joi, 24 iulie 2014

De ce tatuajele nu sunt semne ale diavolului?Care sunt cele mai bune saloane de tatuaje si piercinguri din orasul tau?

Tatuajul- simbol al divinitatii
  Sigur nu stiai ca cel dintai tatuaj din istoria umanitati

  poarta amprenta  divinitatii!

  Iti spun aceste lucruri, ca sa-ti schimbi preconceptiile despre tatuaje, daca le

  consideri simboluri satanice.

  Apropo de simboluri si semnificatii, trebuie sa-ti reamintesc ca Blogul Dianei

  gazduieste Dictionarul tatuajelor, de la A la Z,


 pe care il poti consulta online,daca vrei sa stii ce inseamna un anumit tatuaj.


Asadar, iti amintesti de cei doi frati, Cain si Abel, din Biblie?

Biblia zice ca, dupa ce Cain la killerit pe Abel, Dumnezeu nu a vrut sa intervina, sa anuleze moartea acestuia.

Si uitandu-se cu mila si marinimia Sa divina la Cain, care era plin de disperare, ca de,

il cuprinsera mustrarile de constiinta,  l-a insemnat,  pe cel din urma, in scopul de al proteja si de a-i conferi

acestuia un soi de recunoastere pentru  pedeapsa, sacrificiul facut si dragostea sa spirituala.

Semnul pedepsii divine a devenit astfel un simbol de onoare si victorie al puterii lui Dumnezeu
.

De la acest capitol din Biblie, Geneza, oamenii  au imprumutat actul  marcarii trupului uman,

iar tatuajul s-a transformat intr-un simbol al  includerii sau excluderii intr-o casta,

intr-un anumit grup social si, de asemenea, putea exprima apartenenta religioasa,

eventual pozitia sociala a unui om.


Tatuajele au cunoscut de-a lungul timpului o evolutie uimitoare, iar actul in sine,

tatuarea s-a transformat intr-o arta.

Unii dintre voi sunt reticenti fata de acestea, altii, refuza sa asimileze arta decorarii pielii umane,

ceea ce este un pacat.., dar unul  mic.

Va  intrebam online, astazi, in retelele de socializare, care sunt cele mai bune saloane|studiouri de tatuat si

pus piercing-uri, din orasul vostru, ca sa afle si novicii si cei care, mutandu-se in alt oras, vor sa stie

unde sa-si infrumuseteze o parte din trup, fara "sa habauceasca" pe strazi sau pe net,

dar putini dintre voi mi-ati raspuns.

Iata,  o lista, cu cateva nume de locatii din Bucuresti, pentru tatuaje si piercing-uri, care iti vor

surade imediat ce le vei pasi pragul:


Ink Spot Tatoo
Poly Tatoo- Piercing Studio
Fashion Tatoo

Va astept sa facem impreuna o lista cu cele mai tari saloane|studiouri de tatuat, din Romania.

Promit ca voi face un infografic special,  cu numele lor,

pe care il voi trimite tuturor cunoscutilor mei din mediul online.


Scopul acestui articol a fost explicarea faptului ca tatuajele nu reprezinta semne ale diavolului,

iar tatuarea, ca atare, trebuie inteleasa ca o forma de exprimare a artei si a frumosului.



27 de comentarii:

manolacherares spunea...

Wox tattoo in Craiova

Szasz Sebes Paul spunea...

Urasc tatuajele !!!!!!!!!

Anonim spunea...

Nici mie nu imi plac ( pe mine), sunt unele frumoase, cu gust, apreciez oamenii care isi fac tatuaje in zone care se pot acoperi, masca, barbatii care isi tatueaza toata mana, chiar ambele maini ( sleeves) vor sa iasa in evidenta, sa para mai periculosi, e asemanator cu coloritul strident al unelor specii de animale, cele prea colorate nu sunt periculoase si culoarea le ajuta sa sperie unii pradatori.

Anonim spunea...

Oamenii cu tatuaje mi se par lipsiti de echilibru,imaturi,teribilisti,instabili emotional,asta in plan psihologic ,sa nu mai vorbim de persoanele mai in varsta cu tatuaje din tinerete care sau ingrasat si arata disgratios ,e putin spus.Cum ii sta unui om de 45-50ani cu tatuaj?????PENIBIL si GROTESC!

Diana Popescu spunea...

Grozav, creativ, misterios, incitant..Tatuajele, din contra, ofera echilibru emotional purtatorului!

Bookstip spunea...

Foarte interesant articolul. Niciodata nu m-am gândit ca tatuajele ar avea legătura cu divinitatea, ci cu triburile indigene. Mi se pare o arta frumoasa, atâta timp cat este lucrata cu multă grija si suflet

Mikael Oddmund spunea...

Încuviințez la spusele Dianei. Port unul pe piept și nu găsesc nimic reprobabil în asta. Au contraire.

Anonim spunea...

Nu mi as dori niciodata un iubit,tatuat.Treaba fiecaruia ce face cu corpul lui,mie personal nu mi plac tatuajele si le gasesc lipsite de....continut!Cu ce m ar impresiona un tatuaj sau purtatorul?Cu nimic.Este parerea mea personala.

Anonim spunea...

Eu am tatuat pe spate 16 fluturi. Fiecare membru al familiei mele reprezinta un fluture,intr-o culoare diferit. Nu este vizibil decat doar fluturele care e pe omoplat. Este un tattoo personal, foarte special pentru mine, in acest fel familia mea este mereu cu mine.Nu vad nimic dizgratios in asta....e un tattoo facut pentru sufletul meu,...nu trebuie sa placa nimanui inafara de mine :)
Eu nu cred ca trebuie puse "etichete" .....fiecare tattoo are o poveste, de cele mai multe ori!
Cornelia

Anonim spunea...

* culoare diferita

Irina spunea...

Daca in unele parti ale lumii este o chestie culturala, sociala, de marcare pentru recunoastere (deci cu un scop relativ bine exprimat), tatuajele de dragul artei nu le inteleg. Nu poti face arta pe o panza? Pe hartie? Printr-o fotografie? De ce ti-ai folosi corpul drept suport pt a arata gloria artei?
Daca tot e sa facem o legatura cu religia, eu as interpreta altfel asta cu tatuajele. Inteleg ca cei care iubesc tatuajele si vor sa se infrumuseteasca pe ei insisi la modul asta, au de fapt interes si iubire pentru formele exterioare, superficiale, isi iubesc trupul - care este prin excelenta forma materiala a noastra (ca avem si una spirituala). Religia (noastra) ne indeamna daca nu sa nu ne iubim trupul, macar sa nu fie prima noastra grija, ci sufletul. Si Iisus a spus - ca trebuie sa plece, ca vine stapanitorul acestei lumi (materiale, in care traim), cu care El nu are nimic in comun (pt ca el apartine de si "guverneaza" cealalta dimensiune a noastra - cea spirituala).
Cu tatuaje nu vad decat un fel de elogiu adus trupului pe care simti sa ti-l infrumusetezi, cand cred ca ai avea mai mult de castigat daca ti-ai infrumuseta sufletul.
Satan (si ii zic asa doar pt ca ai pomenit de "satanisti") exista si se manifesta in oameni prin adoratia pentru materie (el fiind stapanitorul lumii acesteia, nu? Si pe Iisus cand l-a ispitit i-a spus ca i s-a dat lui toate acestea (bogatiile lumesti) si ca el le poate da oricui voieste). El ii face slabi si coruptibili cu chestii materiale - bani, sex, placeri fizice si alte asemenea. Asta e Satan peste noi - cu cat ne afundam mai tare in ele, cu atat suntem mai dominati si prinsi in clestele materiei. Iar in inima cuiva, materia si spiritul nu prea pot avea aceeasi valoare. De obicei se iubeste una mai mult in detrimentul celeilalte.
Fa un experiment, ia la rost oamenii cu tatuaje si vezi ce alte preocupari sau interese mai au in afara de tatuaje. Si-o sa vezi o hiperatentie acordata formelor exterioare. Oameni lipsiti de substanta.
Parerea mea! Asa ii percep.

Deci, ca sa revin, dupa ce mi-am expus viziunea si cum inteleg eu lucrurile, pledez mai degraba pentru tatuaje ca semne ale satanismului si nu ale divinitatii. Ca sa ma exprim in termenii tai. :)

Mikael Oddmund spunea...

