loading...

Horoscop Scorpion martie 2016

Horoscopul Scorpionului martie 2016 are drept repere principale o forţă creativă de zile mari, năzuinţa de a degusta plăceri elevate ale existenţei, aspiraţia şi şansa de a fi sub luminile reflectoarelor, o viaţă amoroasă împrospătată de spontaneitate şi oportunităţi rare şi, în ultima decadă a lunii, focalizarea spre activitatea profesională.

Horoscop Scorpion martie 2016 | Horoscop general 


Impulsivitatea, graba determinate de aflarea unei veşti neaşteptate pot fi păguboase pe 5 martie, ca urmare a cuadratului dintre Mercur şi Marte. Se impune să nu te arunci cu capul înainte în iniţiative temerare, trecând cu vederea detalii importante!

Odată cu aceeaşi zi de 5 martie, Mercur traversează regiunea Peştilor şi a cincea casă a Scorpionului, insuflându-ţi pofta de a te delecta în plăceri cumva rafinate, artistice. Este posibil, totodată, să te dedici unui hobby cu o tentă intelectuală, având potenţialul să-ţi pună la treabă mintea efervescentă. Dacă ai copii, eşti înclinat să le acorzi o mare atenţie şi să te ocupi de dezvoltarea lor educaţională.

Pe 9 martie 2016, Luna nouă din Peşti şi a V-a casă a Scorpionului insistă asupra relevării unui talent artistic de al tău aflat până acum într-o stare latentă. În acelaşi timp, ai ocazia să îi surprinzi în mod plăcut pe alţii şi să te afirmi prin ceea ce îţi place cel mai mult să faci. De ce nu ţi-ai transforma o pasiune într-o afacere sau într-o activitate lucrativă? Dincolo de orice altceva, inspiraţia îţi este injectată de îndepărtarea de rutina zilnică.

Lumea este cu ochii pe tine, gata să te ridice în slăvi graţie tranzitului demarat de Venus, pe 12 martie, în Peşti. Acest lucru dă apă la moară încrederii în tine însuţi şi aspiraţiei de a fi în centrul atenţiei. Oamenii îţi caută adeseori compania datorită entuziasmului, optimismului tău molipsitor... Creativitatea îţi furnizează idei ingenioase, pe care ar trebui să ţi le consemnezi, astfel încât să le pui în aplicare într-o perioadă stând sub semnul unei mai mari perseverenţe.

Soarele amplasat din 20 martie 2016 în Berbec şi a şasea casă a Scorpionului, şi Mercur aflat odată cu 22 martie în aceeaşi regiune astrologică îţi astâmpără niţel efuziunile şi atitudinea explozivă faţă de viaţă, inarmandu-te cu un plus de seriozitate şi consecvenţă. În fruntea listei priorităţilor tale se găsesc preocupările legate de optimizarea stării de sănătate şi eficientizarea activităţilor profesionale.

Emotivitatea îţi dă în clocot şi te poate aduce în preajma unor situaţii extreme pe 23 martie, ca efect al Lunii pline răsărite în Balanţă şi a XII-a ta casă. Înclinat să îţi treci sub tăcere simţămintele, pari să fii mai distant chiar şi faţă de persoanele îndrăgite. Dacă ţi se pare că eşti nedreptăţit într-o relaţie cu un om apropiat, mobilizează-te să îţi cerni această senzaţie prin sita deasă a unei logici stricte. Nu te ascunde de propriile emoţii negative, recunoaşte-ţi-le cu limpezime, întrucât numai astfel le poţi converti pe un făgaş pozitiv!

Horoscop Scorpion martie 2016 | Horoscop dragoste 


Prezenţa lui Mercur în Peşti te convinge din 5 martie 2016 să îţi dezbraci armura timidităţii sau a unei indiferenţe afişate în viaţa sentimentală. Nu te mai fereşti să-ţi mărturiseşti sentimentele faţă de persoană iubita, iar expresivitatea cuvintelor tale nu are cum să nu o impresioneze!

Dragostea se ia de mână cu joaca şi spontaneitatea sub vibraţiile Lunii noi ivite pe 9 martie în a V-a zonă astrologică a Scorpionului. Se anunţă o zi senină, lipsită de griji, marcată de o împărtăşire liberă, inedită, originală a simţămintelor din legătura de cuplu. Nativii singuri pot fi prinşi fără să-şi dea măcar seama în vârtejul unei idile înfierbântate.

Luna nouă reprezintă doar o avanpremieră pe scena vieţii amoroase. Odată cu 12 martie 2016, Venus se simte nemaipomenit de bine în a cincea ta casă şi nu se dă înapoi de la nimic pentru a-ţi face inima să zburde. Dacă te-ai săturat de singurătate, ai la îndemână numeroase oportunităţi de a-ţi găsi un suflet pereche. Dacă eşti parte a unui cuplu, poţi să reaprinzi vălvătaia dragostei dintâi şi să îţi farmeci partenerul printr-o sumedenie de gesturi romantice.

Horoscop Scorpion martie 2016 | Horoscop bani şi muncă 


Din 6 martie 2016, Marte tranzitează Săgetătorul şi a doua casă a Scorpionului, punându-ţi la dispoziţie circumstanţe norocoase de a-ţi mări contul din banca. Este posibil să te preţuieşti prin prisma a ceea ce posezi şi să fii îmboldit să le dovedeşti altora valoarea ta prin intermediul succeselor te care te bucuri pe plan financiar. Oricum, eşti mobilizat să-ţi pui la bătaie toate resursele interioare pentru a castiga bani frumoşi, indiferent dacă te canalizezi pe proiecte proaspete ori pe unele demarate cu mult timp în urmă. Ambiţia de a-ţi creşte veniturile te poate aduce totuşi în pragul unor conflicte cu competitori sau chiar cu asociaţi de ai tăi. Pe de altă parte, câştigurile obţinute în această perioadă riscă să se irosească din pricina predispoziţiei de a te juca cu banii, de a-i risipi pe cheltuieli nesocotite!

Jocurile şi frivolitatea existenţei nu îşi mai au locul în preocupările tale odată cu 20 martie. Parcursul Soarelui în a VI-a ta casă dă întâietate sferei profesionale şi te sprijină în sarcini şi proiecte de detaliu, precum şi în activităţi ce presupun o strânsă cooperare cu colegii ori colaboratorii. Forţă ta analitică şi străduinţa de a te apropia de perfecţiune îţi sunt remarcate de către şefi.

Mercur străbate şi el din 22 martie 2016 tărâmurile Berbecului, intensificând influenţele solare. Eşti cu mult mai productiv şi eficient decât de obicei, iar discuţiile deschise cu cei din jurul tău îţi sugerează cum să te perfecţionezi şi să evoluezi în carieră.


Alte postări despre astrologia 2016 în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2016 - Toate zodiile

Horoscop Scorpion 2016

Horoscop Scorpion februarie 2016

2 comentarii:

  1. Buna,Diana.Imi plac tare mult articolele tale..dar nu stiu de ce in ultimul timp,de vreo 2 ani,nu mi se mai potriveste deloc horoscopul..poate din cauza ascendentului..?!sunt scorpion cu ascendent in taur(21.11.1975).

    RăspundețiȘtergere