Horoscop Berbec martie 2017

Horoscopul Berbecului martie 2017 are drept repere principale îmbunătăţirea imaginii tale exterioare şi a relaţionării sociale, impunerea personalităţii şi intereselor tale, o abordare dinamică, uneori riscantă, a activităţii financiare şi o viaţă sentimentală în general favorabilă, presărată câteodată cu capcane nedesluşite la prima vedere.

Horoscop Berbec martie 2017 - Horoscop general 


Jupiter în opoziţie cu Uranus pe 3 martie 2017 îţi insuflă dorinţa de a te bucura de o totală libertate, independenţă, şi a institui o transformare radicală în viaţa ta. Chiar dacă ai capacitatea să realizezi asta, nu este indicat să faci o "tabula rasa," să îţi elimini de-a valma din existenţă atât aspectele negative, cât şi pe cele pozitive. Ceea ce ai preţios, de valoare în trecut poate constitui fundamentul unor împliniri notabile din viitor.

Preocuparea de a-ţi optimiza imaginea personală, a fi apreciat, chiar admirat de cei din mediul tău înconjurător, reprezintă o prioritate din 4 martie, în urma tranzitului lui Venus în Berbec. De fapt, planeta frumuseţii îţi inoculează un instinct fin în alegerea celor mai avantajoase variante ale sinelui, te inspiră să ai cele mai bune opţiuni, de la adoptarea unei noi vestimentaţii sau a unui stil nou al părului, până la perfecţionarea modului cum îi tratezi pe alţii. Acest lucru are o urmare directă în creşterea popularităţii tale, a prestigiului tău.

Pe 12 martie 2017, Luna plină din Fecioară şi a şasea casă a Berbecului te inspiră să ajungi la rădăcinile unor obiceiuri ori tabieturi nesănătoase şi să le elimini din existenţa ta. Te poţi dedica unei detoxifieri, purificări a organismului.

Horoscop martie 2017 Berbec


Începând cu 13 martie, Mercur i se alătură lui Venus în zona astrologică a Berbecului, stimulându-ţi gândirea, ingeniozitatea. Eşti bântuit de idei strălucite, înnoitoare, dar îţi poate fi greu să le pui în aplicare din cauza unei precauţii excesive, din pricina unei aplecări exagerate asupra detaliilor şi a lipsei perseverenţei.

Horoscop Berbec 2017

Interacţiunea cu ceilalţi devine armonioasă, fericită, implinitoare sub influenţa conjuncţiei lui Mercur cu Venus din 18 martie 2017. Totodată, eşti înclinat să ignori aspecte urâte ale existenţei şi să te îndrepţi spre frumuseţile genuine ale lumii, să te recreezi în mijlocul naturii ori în activităţi cu o nuanţă artistică.

Oportunitatea de a ieşi în prim plan, a juca un rol principal pe scena socială şi nu numai este învigorată odată cu 20 martie, graţie tranzitului Soarelui în Berbec. Eşti mobilizat pe mai departe să-ţi măreşti impactul asupra altora şi eşti sprijinit în acest sens de credinţa în ţine însuţi, de harul de a-i molipsi pe oameni cu optimismul tău ieşit din comun. Este vremea să te focalizezi pe interesele tale, să fii încununat de realizări de excepţie.

Mercur în opoziţie cu Pluton pe 24 martie 2017 provoacă nişte discuţii incomode cu persoane din imediata ta apropiere. Chiar dacă eşti deranjat de opiniile lor, tebuie să ţii cont de ele întrucât îţi pot deschide ochii asupra unor lucruri negative, ignorate, despre tine însuţi. Opoziţia dintre Mercur şi Soare din aceeaşi zi ţine hangul aspectului astral anterior, fiind în stare să-ţi cutremure o perspectivă prea pozitivă, idealistă, despre destinul tău.

Ca urmare a conjuncţiei Soarelui cu Venus din 25 martie, eşti ispitit să evadezi din temniţa obligaţiilor şi să te răsfeţi în plăcerile vieţii ori ale iubirii. În acelaşi timp, ai meşteşugul de a pune capăt unor certuri, a-i împăca pe oameni insistând pe ceea ce îi uneşte, şi nu pe ceea ce îi separă.