Vai, vai, vai...tocmai m-a izbit revelația lipsei de substanță! :( Ce mai pot face acum...? :((
Ar fi varianta grefei de piele. Și dacă totuși corpul meu o respinge? Dacă limfocitele cititoxice vor declanșa rejecția iar histocompatibilitatea prin antigene nu va putea fi corectată? Pfff, eșec.
Mai am varianta să mă apuc de sondare interioară și să renunț la frumusețea lumii exterioare la auzul veștii că trebuie să devin cosubstanțial celor care n-au tatuaje. Eventual, să mă rog de exegeții literaturii universale să picure asupra mea câțiva centilitri de bibliografie pt. a mă scoate din bezna ignoranței indusă de tatuajul meu. Și să învăț să folosesc NUMAI diateza activă, așa, jurnalistic!! Neee, wrong! Introspecția o cere p-aia pasivă :( ...
Ah, mai pot face ceva: să mă cert cu Diana pt. celeritatea cu care aduce în discuție subiecte sensibile și mă supune oprobiului la stâlpul infamiei! Diana!! Încetează în ați mai folosi expunerea pe blogosferă pt. a penetra în mințile noastre subiecte ce NU țin de sfioșenie, devianță socială izolaționistă, incapacitate de manifestare altfel decât ca parte omogenă în gloată Orwellian-ă și angoasa lipsei de încredere în propria persoană!
Yeah, is so goood (KFC, not-so-low fat and carbs?!) to be back!!

Acest post este și trebuie tratat ca un pamflet. Doar oamenii puternici, cu self-esteem over average, tulburent de simpatici, înfiorător de dezinhibați, dar cu decent respect pt. ceilalți, de conivență cu complet lipsita de modestie personalitate a mea, pot și trebuie să se amuze. Și când te gândești că n-am substanță sau, dacă am, e vitriolată...!

Irina spunea...

:))) Mikael, cel asemenea lui Dumnezeu, deci unde e problema? :)))
stai sa facem ordine in ordinea lucrurilor: nu tatuajul ti-a adus "bezna ignorantei" ci "bezna ignorantei" ti-a adus tatuajul. Ca sa nu folosesc alti termeni decat ai tai. Plus, n-a sustinut nimeni sa nu fii sensibil la frumusetea lumii exterioare, ci sa fii atent sa nu scapi in capcana ei , sa nu puna monopol pe sufletul tau in asa fel incat sa iubesti materia mai mult decat spiritul, Cam asta era ideea. :))
Nu inteleg de ce te-ai ardeiat asa, pana la urma, mi-am expus un punct de vedere, ca oricare altul, aducandu-mi si argumente.
Si da, asta este felul exegezei mele.Nu stiu ce face Biserica, nici nu ma intereseaza multele ei absurditati si non-sensuri, dar eu asa am ales sa inteleg totul: dintr-o perspectiva duala.
Daca ti se pare ceva in neregula la constructia si sensul ei sau la argumentele pe care le aduc, semnaleaza, daca doar te simti jignit, aproape ca nu-mi pasa :)))
Nu ma astept ca cei cu tatuaje sa reactioneze altfel, ar fi chiar contrar comportamentului pe care l-as astepta de la ei o altfel de reactie. Asa ca, da, inca te incadrezi in tiparele omului cu tatuaj. (sau daca n-ai si doar faceai o gluma, joci corect rolul unuia care are :))) ).
E o vorba ca noi oamenii suntem atat de puternici pe cat adevar (despre noi) suntem capabili sa suportam.

In rest, salutam cu entuziasm limfocitele tale citotoxice! Si, ma rog, tot complexul imun (de aparare) de care dispui, daca ma intelegi :))) Chiar e amuzant.


Mikael Oddmund spunea...

:)) "a se ardeia" :))
Nici pe departe. Matinalul unei cafele și aburii unui Dunhill predispuneau la relaxare. De aia am făcut mențiunea "pamflet" să nu te simți victima vreunui atac logoreic. ;)
Păcat că n-am văzut postarea ta mai devreme (am uitat să pun bifă pe notificări) că e prea faină să nu dau replică! Acum îs prea obosit și lenevesc în pat expus la ecourile plimbării Latrinei 3. Cum n-ai asociat postului nici un cont de g+, mă mai și obligi la ajustare funcțională. Dualo ! :))
Te salut, Irina, și citesc plăcut impresionat.

Irina spunea...

Ce mai citesti? (placut impresionat,ca si eu sunt in pana de idei de lecturi. )
Daca pe mine si mi-ai spus-o incercand sa-mi obtii simpatia, sa stii ca nu-ti iese asa. :))) Mi-ai parut simpatic si amuzant de cand cu pamfletul si felul in care ai ajuns sa aduci in discutie HLA-urile. :)))) Mwahaha! Deci, HLA-uri intr-o discutie pe marginea originii divine sau satanice a tatuajelor. :)))

Ca sa-ti explic ce vroiam sa sugerez prin caderea in capcana, consider ca tot raul care se face in lume e din cauza fascinatiei lumii pentru materie. Oamenii care-si fac un scop din bani, ajung sa calce pe cadavre pentru ei, ajung sa jefuiasca si sa-ti dea in cap pentru ei, ajung sa omoare pentru ei, ajung sa insele si sa fure de la cei care si-asa n-au (vezi cazul lui Felix, pai cati mor de foame in tara asta si el bloca miliare de euro in banci si nu-l ciupea nicio remuscare - banii ne dezumanizeaza), cati pentru placerea sexului nu ajung sa violeze, sa faca rau, cati baieti n-au mintit oare ca sa aiba parte de sex fara sa le pese daca ranesc sentimentele cuiva, cati nu inseala pe cel care are sentimente pt ei ca sa aiba parte de *mai multa* placere fara sa le pese ca aduc suferinta cuiva prin asta - placerea pt sex ne dezumaizeaza, ne dezbraca de valori, ne rupe coloana vertebrala (metaforic, adica, sper!) nu le mai pasa ca ce au in fata lor e o fiinta umana, cu sentimente, cu emotii, ca se pot face vinovati de complexe si traume care marcheaza si dezechilibreaza pentru tot restul vietii persoana.
Asta e din cauza ca omul e prins, ca sufletul lui iubeste mai mult placerea (si placerea e prin excelenta triumful simturilor, care tin de materie, de terestru) decat niste valori umane (care tin de spiritul lui). Cand are de ales, alege ce-i face placere (fizica), nu renunta la ea si sacrificandu-se pe sine, aratand ca e capabil sa iubeasca fiinta umana si sa nu ii faca rau.
Aici e toata cheia... iti place iti place, dar pana unde te duci si ce esti capabil sa faci pt ea? Ce cantareste mai greu pt tine? pt ca sunt momente in viata cand trebuie sa facem si alegeri si pe cineva sacrificam (ori pe noi, ori pe altii pentru interesele noastre).
Oamenii lipsiti de substanta, de un licar de constiinta treaza, de un ideal sau un principiu, nu vor avea nici cea mai mica remuscare sa fie imorali, desantati, sa raneasca sau sa ramana indiferenti la suferinta altora, ba chiar o pot si produce. Nici macar nu cred ca ajung sa-si puna probleme de genul asta.

De-aia sustin viziunile dualiste asupra vietii , ca intotdeauna sa stii ca exista doi poli. Nu doar unul. Ca sa poti sa-ti pui probleme si sa discerni. Erau, candva demult, catharii, tot asa cu o viziune dualista, foarte asemanatoare cu a mea (da, ei cu a mea nu a mea cu a lor :)) ) doar ca erau mult mai extremisti, urau materia cu totul, ar fi desfiintat-o daca ar fi putut. Eh, nu sunt chiar asa, are frumusetea ei dar mai ales, utilitatea ei. Scopul e - parerea mea - sa punem materia in slujba spiritului si nu sa lasam sa ne sclavagizeze si sa ne subjuge materia spiritul. Cu alte cuvinte, tot ce tine de material , de ce ne inconjoara, toata viata exterioara le folosim ca sa imbunatatim si chiar sa desavarsim , sa aducem la nivel de ideal sau perfectiune, ce se intampla in viata noastra interioara.
Nu viceversa! :) Deci, nu materia e scopul vietii (sa nu ne lasam fascinati de ea), ea e doar o unealta pe care sa o folosim, fara a ne atasa de ea, pentru a face din noi ca oameni ceva mai bun, mai de calitate.

