Biografia lui Mahomed, Profetul Islamului
Mahomed / Muhammad este profetul și fondatorul religiei islamice. În cea mai mare parte a vieții sale timpurii a fost negustor. La vârsta de 40 de ani a început să aibă revelații de la Alah, care au devenit baza Coranului și a întemeierii islamismului. Prin anii 630, a unificat cea mai mare parte a Arabiei sub o singură religie. În 2015, în lume erau peste 1,8 miliarde de musulmani, care declarau, "Nu există alt Dumnezeu decât Alah, și Mahomed este profetul său".
Viața lui Mahomed
Mahomed s-a născut în preajma anului 570 d.Hr., la Mecca (acum în Arabia Saudită). Tatăl său a murit înainte să se nască și a fost crescut de bunicul lui și, apoi, de unchiul său. A aparținut unei familii sărace, însă respectate, din tribul Quraysh. Familia sa a fost activă în politica și negoțul din Mecca.
Numeroase triburi ce trăiau în peninsula arabă erau pe acea vreme nomade, transportând și comercializând bunuri în timp ce traversau deșertul. Cele mai multe triburi erau politeiste, venerându-și proprii zei. Orașul Mecca era un important centru religios și de comerț, găzduind numeroase temple și locuri de venerare în care credincioșii se rugau acestor zei. Cel mai vestit loc era Kaaba (însemnând "cub" în limba arabă). Se credea că fusese clădit de Avraam (Ibrahim pentru musulmani) și de fiul lui, Ismail. Treptat, oamenii din Mecca s-au îndepărtat de politeism și idolatrie. Dintre toți zeii venerați, Alah era considerat cel mai mare și singurul neasociat cu un idol.
În adolescență, Mahomed a lucrat la o caravană de cămile, urmând pașii multor oameni de vârsta sa, născuți cu puțină avere. Muncind pentru unchiul său, a câștigat experiență în negoț, călătorind spre Siria și, în cele din urmă, de la marea Mediterană la oceanul Indian. Cu timpul, Mahomed a ajuns să aibă reputația de a fi onest și sincer, căpătând porecla de "al-Amin", însemnând "credincios" sau "demn de încredere".
Pe la vârsta de 20 de ani, a început să muncească pentru o bogată negustoreasă numită Khadijah, rămânând 15 ani angajatul acesteia. Ea a devenit curând atrasă de împlinitul tânăr Mahomed, și i-a propus să se căsătorească. El a acceptat și, în decursul anilor, cuplul a avut mai mulți copii. Nu au ajuns cu toții la vârsta maturității, însă unul, Fatima, s-a măritat cu vărul lui Mahomed, Ali ibn Abi Talib, pe care musulmanii șiiți îl văd ca succesorul lui Mahomed.
Profetul Mahomed
Mahomed era foarte religios, făcând, ocazional, călătorii de devoțiune în locuri sacre din apropiere de Mecca. Într-unul din pelerinajele sale, în anul 610, a meditat într-o peșteră de pe muntele Jabal al-Nour. I-a apărut arhanghelul Gavriil și i-a transmis cuvintele lui Dumnezeu: "Citește în numele Domnului tău care a creat omul dintr-un cheag. Citește căci Domnul tău este cel mai generos..." Aceste cuvinte au devenit versetele de deschidere ale "surah", capitolul 96 din Coran. Cei mai mulți istorici islamici cred că, inițial, Mahomed a fost răscolit de revelații și nu le-a făcut publice mai mulți ani. Totuși, tradiția șiită afirmă că el a întâmpinat cu bucurie mesajul arhanghelului Gavriil și a fost adânc inspirat să-și împărtășească experiența cu alți credincioși potențiali.
Tradițiile islamice susțîn că primle persoane care au ajuns să creadă în revelațiile lui au fost soția sa, Khadija, și prietenul său apropiat, Abu Bakr (considerat ca succesorul lui Mahomed de către musulmanii suniți). Curând, Mahomed a început să adune un grup de credincioși, fără a avea, inițial, vreo opoziție. Cei mai mulți oameni din Mecca fie îl ignorau, fie îl luau în râs ca doar un alt profet. Totuși, numeroși conducători tribali din Mecca au început să-l vadă ca o amenințare. În afară de a fi contra credințelor îndelungate, condamnarea idolilor avea grave consecințe economice asupra negustorilor care furnizau provizii miilor de pelerini ce veneau anual la Mecca. Acest lucru afecta îndeosebi membrii tribului lui Mahomed, Qurysh, care erau gardieni ai Kaaba. Simțind pericolul, conducătorii și neguțătorii din Mecca i-au oferit lui Mahomed stimulente pentru a-și abandona propăvăduirea, dar el le-a refuzat.
Treptat, ostilitatea față de Mahomed și adepții lui a crescut, și aceștia, în cele din urmă, în anul 622, au fost siliți să plece din Mecca la Medina, un oraș la 420 de kilometri spre nord. Acest eveniment marchează începutul calendarului musulman. La Medina, Mahomed a avut un rol decisiv în punerea la capăt a unui război civil ce făcea ravagii printre mai multe triburi ale orașului. Mahomed s-a stabilit la Medina, formându-și comunitatea musulmană și câștigându-și în timp acceptarea a unor tot mai mulți adepți.
Între anii 624 și 628, musulmanii au fost implicați într-o serie de bătălii pentru supraviețuirea lor. În confruntarea finală, bătălia de la Trench și asediul Medinei, Mahomed și adepții săi au prevalat și au semnat un tratat. Tratatul a fost încălcat de aliații din Mecca un an mai târziu. Pe atunci, Mahomed avea o mare forță militară și bălanța puterii s-a înclinat de la liderii din Mecca către el. În anul 630, armata musulmană a mărșăluit spre Mecca, cucerind orașul cu un minimum de pierderi. Mahomed a declarat armistițiu tuturor conducătorilor din Mecca care i se opuseseră și a iertat mulți alții. Cea mai mare parte a populației din Mecca s-a convertit la islamism. Apoi, Mahomed și adepții săi au distrus toate statuile zeilor păgâni din Kaaba și din împrejurimile acesteia.
Moartea lui Mahomed
După finalizarea conflictului cu Mecca, în martie 632 Mahomed a făcut primul său autentic pelerinaj islamic spre acel oraș și și-a transmis ultima predică la muntele Arafat. După revenirea la Medina, în casa soției sale, a zăcut bolnav mai multe zile. A murit pe 8 iunie 632, la vârsta de 62 de ani, și a fost îngropat la al-Masjid an-Nabawi (moscheea Profetului), una din primele moschei construite de Mahomed la Medina.
Biografia lui Buddha | Viața și învățătura
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 07, 2026
Rating:

Niciun comentariu: