vineri, 23 septembrie 2016

Cartofii, ouăle şi cafeaua - Poveste cu tâlc

Odată, o fată i s-a plâns tatălui ei că viaţa îi era un calvar si nu ştia cum să-i mai facă faţă.
Se săturase, săraca, să se lupte, să se zbată mereu ca să se menţină deasupra liniei de plutire. I se părea că de îndată ce încerca să rezolve o problemă, o alta, nouă, îi complica existenţa.

Tatăl sau, un bucătar vestit, a condus-o până în bucătărie. A umplut trei vase cu apă, şi le-a aşezat pe pe câte un ochi al aragazului. După ce apa a început să fiarbă, a pus într-unul din ele cartofi, într-altul ouă şi în cel de-al treilea cafea.
Cartofii, ouăle şi cafeaua - Poveste cu tâlc

Apoi le-a lăsat o vreme pe foc, fără să-i spună vreo vorbă fiicei sale. Aceasta a aşteptat nerăbdătoare lângă el, întrebându-se ce urma să se petreacă.

În cele din urmă, bucătarul a închis ochiurile aragazului, a pus ouăle, cartofii şi cafeaua în câte un bol şi şi-a întrebat fata:

"Ce vezi, înaintea ta?"

"Cartofi, ouă şi cafea", a exclamat ea iritată.

"Uită-te mai bine, i-a zis tatăl său. "Atinge cartofii."

Lumina şi întunericul din tine | Poveste cu tâlc

Fiica lui a făcut întocmai şi a remarcat că aceştia se înmuiaseră. După aceea i s-a cerut să ia un ou şi să-i spargă coajă. Ea a băgat de seama că oul se intarise. În continuare, tatăl a rugat-o să soarbă din cafea. Aroma bogată a acelei licori i-a adus un zâmbet pe faţă.

"Ce înseamnă toate astea?", a întrebat ea.

Tatăl i-a explicat că ouăle, cartofii şi cafeaua se confruntă cu aceeaşi provocare- apa fiartă.
Cu toate astea, fiecare reacţionează în mod diferit. Cartofii sunt tari, însă atunci când fierb se fac moi. Oul este moale sub coaja sa tare, până când este pus în apa fiartă. Atunci interiorul său se întăreşte şi el. Cafeaua se comportă într-un alt fel. După ce apa fierbe, o transformă în ceva cu totul diferit.

"Care dintre acestea eşti tu?" a intrebat tatăl. Atunci când eşti pusă la incercare cum reacţionezi? Precum cartofii, ouăle sau cafeaua?

Poveşti cu tâlc despre Dumnezeu

În viaţă se petrec multe lucruri în jurul nostru,  altele ni se întâmplă nouă, dar numai cele care contează cu adevărat au loc înlăuntrul nostru.

Tu cum crezi că înfrunţi adversităţile vieţii? Precum ouăle, cartofii sau cafeaua?

2 comentarii:

  1. Da, buna intrebarea, bun si exemplul tatalui, eu zic ca sunt un ou,doar zic...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt cafeaua😊 ma transform dupa fiecare experienta amplă

    RăspundețiȘtergere

Postare prezentată

Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri din Europa

În cele mai multe părti ale Europei, Sfântul Nicolae, sărbătorit în ziua de 6 decembrie, este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios ...