Ceasul din vise | Interpretarea și semnificația viselor


Ceasul visat semnifică trecerea timpului sau modul cum ți-l petreci, ți-l valorifici. Poate reprezenta, pe de altă parte, lipsa de spontaneitate, faptul că te supui prea strict, orbește, regulilor scrise și nescrise ale lumii, ori ordine și precizie, minuțiozitate în mijlocul unei existențe aparent haotice.

Semnificatie vise ceas

Visele în care vezi sau porți un ceas de mână sugerează și ele că te poți simți (subconștient) limitat, constrâns de obligațiile, voite sau nevoite din traiul tău de zi cu zi. Ești cumva avertizat că timpul se scurge pe lângă tine și că e nevoie să apreciezi mai tare plăcerile, oportunitățile vieții. Într-o interpretare diferită, ticăitul ceasului simbolizează pulsul uman, și se referă la latura sentimentală a personalității tale.

Un ceas de perete și mai ales un orologiu din vise îți reamintește, îți reveșteste despre un eveniment notabil, unul pe care nu ai voie să-l uiți, să-l treci cu vederea, ori despre o conjunctură decisivă, una ce își poate pune amprenta hotărâtor asupra destinului tău!

Când vezi în vis un ceas de buzunar, poate însemna că în starea de veghe, lucidă, ascunzi cuiva ceva legat de timp, de o circumstanță trecută ori viitoare.

Un ceas din vis vechi, de colecție, prețios, sau unui dăruit ție cândva de un părinte, un bunic, denotă că există în trecutul tău o problemă care își cere insistent rezolvarea, cât mai degrabă. Poate fi vorba despre cum ai posibilitatea să te preschimbi din persoana care obișnuiai să fii în cea care năzuiești să devii.


De asemeni, dacă ai visat un ceas de valoare, de colecție, asociat cu copilăria ta, poate însemna fie că ți-ar place, în mod ideal, să te întorci la o viață mai fericită și mai simplă, mai puțin complicată, fie că eviți să te confrunți cu problemele din prezent, fie că ești copleșit de o chestiune trecută și a venit vremea să o înlături și să progresezi.

Superstiții despre ceasuri rele

Un ceas stricat, spart sau oprit zărit în vise indică faptul că ești nesigur pe sentimentele tale sau pe modul cum ți le exprimi. Poți trece printr-un blocaj emoțional! Într-o altă interpretare, ți se dă de înțeles că îți gestionezi defectuos timpul, că ai uitat cumva care-ți sunt prioritățile.

Un vis de-a lungul căruia apare ceasul unui prieten, unei cunoștiințe ba chiar al unui străîn semnalează senzația ta subconștientă că nu mai ai control asupra timpului tău, orarului tău zilnic, că ai prea multe îndatoriri, responsabilități, probabil impuse de alții.

În caz că te visezi cum furi un ceas, ți se oglindește dorința (falsă) de a trăi viața altcuiva sau simțământul că duci o viață superficială, văduvită de autenticitate.

Ora indicată de un ceas visat, minutele și secundele arătate de acesta pot reprezenta aspecte importante, care-ți solicită atenția, în existența reală. Acestea pot indică o dată, o adresă, un bloc ori un apartament, ori, pur și simplu, un număr semnificativ pentru tine, pentru destinul tău!

Trenul din vise | Interpretarea și semnificația viselor

Ceasul din vise | Interpretarea și semnificația viselor Ceasul din vise | Interpretarea și semnificația viselor Reviewed by Diana Popescu on mai 22, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.