sâmbătă, 14 aprilie 2012

Mielul de Paste, simbol si semnificatie

De-a lungul si de-a latul intregii lumi crestine, mielul de Paste reprezinta un simbol statornic, ale carui semnificatii se regasesc inca din cartea Genezei, atunci cand lui Avraam i s-a cerut sa isi sacrifice fiul. Simbolul mielului este asociat cu Iisus Cristos odata cu Ioan Botezatorul, ale carui cuvinte sintetizeaza pe de-a intregul rolul si importanta Mantuitorului : “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii".

Din timpuri stravechi, se considera ca un miel iesit cuiva in drum, in preajma zilei de Paste, prevestea noroc si impliniri. Intr-o semnificativa  superstitie europeana, se credea ca diavolul se poate preschimba in orice fel de animal, cu exceptia sfantului miel.  S-a ajuns pana acolo incat, in secolul al VII-lea, calugarii benedectini au compus o rugaciune speciala, consacrata binecuvantarii mieilor. Cateva secole mai tarziu, aceasta rugaciune a primit adoptata de catre papa, friptura de miel devenind, apoi, un fel de mancare consacrat la masa inaltului pontif.



De fapt, obiceiul de a se sacrifica si manca un miel cu ocazia Pastelui este legata de iesirea poporului evreu de sub stapanirea egiptenilor, ce a anticipat jertfa lui Iisus Cristos pe cruce, un eveniment ce a marcat izbavirea fiintelor umane de sub povara pacatului. Taierea mielului este intalnita nu numai in Vechiul Testament, ci si in Noul Testament, fiind, in acest fel, un fundamental element de legatura intre cele doua sfinte carti.

In Iesirea (a doua carte a lui Moise) 12:3-11 se zice: “Vorbeste deci la toata obstea fiilor lui Israel si le spune: In ziua a zecea a lunii acesteia sa-si ia fiecare din capii de familie un miel; cate un miel de familie sa luati fiecare.
Iar daca vor fi putini in familie, incat să nu fie deajuns ca sa poata manca mielul, sa ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dansul un numar de suflete: numarati-va la un miel atatia cat pot sa-l manance.
Mielul sa va fie de un an, parte barbateasca si fara meteahna, si sa luati sau un miel, sau un ied.
Sa-l tineti pana in ziua a paisprezecea a lunii acesteia si atunci toata adunarea obstii fiilor lui Israel sa-l junghie catre seara.
Sa ia din sangele lui si sa unga amandoi usorii si pragul cel de sus al usii casei unde au sa-l manance.
Si sa manance in noaptea aceea carnea lui fripta la foc; dar s-o manance cu azima si cu ierburi amare.
Dar sa nu-l mancati nefript deajuns sau fiert în apa, ci să mancati totul fript bine pe foc, si capul cu picioarele si maruntaiele.
Sa nu lasati din el pe a doua zi si oasele lui sa nu le zdrobiti. Ceea ce va ramane pe a doua zi sa ardeti in foc.
Sa-l mancati insa asa: sa aveti coapsele incinse, incaltamintea in picioare si toiegele in mainile voastre; si sa-l mancati cu graba, caci este Pastile Domnului.”

Potrivit Sfantului Grigore de Nazianz, mielul a fost ales de Dumnezeu ca un simbol la nevinovatiei si blandetii, berbecutul (mielul de parte barbateasca) semnificandu-l atat pe gresitorul Adam, cat si pe viitorul Mantuitor Iisus. Taierea mielului catre seara prefigura timpul zilei cand urma sa se sacrifice pe cruce Iisus, in timp ce gatirea lui pe foc semnifica adevarul si eternitatea credintei aduse de Mesia. Isidor Pelusiotul vedea frigerea mielului drept un act pascal, intruchipand unirea focului dumnezeiesc cu carnea lumeasca, si avand drept scop final eliberarea de pacatele pamantesti.

In Isaia 53:7, Iisus este caracterizat astfel : “Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa.”

La cina cea de taina, Iisus a binecuvantat painea si vinul, cele doua simboluri intruchipand sangele si trupul sau, semnificand ca Mielul lui Dumnezeu s-a jertfit o singura data si pentru totdeuna in beneficiul tuturor oamenilor.

In cadrul Pastelui crestin, friptura de miel reprezinta, asadar, un fel de mancare ritual, avand darul de a aduce aminte si a sublinia sacrificiul lui Iisus, pacatele noastre asumate de el, si invierea sa, promitand renasterea noastra intru Dumnezeu.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei :

Pastele in superstitii si traditii romanesti

Cand si cum se face pasca ?

Ouale de Pasti - simbol , legenda si semnificatie

Mesaje de Paste | Felicitari , urari si SMS-uri de Pasti

3 comentarii:

Laurentiu Iancu spunea...

'Cineva' trebuia sa devina si acest simbol...cert e ca mielul este cel mai pur animal, cel putin viziunea mea asta este.

Felix spunea...

Paste Fericit la toata lumea!!! Frumos articol.

Electrician Marius Serban spunea...

Paste fericit !