Năzuinţa de a-ţi dezvălui faţete inedite ale lumii capătă întâietate pe 26 martie 2017, sub impactul conjuncţiei lui Mercur cu Uranus. Atât persoane neobişnuite, excentrice, cât şi o scurtă călătorie te călăuzesc către o viziune proaspătă, surprinzătoare faţă de existenţă şi locul tău în ea.

Pe 27 martie, sextilul dintre Marte şi Neptun este asociat cu o intuiţie pătrunzătoare, ce te ajută să percepi motivaţiile ascunse ale altora şi să-i racolezi obiectivelor tale. Pe de altă parte, eşti dispus să îi sprijini dezinteresat pe oameni defavorizaţi de soartă.

Ziua de 28 martie 2017 marchează un punct de vârf al tendinţelor imprimate de Venus, Soare şi Mercur. Luna nouă răsărită în Berbec te plasează sub luminile reflectoarelor, îţi scoate în relief calităţile, înzestrările, atât la servicu, cât şi în relaţiile personale, amicale ori sociale. Ţi se deschid înainte porţi ferecate cu o mie de lacăte altădată şi extragi avantaje notabile mai ales din activităţile care îţi plac sau te pasionează.

Ca efect al trigonului lui Mercur cu Saturn de pe 29 martie, te descotoroseşti de tot ceea ce este superficial şi eşti luat în serios de oameni, preţuit pentru maturitatea cu care îţi abordezi ţelurile. Organizarea şi planificarea sunt chei ale succesului în această circumstanţă astrală.

Horoscop Berbec martie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Viaţa amoroasă are de câştigat ca urmare a farmecului, carismei dăruite de Venus odată cu 4 martie 2017, atunci când începe să călătorească în prima casă a Berbecului. Nativii singuri au, astfel, posibilitatea să închege cu uşurinţă o idilă, însă trebuie să-şi ţină sub control un eventual narcisism, ce-i poate determina să fie orbi faţă de nevoile, dorinţele unui nou partener. Cei aflaţi deja într-o legătură de cuplu sunt pe cale să fie înconjuraţi de o sporită atenţie, grijă, din partea tovarăşilor lor de viaţă însă, uneori, şi de o mai mare gelozie a acestora.


Horoscop Berbec martie 2017 - Muncă şi bani 


Trigonul dintre Marte şi Saturn de pe 5 martie 2017 îţi insuflă responsabilitate faţă de sarcinile zilnice de la servicu, te sprijină să atragi respectul colegilor şi şefilor datorită abilităţii de a rezolva nişte probleme încurcate. Eficienţa şi concentrarea de care dai dovadă îţi înlesnesc dezvoltarea în carieră.

Din 10 martie, Marte îşi croieşte drum Taur şi a doua casă Berbecului, aşa că este de aşteptat să fii însufleţit de cutezanţă în demersurile financiare. Înarmează-te totuşi cu o minimă prudenţă întrucât Marte prilejuieşte un mare aflux de bani, fără să-i pese dacă îţi intră sau îţi ies din buzunare. Ai ocazia să-ţi măreşti veniturile printr-o altă activitate decât cea profesională.

O revelaţie despre parcursul tău viitor din sfera profesională pote avea loc pe 12 martie, sub vibraţiile Lunii pline din a VI-a ta casă. Poţi descoperi metode de a-ţi pune la treaba calităţi insuficient exploatate până în prezent.

Tranzitul iniţiat de Mercur, odată cu 31 martie 2017, în Taur şi a II-a casă a Berbecului, ale cărui consecinţe vor fi vădite în luna aprilie, îţi dăruieşte oportunităţi în chestiunile financiare şi în afaceri graţie limpezimii cu care le abordezi şi le pui la punct şi a unor parteneriate stabile, bazate pe interese cu adevărat comune.

Horoscop Berbec februarie 2017
Horoscop Berbec martie 2017 Horoscop Berbec martie 2017 Reviewed by Diana Popescu on februarie 14, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.