Biografia lui Martin Luther | Viața și realizările

 Martin Luther a fost un călugăr german care a schimbat pentru totdeauna creștinismul, după ce, în 1517,  a bătut în cuie pe ușa unei biserici ale sale "95 de teze" ("Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum"), dând naștere reformei protestante. 

Luther a pus sub semnul întrebării unele dintre principiile de bază ale romano-catolicismului, iar adepții săi s-au îndepărtat curând de biserica romano-catolică pentru a începe tradiția protestantă. Acțiunile sale au pus în mișcare o reformă cutremurătoare în cadrul bisericii.   

     

Un teolog proeminent, Martin Luther a dorit ca oamenii să se simtă mai aproape de Dumnzeu, ceea ce l-a determinat să traducă Biblia în limba compatrioților săi, schimbând radical relația dintre conducătorii bisericii și credincioșii lor. 

Viața timpurie a lui Martin Luther

Martin Luther s-a născut pe 10 noiembrie 1483, la Eisleben, Saxonia, aflată în prezent în Germania. 

Părinții lui, Hans și Margarette Luther, au fost urmașii unor țărani. Totuși, Hans avusese succes ca miner și topitor de minereu și, în 1484, familia sa s-a mutat de la Eisleben către apropiata localitate Mansfeld, unde Hans avea depozite de minereu. 

Hans Luther știa că mineritul era o muncă grea și și-a dorit pentru promițătorul său fiu o carieră mai bună, ca avocat. La șapte ani, Luther a intrat la școala din Mansfeld. 

Educația lui Martin Luther

La vârsta de 14 ani, Luther a mers spre nord, la Magdeburg, unde și-a continuat studiile. În 1498, s-a întors la Eisleben și s-a înscris într-o școală, studiind gramatică, retorică și logică. Mai târziu, a comparat această experiență cu purgatoriul și iadul. 

În anul 1501, Luther a intrat la Universitatea din Erfurt, unde a primit o diplomă în gramatică, logică, retorică și metafizică. În acel timp, se părea că era pe cale să devină avocat. 

Călugăria lui Martin Luther

În iulie 1505, Luther a avut o experiență ce i-a schimbat viața și l-a îndreptat către un alt obiectiv, cel de a deveni călugăr. 

Prins în mijlocul unei furtuni cumplite, în care s-a temut pentru viața sa, Luther a strigat către Sfânta Ana, sfânta patroană a minerilor, "Salvează-mă, Sfânta Ana, și mă voi face călugăr!" Furtuna s-a liniștit și el a fost salvat.

Cei mai mulți istorici cred că acesta nu a fost un act spontan, și că ideea călugăririi era deja prezentă în mintea lui Luther. Hotărârea sa de a deveni călugăr a fost foarte dezamăgitoare pentru tatăl său, însă el avea convingerea că trebuia să-și țină promisiunea. 

Luther a fost, totodată, îmboldit de frica de iad și de mânia lui Dumnezeu, și a simțit că traiul său într-o mănăstire îl va ajuta să găsească mântuirea. 

Primii săi ani de viață monahală au fost dificili, pentru că nu a aflat iluminarea religioasă pe care o căuta. Un mentor i-a spus să-și focalizeze traiul exclusiv pe Iisus Hristos și că acest lucru îi va da, mai târziu, călăuzirea după care tânjea. 

Deziluzionarea legată de Roma

La vârsta de 27 de ani, Luther a avut oportunitatea de a fi delegat la o conferință a bisericii catolice din Roma. A ajuns să fie foarte dezamăgit și descurajat de imoralitatea și corupția pe care a văzut-o printre preoții catolici. 

La revenirea în Germania, s-a înscris la Universitatea din Wittenberg în încercarea de a-și suprima frământările spirituale. A excelat în studii și a primit un doctorat, devenind profesor de religie la universitate (cunoscută azi ca Universitatea Martin Luther Halle-Wittenberg). 

Prin studiile sale ale Scripturilor, Luther a câștigat, în fine, iluminarea spirituală. În anul 1513, pe când pregătea conferințe, Luther a citit primul verset din Psalmul 22, în care Hristos se plângea în strigătul său de milă de pe cruce, un plâns similar cu deziluzionarea lui Luther față de religie. 

După doi ani, când își punea la punct o conferențiere despre Epistola Sfântului Pavel către Romani, a dat peste pasajul "Cel drept va trăi prin .credință". A cugetat la această afirmație ceva vreme.

În cele din urmă, a realizat că cheia către mântuirea spirituală nu însemna să te temi de Dumnezeu ori să fii înrobit de dogma religioasă ca să crezi că numai credința poate aduce mântuirea. Această perioadă a marcat o schimbare majoră în viața sa și l-a condus către Reformă. 

Cele 95 de Teze ale lui Martin Luther

Pe 31 octombrie 1517, Luther, mâniat de noul set de indulgențe ale papei Leon al X-lea în scopul ajutării construirii bazilicii Sfântului Petru,  a țintuit o foaie de hârtie cu cele 96 teze ale lui pe ușa capelei Universității Wittenberg. 

Deși Luther intenționa ca aceste teze să fie puncte de discuție, ele au cuprins o critică devastatoare a indulgențelor prin care papii le garantau oamenilor că li se va anula pedeapsa pentru păcate, "cumpărându-se" astfel credința lor!

Luther a trimis, de asemeni, o copie cu cele 96 de teze arhiepiscopului  Albert Albrecht de Mainz, cerându-i să pună capăt indulgențelor. Cu sprijinul presei de tipărit, cele 96 de teze s-au răspândit în toată Germania în două săptămâni, și în Europa în timp de două luni. 

