Purgatoriul: Simbol și semnificație

 În învățătura bisericii romano-catolice, purgatoriul este o stare / un loc de purificare din viața de apoi, în care ajung sufletele celor care au murit întru grația lui Dumnezeu, dar nu au fost lipsiți cu totul de păcate, pentru a se pregăti pentru înălțarea la ceruri. 

Ideea purificării fusese deja exprimată în dialogul lui Platon, "Gorgias". Părinții bisericii, Tertullian, Ambrozie și Augustin au derivat-o din scrieri canonice.                              

Pe la mijlocul secolului al II-lea după Hristos, conceptul de purgatoriu a devenit atât de consacrat încât inscripții de pe pietrele mormintelor căutau să confere o mijlocire către rai a sufletelor creștinilor decedați. 

Simbolul acestui proces de purificare sau rafinare (un concept metalurgic) este focul, care este văzut ca fiind iadul, dar pentru o durată limitată. 

În iconografie, găsim adesori sufletele celor morți portretizate cu forme umane stând în flăcări și făcând gesturi de implorare: când erau mântuite de păcatele lor minore, acesteau erau luate în primire de îngeri și purtate în ceruri. 

Biserica catolică are o simpatie profundă, mistică față de soarta acestor "biete suflete". Există numeroase relatări despre "bietele suflete" din purgatoriu în "Legenda de aur" a lui Jacobus de Varagine (circa 1270), în secțiunea despre sărbătoarea Zilei Tuturor Sufletelor, care, cu relatările sale despre multele națiuni ale vieții de apoi prelevând în Evul Mediu, este frecvent de un mare interes simbolistic. 

Parabola lingurilor | O poveste cu tâlc