De-asta ziceam sa avem grija la ordinea lucrurilor. E foarte importanta si intotdeauna face diferenta! :) Una esentiala! (crede-ma, simti cu totul alta vibratie cand stai de vorba cu un om pt care spiritul e mai important decat materia, fata de cea a unuia care iubeste mai mult materia decat spiritul si calca in picioare tot. Aproape ca-ti creaza repulsie asemenea creaturi. )

Mikael Oddmund spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mikael Oddmund spunea...

Permite-mi: laissez-fair-ul din economie îl văd aplicat și-n relațiile interumane, astfel: libera circulație a ideilor este prin sine un garant al pluralității acestora fără a fi nevoie de ierarhii. Bun, unele par "mai bune" decât altele, dar asta nu le face mai viabile pt. masa umană ci doar asumate individual. Deși tentat să etichetez, încerc să nu segreg pe principiul de a nu le găsi bune pt. mine pe toate.
Grecii aveau un termen, eon (echivalent cu status-quo în lat.) prin care desemnau starea de fapt a lucrurilor la un moment analizat, iar Apostolul Pavel spunea: "Nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre". Ei bine, reprezintă tocmai eon-ul grecesc pe care Ap. Pavel îl vedea ca lume veche, supusă stagnării, coruptă. A rămâne în ea, echivalează cu adaptarea la Sistem, înțeleasă ca o stagnare.
Așa urât să fie și veacul acesta?
Pare-se.
Arătăm cianotici de multe ori, ostilizăm în jur și ne înverșunăm pe noi înșine împotriva noastră, căutăm ubicuitate și nu ne găsim locul nicăieri, sondăm fetișizat pe cel de lângă noi pe principii, mai degrabă, mercantile pt. maximizarea interesului propriu decât pentru cultivarea unui contact (contract?!) social win-win. Coagulăm stânga cu dreapta într-un amestec pestriț și ciorovăitor de liberalo-activiști comuniști convertiți la "societatea deschisă" (memorabil discursul lui Ovidiu Hurduzeu în "A treia forță: România profundă - uite, că tot mă întrebai ce mai citesc). Cu toții suntem refractari la orice e dincolo de limita a ce știm, dar ce știm? O dramoletă gregară a mitului înnavuțirii facile, a promiscuității prin, să zicem, sex oral ( n-am nimic cu el, doar nu-s ipocrit!, dar să mă scutească cu texte d'astea butadice gen: "când i-o ***, e ca un extaz spiritual profund prin care-mi arăt măsura totală a iubirii pt. el...!" - Hai, mă lași, soro semidoctă cu convulsii d'astea ale intelectului tău bovin ce amestecă endorfina cu chakrele?!?!). Suntem claustrați în această materialitate a lui "aici" și "acum" și întâi-mergătorii ecleziastici au importat aceeași retorică a banului dezicându-se de la a-I mai fi oșteni Lui. În paralel, modernitatea/postmodernitatea a devenit un prezent etern: atât de arbitrare au ajuns aceste noțiuni încât nu poți să nu te întrebi - Dacă asta e postmodernitatea, ce pana mea va mai fi peste o sută de ani? Dar se uită că "sfârșitul istoriei" atrage după sine diminuarea forței critice dată de tensiunea între individ și realitatea concretă. Neplasându-mă exterior idiosincraziior istoriei imediate, nu voi mai fi capabil să-mi exercit funcția critică. Voi deveni astfel un servil slujbaș al rețelelor și autorității ideologice actuale pusă sub aroganța financiar-materială.
S-a dus dracului putința de a-mi fi eratic, chiar și numai pentru a rămâne perfectibil!

Bine, gata. Cu sfioșenia cuvintelor și sub rezerva moderației, mă opresc și-ți dau cuvântul. Nu uita să faci hyperlink din nick-ul tău. ;)

Diana: parțial offtopic, pardon. Hiatus aici. E oricum deja un ospăț al memoriei pt. tine de câte ori am luat-o pe alături. Da' măcar îs simpatic.

