duminică, 14 iunie 2015

Horoscop Fecioară iulie 2015

Horoscopul Fecioarei iulie 2015 scoate în evidenţă capacitatea de a zămisli idei şi proiecte inspirate, ingenioase, şi insistă asupra relaţiilor tale de prietenie şi avantajelor datorate popularităţii şi aprecierii de care te bucuri în interacţiunea socială. Către sfârşitul lunii, se instalează o relativă izolare faţă de lume, având drept scop energizarea fizică şi mentală, purificarea de balastul psihic, ajustarea imaginii tale individuale şi asumarea hotărâtă a destinului tău personal.

Horoscop Fecioară iulie 2015 | Horoscop general 


Fecioara
Pe 2 iulie 2015, Luna plină din Capricorn şi a cincea casă a Fecioarei imprimă un ritm alert vieţii cotidiene. Ai o mulţime de lucruri de făcut şi, mai mult decât atât, poţi trage nişte învăţăminte relevante din sarcinile pe care le ai de îndeplinit. Nu neglija oportunităţile de a-ţi pune în practică ideile ce păreau să fie sortite doar unor pure speculaţii teoretice, mai ales că ai la îndemână o intuiţie de zile mari. Este posibil să fii străfulgerat de o perspectivă promiţătoare ţinând de un nou stil de viaţă, având darul de a-ţi oferi mari delicii. O cunoştiinţă te ia prin suprindere printr-un gest extrem de generos.

Mintea îţi devine sclipitoare, inovatoare, mai cu seama atunci când eşti în mijlocul oamenilor şi te dedici unor activităţi de grup. Din 8 iulie, tranzitul lui Mercur în Rac şi a XI-a ta casă pune accentul pe cooperarea cu ceilalţi, dar şi pe descoperirea unor soluţii inedite, neconvenţionale ale problemelor cu care te confrunţi. Întâlnirile cu prietenii, cu persoanele din cercul tău social capătă întâietate, oferindu-ţi răgazuri de relaxare şi deconectare.

Comuniunea cu amicii este şi mai strânsă graţie Lunii noi ivite pe 16 iulie 2015 în cerurile Racului şi a unsprezecea ta casă. Eliberează-te de crispare, de orice fel de complexe, şi vei reuşi să te bucuri din plin de viaţă şi să îi încânţi pe cei din preajma ta cu farmecul personalităţii tale. În această conjunctură astrală, ţi se recomandă totuşi să nu laşi că prieteniile să interfereze cu chestiunile tale familiale.

Negura plictiselii şi supărărilor din traiul de zi cu zi este îndepărtată începând cu 19 iulie de prezenţa lui Venus în sectorul astrologic al Fecioarei. Ai abilitatea să faci o bună impresie persoanelor cu care faci cunoştiinţă, să emani în jurul tău o atmosfera de frumuseţe şi armonie. Eşti apreciat şi căutat de oameni, fără a face nici cel mai mic efort în această privinţă. Îţi dai seama de magnetismul aparte cu care te înzestrează planeta dragostei, îţi creezi cu uşurinţă prieteni şi aliaţi puternici, având potenţialul să te susţină până în pânzele albe şi să-ţi fie de un real folos în împlinirea ţelurilor tale esenţiale. Cu toate că nimeni nu are cum să-ţi caute nod în papură în ceea ce priveşte imaginea ta exterioară, pari să te mobilizezi să ţi-o transformi, adoptând eventual o nouă frizură ori vestimentaţie.

Din 23 iulie 2015, tranzitul Soarelui şi cel al lui Mercur în aceeaşi zona astrologică a Leului şi a XII-a ta casă marchează o perioada dedicată unei solitudini benefice, necesare pentru a te revitaliza, a-ţi trece în revistă şi a-ţi analiza impulsurile subconştiente şi tensiunile din plan psihologic. În acest context, singurătatea este uneori depăşită graţie comunicării cu un maestru spiritual, cu o persoană călită în viaţă, în stare să-ţi intensifice imaginaţia şi sensibilitatea emoţională. Nu este exclus ca visele să îţi furnizeze un şir de indicii preţioase referitoare la evenimente sau probleme din existenţa de toate zilele.

