Horoscop Leu august 2016

Horoscopul Leului august 2016 are drept repere principale fortificarea imaginii tale personale şi a încrederii în tine însuţi, în resursele şi talentele tale, oportunităţi majore în viaţa amoroasă şi o activitate financiară profitabilă.

Horoscop Leu august 2016 - Horoscop general 


Pe 1 august 2016, trigonul Soarelui cu Saturn şi cel al lui Venus cu Uranus te îndrumă să înţelegi ce este important să faci în prezent, în special în planurile tale măreţe, pe termen lung şi în cele care sfidează cumva traiul cotidian şi obişnuinţele tale. În această zi te poţi lansa într-o iniţiativa ieşită din comun, îndrăzneaţă, dar căreia nu îi lipseşte realismul.

Luna nouă răsărită pe 2 august în Leu îţi conferă temeritate în tot ce faci, te îmboldeşte să îţi scoţi la lumină punctele cele mai puternice şi mai atractive ale sinelui şi te ajută să ajungi în centrul atenţiei. Eşti încrezător în tine însuţi şi îţi porţi un un înalt respect care îi face pe cei din jur să te înconjoare cu atenţii şi gratitudine.
Leu

Pornirea de a-ţi exprima cât mai strălucitor, mai efervescent personalitatea, autenticitatea capătă amploare odată cu aceeaşi dată de 2 august 2016, ca urmare a tranzitului pornit de Marte în Săgetător şi a cincea ta casă. Este o vreme nemaipomenită pentru a-ţi scoate la iveală creativitatea, idei originale şi chiar trăznite, care îţi slujesc uneori mai mult decât străduinţe îndelungate de altădată. Cu toate astea, poţi fi înclinat să te eliberezi de obligaţii, să zburzi printre deliciile vieţii, să redescoperi existenţa cu ochii proaspeţi ai unui copil!

Din 13 august, Saturn revine în aspect direct în Săgetător şi a V-a casă a Leului, oferindu-ţi o sporită dezinvoltură în abordarea existenţei. Te eliberezi întru totul de dubii păguboase, de îndoieli în privinţa ţelurilor tale esenţiale, a ceea ce te face unic şi a talentelor tale creative. Este probabil să fi trecut printr-o perioadă de reevaluare a sinelui şi a rolului tău în lume, şi să fii înarmat acum cu certitudini cât se poate de limpezi despre ceea ce trebuie să faci şi despre felul cum poţi să te bucuri deplin de viaţă fără să faci vreun compromis ieftin.

Horoscop Leu 2016

Trigonul dintre Soare şi Uranus de pe 16 august 2016 îţi înalţă energia fizică, cea mentală şi îţi pune pe clocot simţul aventurii. Eşti gata să te înfrupţi din experienţe de viaţă nemaiîncercate, să guşti dintr-un surplus de adrenalină, dar străduieşte-te totuşi să nu îţi asumi riscuri prea mari, ce te pot pune în pericol. Poţi închega o nouă prietenie sau să ai parte de un beneficiu deloc neglijabil graţie unui amic.

Pe 18 august, Luna plină din Vărsător şi a şaptea casă a Leului scoate în evidenţă importanţa unui partener special din plan personal, social ori profesional. Este timpul formării unor parteneriate promiţătoare, dar şi al reconsiderării unora mai vechi.

Ziua de 30 august 2016 este marcată de două evenimente astrologice, ce vor fi resimţite îndeosebi în luna septembrie. Venus, amplasată în Balanţă, îţi pune la dispoziţie numeroase oportunităţi de a-ţi extinde sfera de influenţă, a-ţi creşte numărul de contacte utile din plan social şi a călători, adeseori pe distanţe scurte. Mercur, înscris într-un tranzit retrograd în Fecioară şi a doua casă a Leului, îţi testează sistemul de valori personal, lucrurile în care crezi şi pe care le preţuieşti, dar şi stabilitatea din punct de vedere financiar.


Horoscop Leu august 2016 - Dragoste 


Dragostea devine zglobie, exuberantă şi plină de făgăduinţe din 2 august 2016, atunci când Marte îşi face intrarea în a V-a casă a Leului. Tinzi să zbori din floare în floare, să flirtezi din plin, fără să te angajezi totuşi într-o relaţie serioasă. Dacă ai un partener, flacăra iubirii se înteţeşte şi injectează un plus de pasiune în conexiunea cu acesta.

Romantismul, o afecţiune năvalnică învăluie viaţa ta sentimentală începând cu 5 august, graţie prezenţei lui Venus în Fecioară şi a doua ta casă. Valorile tale personale, interioare şi cele ale persoanei iubitei sunt mult mai pregnate decât de obicei, şi vă facilitează învigorarea sentimentelor unuia faţă de celălalt. De asemeni, poate să apară o oportunitate financiară nesperată în cuplu!

În urma încheierii parcursului retrograd al lui Saturn în a cincea casă a Leului, din 13 august 2016 eşti caracterizat de o atitudine sigură, neşovăitoare în "afacerile" sentimentale. Mişcarea inversată a lui Saturn ar fi trebuit să-ţi inspire numeroase motivaţii de a te iubi pe tine însuţi şi a-ţi dezvălui cine ţine cu adevărat la tine. În acest context, o legătură de cuplu străbătută de simţăminte reciproce veritabile nu poate decât să înflorească, să se revitalizeze, în vreme ce relaţiile în doi false nu mai pot rezista oricât de mult ar încerca să le pună pripoane unul din partenerii din cuplu.

Sub vibraţiile Lunii pline ivite pe 18 august în a VII-a ta casă, ai şansa să lărgeşti orizonturile conexiunii tale în doi, să afli noi căi de a o relansa. În legăturile în doi supuse de câtăva vreme inerţiei, poate să apară tendinţa unuia din parteneri de a căuta mai mult spaţiu, mai multă libertate... Ai mare grijă!


Horoscop Leu august 2016 - Bani şi muncă 


Mai cu seamă dacă eşti implicat într-o afacere pe cont propriu, din 5 august 2016, lucrurile par să-ţi meargă ca pe roate. Ca efect al tranzitului lui Venus în a II-a casă a Leului, veniturile tale sunt pe cale să se mărească simţitor. Este posibil să primeşti un dar preţios sau o primă atunci când te aştepţi cel mai puţin. Dacă nu ai un job, pari să descoperi nişte surse de bani consistente printr-o modalitate neconvenţională.

Horoscop Leu iulie 2016 

Soarele parcurge din 22 august 2016 tărâmurile Fecioarei, aducând în prim plan bunăstarea ta materială. Poţi fi îmboldit să cauţi noi surse financiare, inclusiv printr-un job în plus. Nu eşti dispus totuşi să rişti prea mult, iar viziunea practică insuflată de Soare te călăuzeşte spre metode sigure de a-ţi mări contul din bancă.
Horoscop Leu august 2016 Horoscop Leu august 2016 Reviewed by Diana Popescu on iulie 16, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.