În cele din urmă, biserica a acționat pentru a opri acest act de sfidare. În octombrie 1815, la o întâlnire cu cardinalul Thomas Cajetan, la Ausburg, lui Luther i s-a cerut să se dezică de tezele sale prin autoritatea papei. 

Luther a spus că nu le va retracta decât dacă Scripturile dovedesc că a greșit. A mers mai departe, declarând că nu consideră că papalitatea avea autoritatea de a interpreta Scripturile. Întâlnirea s-a terminat cu o repriză de strigăte și a inițiat excomunicarea lui din biserică. 

Excomunicarea lui Luther

După publicarea tezelor, Martin Luther a continuat să conferențieze și să scrie la Wittenberg. În iunie și iulie 1515, a declarat public că Biblia nu-i dă papei dreptul exclusiv de a interpreta Scripturile, ceea ce a fost un atac direct la adresa papalității. 

În fine, în 1520, papa s-a săturat și, pe 15 iunie a emis un ultimatum amenințându-l pe Luther cu excomunicarea. 

Pe 10 decembrie, Luther a făcut publică scrisoarea papei. În ianuarie 1521, Luther a fost excomunicat oficial din biserica romano-catolică. 

Dieta de la Worms

În martie 1521, Luther a fost chemat înaintea Dietei de la Worms, o adunare generală de autorități laice. Din nou, Luther a refuzat să se dezică de afirmațiile sale, cerând să-i fie arătată orice Scriptură care-i putea contrazice poziția, dacă există vreo una. 

Pe 8 mai 1521, adunarea a emis Edictul de la Worms, interzicând scrierile lui Luther și declarându-l pe acesta un "eretic condamnat". Condamnat fiind,  a devenit un om căutat pentru a fi arestat. Prietenii l-au ascuns la castelul Wartburg. 

În secluziune, Luther a tradus Noul Testament în limba germană, dându-le oamenilor obișnuiți oportunitatea de a citi cuvintele Domnului. 

Biserica luterană

Deși amenințat cu arestarea, în mai 1522, Luther s-a întors la Eisenach, pentru a organiza o nouă biserică, luteranismul. 

A câștigat mulți adepți, iar biserica luterană a primit, totodată, un sprijin considerabil de la prinți germani. 

Când, în 1524, a început o revoltă țărănească, Luther a denunțat țăranii și a fost de partea conducătorilor, de care depindea în menținerea bisericii sale. Au fost omorâți mii de țărani, dar biserica luterană s-a extins de-a lungul anilor. 

Katharina von Bora

Născută într-o familie nobilă care decăzuse în vremuri grele, Katharina a fost trimisă, la vârsta de cinci ani, la o mănăstire. Ea și mai multe alte maici cu mintea deschisă au decis să scape de rigorile vieții claustrate și, după ce au trimis, pe ascuns, o scrisoare de ajutor luteranilor, s-a organizat un plan îndrăzneț. 

Cu ajutorul unui negustor de pește, Luther a ascuns maicile rebele în butoaie de heringi, care au fost scoase în secret din mănăstire după lăsarea întunericului, o ofensă ce putea fi pedepsită cu moartea. Luther s-a asigurat că toate femeile vor găsi de lucru sau perspective de a se mărită, cu excepția încăpățânatei Katharina, care a refuzat toți pețitorii în afară de însuși Luther. 

Scandalosul mariaj al dizgrațiatului călugăr cu o călugăriță dizgrațiată poate să fi pătat cumva imaginea reformei dar, în decursul următorilor ani, cuplul a prosperat și a avut șase copii. 

Katharina s-a dovedit a fi mai mult  decât o soție și o mamă devotată, și a crescut considerabil averea familiei investind cu dibăcie în ferme, livezi și o berărie. De asemeni, a transformat o fostă mănăstire în dormitor și centru de întâlnire pentru activiștii reformei. 

Luther a spus mai târziu despre căsătoria sa, "Am făcut îngerii să râdă, și diavolii să plângă". Neobișnuit pentru acea vreme, în testamentul său, Luther a numit-o pe Katharina singurul moștenitor și protector al copiilor lor. 

Antisemitismul lui Martin Luther

Din 1533 până la moartea sa, în 1546, Luther a fost decan la Universitatea din Wittenberg. În această perioadă a avut multe boli, inclusiv artrită, probleme cu inima și afecțiuni digestive. 

Durerea fizică și tensiunea emoțională creată de a fi fugar s-au reflectat în scrierile sale. 

Unele lucrări ale lui conțin un limbaj strident și ofensiv contra mai multor segmente ale societății, în particular împotriva evreilor și, într-un mai mic grad, împotriva musulmanilor. Antisemitismul lui Luther este vădit întru totul în tratatul lui "Evreii și minciunile lor". 

Moartea și moștenirea lui Martin Luther

Martin Luther a murit în urma unui accident vascular cerebral, pe 18 februarie 1546, la vârsta de 62 de ani, în timpul unei călătorii către Eisleben. A fost înmormântat în biserica Tuturor Sfinților din Wittenberg, orașul pe care l-a ajutat să se transforme într-un centru intelectual. 

Învățăturile și traducerile lui Luther au schimbat radical teologia creștină. Grație, în mare măsură, presei lui Gutenberg, influența sa a continuat să crească după moartea lui, iar mesajul său a străbătut Europa și întreaga lume.