Venus se înscrie într-o mişcare retrogradă în Fecioara odată cu 25 iulie, dând startul unui ciclu destinat reevaluării a ceea ce îţi doreşti să obţii prin felul cum te înfăţişezi oamenilor. Ai, în acest mod, ocazia să îţi remodelezi atât imaginea exterioară, cât şi personalitatea. O orientare prioritară este aducerea la suprafaţă a valorilor şi punctelor tale forte interioare, dezvăluirea unor modalităţi de a-ţi pune în lumină întregul tău potenţial mental şi creativ.

Sub impactul tranzitului retrograd al lui Uranus în Berbec şi a VIII-a casă a Fecioarei, tot din 25 iulie eşti pus în situaţia de a-ţi lua viaţa în propriile mâini. Uranus îţi pune la încercare capacitatea de a te descurca singur, lipsindu-te de un ajutor pe care erai sigur că te poţi baza.

Horoscop Fecioară iulie 2015 | Horoscop dragoste


Viaţa sentimentală îţi rezervă oportunităţi de excepţie, netezindu-ţi calea către o conexiune fericită cu fiinţa iubită. Odată cu 19 iulie 2015, amplasarea lui Venus în cea dintâi casă a Fecioarei îţi garantează succesul în cucerirea inimii cuiva de care te simţi de mult timp atras, oricât de inaccesibilă pare să fie această persoană. Eşti conştient de arsenalul de arme ale seducţiei pe care ţi-l dăruieşte Venus, dar nu ar trebui să faci uz de el pentru a te implica în aventuri superficiale sau pentru a te juca cu simţămintele altora. Dacă ai un partener, tinzi să îi mărturiseşti cu spontaneitate sentimentele tale faţă de el, fără să fii îngrădit de nimeni şi nimic. Te simţi îmboldit să îţi armonizezi legătura de cuplu şi eşti foarte receptiv faţă de nevoile şi dorinţele tovarăşului tău de viaţă.

Traseul retrograd al lui Venus în prima ta casă este asociat, din 25 iulie, cu o farsă a aparenţelor în dragoste. Poţi să îi dai de înţeles unei persoane, fără ai această intenţie, că eşti interesat de ea, trezindu-i astfel în suflet simţăminte de iubire cărora nu le poţi răspunde cu aceeaşi monedă. Este posibil, totodată, să fii prea preocupat de tine însuţi şi să-ţi neglijezi astfel partenerul de cuplu.

Venus îşi continuă călătoria în sens invers făcându-şi, pe 31 iulie 2015, intrarea în Leu şi a douăsprezecea casă a Fecioarei. În această conjunctură astrală, este de aşteptat ca împrejurările potrivnice sau nişte oameni rău intenţionaţi să îţi creeze dificultăţi în relaţia de dragoste, obligându-te să te refugiezi împreună cu persoana iubită în spatele unai pâcle de secrete, să îţi înconjori iubirea în voaluri de taină.

Horoscop Fecioară iulie 2015 | Horoscop bani si muncă


Pe 31 iulie 2015, sub vibraţiile Lunii pline răsărite în Vărsător şi a şasea casă a Fecioarei, mintea îţi este traversată de idei strălucite, ingenioase, legate de activitatea ta profesională. La ordinea zilei sunt perfecţionarea abilităţilor tale în muncă şi/sau explorarea unei orientări diferite a carierei tale. Un hobby ori o pasiune te pot inspira să porneşti o afacere foarte profitabilă.


Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2015 - Toate zodiile 

Horoscop Fecioară 2015

Horoscop Fecioară iunie 2015

2 comentarii:

Anonim spunea...

suuper, multumesc !!

Anonim spunea...

Frumos text, dar fecioarelor cand le va merge bine? Totusi....