Mitul lui Tezeu

 Tezeu / Theseus, un erou din mitologia grecească, este binecunoscut pentru uciderea monstrului Minotaur. Viața lui și aventurile sale ilustrează multe teme din miturile grecești, inclusiv ideea că până și cel mai puternic erou nu poate scăpa de o tragedie, dacă aceasta este soarta sa. 


Originile misterioase ale lui Tezeu


Precum numeroși alți eroi din mituri și legende, Tezeu s-a născut și a fost crescut în circumstanțe neobișnuite și dramatice. Mama lui a fost Aethra, fiica regelui Pittheus din Troezen. Deși unele relatări îl socotesc pe Poseidon ca tată al său, cele mai multe afirmă că Tezeu a fost fiul regelui Aegeus al Atenei, care se oprise la Troezen după consultarea oracolului din Delphi.    

                    

Mitul lui Tezeu


Oracolul l-a avertizat pe Aegeus să nu se îmbete ori să nu devină tatăl unui copil pe drumul său de întoarcere spre Atena, în caz contrar urmând să moară din pricina durerii. Totuși, la Troezen, Aegeus a ignorat avertismentul și s-a implicat într-o poveste de dragoste cu Aethra. Înainte de a pleca către Atena, a pus sandalele lui și sabia sa sub un bolovan și i-a spus Aethrei că dacă le va purta un fiu în stare să ridice bolovanul, acel fiu va moșteni tronul Atenei. 


Tezeu a ajuns un tânăr foarte puternic și, într-o zi, a ridicat cu ușurință bolovanul și a luat de sub acesta sandalele și sabia. Apoi, s-a îndreptat spre Atena pentru a-și pretinde moștenirea. Pe cale s-a înfruntat cu o serie de provocări: trei nelegiuiți vicioși și criminali; un porc monstruos care distrugea pământurile țăranilor; un rege care îi provoca pe călători la o confruntare fatală de luptă corp la corp; și un hangiu numit Procustes (Procust), care tortura oamenii fie alungindu-le trupurile, fie tăindu-le membrele pentru a se potrivi cu lungimea paturilor sale. Tezeu a învins acești oponenți periculoși și i-a omorât prin aceleași metode pe care ei le foloseau contra victimelor lor. 


Întâlnirea cu Minotaurul


După sosirea sa la Atena, Tezeu l-a găsit pe regele Aegeus căsătorit cu o vrăjitoare pe nume Medeea. Medeea a încercat să-l otrăvească. Dar, când Aegeus a văzut sandalele și sabia tânărului, și-a dat seama că Tezeu era fiul său și l-a salvat de otravă. Medeea a fugit, iar Tezeu a devenit moștenitorul tronului atenian. Și-a continuat faptele eroice, înfrângând un complot împotriva tatălui sau și nimicind un taur sălbatic. 


Orașul Atena se afla sub un blestem groaznic. Anterior, Aegeus trimisese un alt războinic, fiul regelui Minos din Creta, împotriva taurului sălbatic. Prințul murise și, ca răzbunare, Minos a chemat o molimă asupra atenienilor. Aceștia puteau fi feriți de molimă numai dacă trimiteau anual la Creta șapte tineri și șapte tinere. În Creta, aceștia erau sacrificați Minotaurului, o creatură monstruoasă pe jumătate taur, și pe jumătate bărbat, care trăia sub castelul lui Minos, într-un labirint. 


Hotărât să pună capăt acestui tribut oribil, Tezeu s-a oferit voluntar să fie unul dintre tinerii sacrificați. Când atenienii sortiți să fie jertfiți au ajuns la Creta, Ariadna, fiica lui Minos, s-a îndrăgostit de Tezeu. Unele relatări afirmă că Afrodita, al cărei ajutor îl ceruse Tezeu, a umplut inima acestei fete cu pasiune. Înainte ca Tezeu să între în labirint, Ariadna i-a dat un ghem cu ață și i-a zis să-l desfășoare in drumul său, astfel încât să-și poată regăsi calea de întoarcere. 


Spre capătul labirintului, Tezeu l-a întâlnit pe Minotaur și l-a ucis cu o lovitură de pumn. El și ceilalți atenieni au navigat către Atena, lund-o pe Ariadna cu ei. Pe drum, s-au oprit la insula Naxos, unde Tezeu a abandonat-o pe Ariadna. 


Tezeu îi promisese tatălui său că dacă revenea în siguranță spre Atena, va ridica o pânză albă pe corabia sa. El, totuși, a uitat să facă asta, și a lăsat o pânză neagră pe catarg. Când Aegeus a văzut-o, s-a sinucis din pricina durerii, îndeplinind astfel profeția ce-i fusese făcută la Delphi. 


Aventuri mai târzii ale lui Tezeu


După moartea tatălui său, Tezeu a devenit regele Atenei, unde a fost înconjurat cu onoare și a fost creditat cu extinderea regatului. Numele lui apare, uneori, în mituri despre înfăptuiri eroice, precum bătălia contra centaurilor sau căutarea alături de Iason și argonauți a Lânii de Aur. Tezeu a luptat, totodată, împotriva femeilor războinice cunoscute ca amazoane, și s-a căsătorit cu una dintre ele, fie Hippolyta, regina amazoanelor, fie sora sa, Antiope. Soția lui i-a născut un fiu, Hippolytus.


După ce nevasta amazoană i-a murit, Tezeu s-a însurat, în cele din urmă, cu Phaedra, presupusa soră a Ariadnei. Phaedra s-a îndrăgostit pasional de fiul ei vitreg, Hippolytus, care i-a respins dragostea. Rănită, Phaedra s-a spânzurat, lăsând o scrisoare în care l-a acuzat pe Hippolytus că o violase. Furios, Tezeu i-a cerut patronului său, Poseidon, să-l distrugă pe Hippolytus, iar zeul i-a îndeplinit dorința. Mai târziu, Tezeu a aflat adevărul și și-a dat seama că greșise punând să fie omorât singurul lui fiu. 


Aventurile finale ale lui Tezeu au fost mai puțin glorioase. Căutând o altă soție, a răpit o fiică a lui Zeus, Elena din Sparta, cunoscută apoi ca Elena din Troia. De asemeni, s-a implicat într-un complot de a o răpi pe Persefona, regina lumii subpământene. Aceste evenimente au adus necazuri asupra Atenei și locuitorii orașului l-au alungat pe Tezeu. Rămas un bătrân singuratic, el și-a făcut refugiu pe insula Skyros, dar regele local, considerându-l pe Tezeu ca un posibil rival, a împins eroul de pe o stâncă înaltă, dându-l pieirii. 


Mitul minotaurului


Mitul lui Tezeu Mitul lui Tezeu Reviewed by Diana Popescu on iunie 29, 2026 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.