Irina spunea...

Dupa cum spuneam, aproape ca iti creaza repulsie asemenea creaturi.

Incapacitatea unora de a face anumite lucruri (frumoase) ii frustreaza oare in asa masura pe altii incat ii face atat de meschini incat sa sugereze ca nici altii nu sunt capabili? Se simt mai confortabili asa pentru ca vad in asta o scuza pentru ei? Daca e asa , apey ce sa spun, sa traiasca ei bine si fericiti, nu? Asta e tot ce conteaza.
Ce ma bucura, macar, e ca accepta, acolo undeva in ei, ca, frate, "nu sunt capabil de asa ceva".Dar daca nu ne place cum suna adevarul asta despre noi, nu trebuie sa aruncam cu rosii, frumos ar fi ori sa ne asumam si sa reparam in asa fel incat sa sune bine ce spunem despre noi, ori sa tacem macar din gura. (exemplul dat de mine poate fi vazut si judecat de oricine, ce fac eu sau altul , ce simt sau gandesc cu adevarat, nu, dar mereu se gaseste cate unul sa se erijeze in atotcunoscatori despre aceste atat de intime lucruri despre altii. Fi-mi-ar sila!)

Faptul ca si altii fac asa sau ca avem impresia ca toti sunt la fel ca noi dar se arata ipocriti, nu ne absolva pe noi de nimic si nici nu ne face sa avem mai multa dreptate.Doar incercam sa ne asiguram, cu atata superficialitate (de care vorbeam), un confort psihic.

Plus, gasesc ideile alambicate si cuvintele intortocheate care sa ne dea un aer de pretiozitate, drept o nevoie de epatare prin care sa compensam cumva lipsa substantei, a mesajului. Pe principiul ca daca n-am nimic in cap ("bezna ignorantei") macar sa para ca am. Ne concentram pe forma mai mult, nu? Din nou. Cu superificalitate. De ce sa spunem putine, atat de putine, cu atat de multe cuvinte si "pretioase"? Ce vrem sa *parem*? Ce nu putem sa fim, nu?

Nu in cele din urma, atentie, mare atentie la semidoctism. Am si eu un ascendent il Leu si multi, poate prea multi - comparat cu ce se vede in jurul meu (real sau virtual) - ani de scoala si cultura in spate. Sfat, chiar si necerut (asa avem noi astia cu marcaje de Leu tendinta sa facem :)) ), nu mai fii atat (atat! aproape ca-ti creaza repulsie) de superficial si pastreaza anumite ofense sau pareri despre altii pentru momentele in care esti sigur ca au sens sau valoare de adevar. Pana una-alta, nici nu stii cu cine stai de vorba. Nici macar un cont g+ nu am asociat.Nu? :)

Hai sa incheiem discutia aici (chiar ne-am abatut mult de la scopul initial al postarii mele), simt ca-mi pierd timpul in lecturi inutile, care nu-mi spun nimic. Sau nimic in plus fata de ce stiam deja!

Irina spunea...

PS: fara "pe altii" din al doilea rand.

Mikael Oddmund spunea...

Complet inexact, dacă nu chiar greșit, ai perceput intervenția mea. Îmi pui în cârcă intenții de care nu mă fac vinovat, dar ar trebui să ce, să-ți accept critica gratuită pe motiv că tu știi mai bine decât mine ce am vrut eu să spun? Pfff.
Poftim, Cicero: "Prefer mărturia conștiinței mele tuturor cuvântărilor care se pot ține despre mine".
Spor.

Anonim spunea...

V-ați "tatuat" / afișat intelectul mai sus... Să ne înțelegem, fiecare cu părerea lui, eu am două tatuaje, atâta timp cât mă reprezintă, nu mă interesează părerea nimănui.

Irina spunea...

