de frumoasă ar fi lumea dacă am reuși să ignorăm slăbiciunile, defectele celorlalți și le-am aprecia punctele forte!

Tot ce ni se întâmplă este spre binele nostru | O poveste cu tâlc