loading...

luni, 18 ianuarie 2016

Semnificația simbolurilor chinezești Yin și Yang


În esenţă. simbolurile Yin şi Yang semnifică echilibrul perfect, atracţia contrariilor şi miezul tuturor lucrurilor. De exemplu, dacă ţi se întâmplă ceva rău în viaţă, acest fapt se datorează unei inegalităţi dintre Yin şi Yang, în timp ce norocul provine din starea armonioasă de echilibru dintre cele 2 principii. 



Numit în taoism “Taiji”, simbolul Yin– Yang este reprezentat grafic sub forma unui cerc împărţit în două forme identice, asemănătoare unor lacrimi, una dintre ele albă, cealaltă neagră. În interiorul fiecărei jumătăţi este inclus un mic cerc având o culoare opusă. 

Potrivit cosmologiei taoiste, cercul reprezintă Tao, adică Unitatea nediferenţiată, din care se nasc toate formele de viaţă. 
Jumătatea neagră şi cea albă din interiorul cercului reprezintă Yin-qi şi Yang-qi, energia primordial feminină şi cea esenţial masculină, prin a căror interacţiune se manifestă viaţa, adică cele “5 elemente” şi cele “ zece mii de lucruri”. 

Curbele şi cercurile din simbolul Ying-Yang sugerează o mişcare fluidă, caleidoscopică, un vortex prin care Ying şi Yang se stimulează reciproc, îşi arată interdependenţa, transformându-se continuu unul în celălalt. Nici unul din cele 2 principii nu poate exista fără celălalt, întrucât fiecare dintre ele conţine esenţa celuilalt. 
Ziua devine noapte, iar noaptea se transformă în zi. Naşterea duce în timp la moarte, iar moartea devine naştere. Prietenii ajung să fie duşmani, iar duşmanii se transformă în prieteni. Această este învăţătură taoistă despre devenirea a tot ce ființează în această lume. 

Iată şi o scurtă lista cuprinzând contrarii corespunzătoare simbolurilor energiilor Ying şi Yang: 
femeie – bărbat, 
întuneric-lumină, 
materie-spirit, 
pământ-cer, 
pasiv – activ, 
tigru-dragon, jos-sus, 
apă-foc, 
iarnă-vară, 
receptivitate-creativitate, 
numere pare – numere impare, 
luna-soare, 
rece-fierbinte, 
moarte-viaţă. 

Nu pot să închei decât cu câteva versuri din poemul “Identitatea dintre relativ şi absolut” a învăţătorului Zen numit Shih-t'ou: 

“Înlăuntrul luminii este întunecime, 
dar nu încerca să înţelegi acest întuneric, 
Înlăuntrul întunericului este lumină, 
dar nu încerca să vezi ce este această lumină. 
Lumina şi întunericul sunt o pereche, 
asemeni piciorului dinainte şi celui dinapoi, atunci când mergi. 
Fiecare lucru are o valoare în el însuşi 
şi este în legătură cu orice, prin putere şi poziţie. 
Viaţa obişnuită se pliază peste absolut ca o cutie şi capacul ei . 
Absolutul lucrează împreună cu relativul, 
precum două săgeţi întâlnindu-se pe cer. “ 




Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Anul nou chinezesc – Simboluri si semnificatii

Zodiacul chinezesc.Origine si semnificatii

Numerele norocoase chinezesti

8 comentarii:

  1. Articolul este bun, chiar foarte bun...ai punctat bine si in unele momente chiar foarte detaliat.
    Legatura dintre femeie si barbat este insa cel mai bun 'sens' al acestor simboluri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh, despre yin si yang se poate vorbi mult mult si inca nu terminam ce avem de spus.

    Cred ca sunt utile aceste principii in viata de zi cu zi.

    Imi place cum ai precizat ca norocul vine din armonia celor 2 elemente.

    RăspundețiȘtergere
  3. n-ai scris trage si impinge care e tot o alta reprezentare a semnului yin-yang

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos de nota 10 ,meritā citit recomand tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai dreptate. Această pagină ar trebui citită de mai mulți oameni, deoarece e un lucru interesant și chiar merită citit. Ca să știm cât mai multe lucru este foarte bine, mai ales pagini în care aflăm lucruri despre noi înșine.

    RăspundețiȘtergere