Asa si? De ce ai simtit nevoia sa spui asta? :)
Personal - da, e acea parere care nu te intereseaza - vad in tatuati oameni cu o frustrare (cel putin) legata de ceea ce sunt si, mai ales, de ceea ce n-au. Dar reprezinta-te prin altceva, printr-o opera, scrie un roman, o carte, creaza ceva, arata-te/reprezinta-te construind ceva cu mana ta, cu capul tau, fa sa iasa din tine "ceva"-ul acela care inseamna "tu"... daca nu poti sau nu ai ce, fa-ti un tatuaj. E simplu! :) E un substitut bun!
No offence, e parerea mea, aia care oricum nu conteaza, dar, ca si tine, simt nevoia sa ma mi-o exprim... :)

Mikael Oddmund spunea...

Adică nu pot coexista cele două? Nu poți crea plus-valoare și-n același timp să-ți augmentezi corpul sau orice alt verb?! Asta e o viziune limitată și ofensatoare prin exprimarea "vad in tatuati oameni cu o frustrare". Preopinentul tău a avut o atitudine cel mult neutră, iar tu l-ai atacat incisiv cu inserții de zâmbete.
Nu toți cei care poartă tatuaje sunt niște angoasați fugiți din terapie psihiatrică, cum nici toți care nu le au nu-s ditamai artiștii sau gânditorii. E o chestiune de gust fără prea multă introspecție.

Irina spunea...

Frustrarile nu se trateaza in psihiatrie, ci doar cei care nu reusesc sa le faca fatza! Nu ma ingrijorez, insa, in legatura cu cei cu tatuaje, e clar ca au gasit un mod de a le face fatza. Bine ca functioneaza! Am facut destul de multa cercetare in domeniul psihiatriei si-am stat de vorba cu o gramada de bolnavi si, ce crezi, n-am vazut niciunul nici cu tatuaje, nici cu piercinguri (sau nu vizibile), nici cu creste facute cu gel... poate e doar o coincidenta. Nu zic nu.
Cum nu zic ca nu ar putea coexista cele doua... de care ma intrebai. Consider doar ca cei care deja s-au exprimat (pt ca au putut si au avut si ce, ca asta punctasem mai sus) pe sine prin alte acte si s-au definit destul de bine prin ele, nu mai resimt nevoia unui tatuaj prin care sa se reprezinte si nici nu cred ca acesta din urma ar face-o mai bine decat printr-un act creator care e cel mai puternic mijloc de exprimare de sine. Si cel mai expresiv! Parerea mea e ca in spatele nevoii de a te "reprezenta" prin tatuaj mai e ceva... ceva greu de recunoscut de catre cei in cauza.
Acuma, fie vorba intre noi, mi se pare ca din ce in ce mai putini oameni sunt capabili sa se priveasca cu sinceritate in oglinda. Ok, pari in lume cum vrei, cu tatuaje sau fara (sau orice alt mod de a te tuna),dar macar cu tine insuti fi sincer.
Abatandu-ma un pic, era in Dostoievski o chestie interesanta, chiar acum 2 zile am citit-o... ca cine se minte pe sine (en bref) ajunge sa nu mai fie capabil sa iubeasca pe altii (si revenim la ce spuneam eu mai sus in legatura cu atentia acordata unei anume sfere de interes in detrimentul celeilalte).

PS: daca vrei iti pot furniza intreg citatul. Am avut o satisfactie imensa sa constat in randurile acestui profund ganditor rus, ce spuneam mai sus in calitate de "semidocta". ha!

Anonim spunea...

Tatuajul, cat de mic, este un semn de afectare mintala afisata.

Anonim spunea...

Cineva spunea ca cei care ”judecă” omul după aspect sunt ”limitați” ! S-o luăm altfel: un ins de mare probibitate profesională in specialitatea lui (medic... să zicem )vine la serviciu, în fața bolnavilor, murdar, nespălat, rupt în fund ca și când ar fi stat la groapa de gunoi a orașului luni de zile, puțind înfiorător... cum a-m putea să-l ”judecăm” ? Dacă acceptăm că limbajul non verbal este cel real, și nu vorbele care mint, trebuie să considerăm că o reacție ferm dezaprobatoare este imperios necesară. Singura situație în care o aparență de degradare poate fi acceptată, înțeleasă este starea de război, de cataclism extins, de recluziune ăn locuri extrem de izolate. Altfel...

Mihai spunea...

Nu am tatuaj si nici nu mi-as face insa sunt de acord cu cei care vor sa isi faca.