Horoscop Balanţă mai 2017

În horoscopul Balanţei mai 2017 prevalează îmbunătăţirea parteneriatelor, o transformare notabilă ce-ţi este inspirată de adâncirea în universul interior sau dezbaterile serioase cu alţii şi, spre sfârşitul lunii, o abordare spontană a lumii, desprinsă de monotonia cotidiană. Viaţa sentimentală este caracterizată de un plus de armonie şi o comunicare profundă cu tovarăşul de cuplu.

Horoscop Balanţă mai 2017 - Previziuni generale 


Problemele din relaţiile de parteneriat din plan personal, social şi profesional ce te-au marcat probabil în ultimul timp tind să-şi găsească rezolvarea ca efect al revenirii lui Mercur, odată cu 3 mai, în tranzit direct în Berbec. Poţi realiza că aceste neînţelegeri nu au avut loc din cauza ta sau a asociaţilor tăi, ci din pricina asumării unor căi diferite către aceleaşi obiective. Acum, că lucrurile sunt pe punctul să se lămurească, ai ocazia să culegi roadele activităţilor în colaborare. Mai mult decât atât, devii conştient că împlinirile viitoare depind de buna înţelegere cu partenerii tăi.

Trigonul dintre Marte şi Jupiter de pe 12 mai 2017 instalează o atmosferă de încredere reciprocă cu oamenii din jur. Încrederea în cineva de nădejde îţi înlesneşte un beneficiu deloc neînsemnat. De asemeni, ai parte de succese ca urmare a încrederii în propriile forţe şi a iniţiativelor niţel riscante în care te lansezi.
Horoscop mai 2017 Balanţă

Ieşirea la suprafaţă a unor impulsuri ascunse faţă de ţine însuţi, cufundarea în lumea ta interioară şi regăsirea unor idei, idealuri profunde reprezintă repere ale amplasării lui Mercur, începând cu 10 mai, în Taur şi a opta casă a Balanţei. Convorbirile serioase cu alţii par să aibă consecinţe majore asupra ta şi a lor, dând naştere unei transformări cruciale a perspectivei faţă de prezent şi viitor. Treci printr-un interval de timp oportun unor negocieri şi compromisuri.

Venus în opoziţie cu Jupiter în data de 19 mai 2017 te face să rezişti cu greu ispitelor presărate în mediul tău înconjurător. Concentrarea asupra a ceea ce-ţi place te determină să te bucuri de frumuseţea vieţii chiar dacă unele conjuncturi nu-ţi sunt favorabile. Generozitatea ta nemăsurată îi poate însă tenta pe unii să profite de tine!

Horoscop Balanţă aprilie 2017

Soarele parcurge din 20 mai zona astrologică a Gemenilor şi a noua casă a Balanţei, aşa că eşti înclinat să fii foarte spontan, deschis în interacţiunea cu ceilalţi, ba chiar să-i deranjezi pe unii prin nonşalanţa sincerităţii tale, ce nu mai ţine cont de convenienţe şi orgolii personale. Nu mai ai răbdare să te apleci asupra obligaţiilor, detaliilor cotidiene, aspirând în schimb să-ţi însuşeşti o perspectivă amplă a lumii. Fascinaţia faţă de orice este ieşit din comun te poate inspira să pleci într-o călătorie sau să cunoşti oameni neobişnuiţi, de pe alte tărâmuri.

Pe 25 mai, Luna nouă din acelaşi sector astral înteţeşte influenţele anterioare, accentuându-ţi ori chiar îndeplinindu-ţi dorinţa de a vizita locuri îndepărtate, incitante, ori cea de a te înscrie pe un traseu spiritual al existenţei.

Horoscop Balanţă mai 2017 - Dragoste şi cuplu 


Viaţa amoroasă se limpezeşte, atât pentru Balanţele singure, cât şi pentru cele angajate într-o legătură de cuplu din 3 mai, graţie ieşirii lui Mercur din turnura sa retrogradă din Berbec. Certurile, disputele nu-şi mai au locul în această perioadă întrucât atât tu, cât şi tovarăşul tău de viaţă, deveniţi tot mai conştienţi de importanţa conexiunii voastre afective, de sentimentele reciproce care se ridică deasupra unor situaţii mai puţin fericite din traiul în doi. Oricum, indiferent dacă eşti implicat într-o poveste de dragoste consacrată ori într-una incipientă, comunicarea cu persoana iubită pare să se armonizeze, să fie mai strânsă, mai intuitivă, fără a mai avea nevoie, câteodată, de cuvinte. Nativii singuri au şansa să cunoască pe cineva atractiv, însufleţit de aceleaşi năzuinţe, idealuri, ca şi ei, prin intermediul unui eveniment social.

Un drum nou, imprevizibil în iubire se poate deschide înaintea ta pe 25 mai, sub vibraţiile Lunii noi poposite în Gemeni. O idilă în care eşti atras acum are capacitatea să-ţi împrospăteze viaţa, îndeosebi din punct de vedere spiritual. Acest lucru pare să nu fie văzut cu ochi buni de unele rude ori persoane apropiate, închistate în conservatorism şi prejudecăţi.

Horoscop Balanţă mai 2017 - Muncă şi bani 


Luna plină răsărită pe 10 mai în Scorpion te convinge să-ţi dai deoparte şovăielile legate de o întreprindere financiară însemnată. Nu te mai laşi purtat pe făgaşul comodităţii, inerţiei, şi eşti gata să te avânţi într-o afacere îndrăzneaţă, ce are potenţialul să producă o schimbare de mare anvergură în aproape toate dimensiunile existenţei tale. Nu-ţi îngădui totuşi să fii antrenat într-un demers care-ţi promite câştiguri spectaculoase peste noapte.
Horoscop Balanţă mai 2017 Horoscop Balanţă mai 2017 Reviewed by Diana Popescu on aprilie 18, 2017 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.