Dumnezeu: Poem / Poveste cu tâlc de Kahlil Gibran

În acest poem sau poveste cu tâlc, personajul la persoana întâi al lui Kahlil Gibran este însuși Omul, însăși Omenirea, pe măsură ce se ridică la o înțelegere, iubire tot mai cuprinzătoare a lui Dumnezeu, a Divinității. 

În vremuri străvechi, când primul cutremurat al vorbirii a ajuns la buzele mele, am urcat muntele sfânt și i-am spus lui Dumnezeu, "Stăpâne, sunt sclavul Tău. Voința Ta ascunsă este legea mea și mă voi supune ție chiar și mai mult."

Dumnezeu nu mi-a răspuns însă și, precum o furtună năvalnică, a trecut de mine.

După o mie de ani, m-am suit iară pe muntele sfânt și i-am zis lui Dumnezeu, "Creatorule, sunt creația Ta. M-ai plămădit din lut și Ție îți datorez întreaga mea ființă."           
Dumnezeu: Poem / Poveste cu tâlc de Kahlil Gibran

Și Dumnezeu nu mi-a dat nici un replică ci, precum o mie de aripi rapide, s-a îndepărtat de mine.

După o altă mie de ani, m-am cățărat pe muntele sfânt și-am glăsuit din nou lui Dumnezeu, "Tată, sunt fiul Tău. Cu milostenie și dragoste mi-ai dat naștere, și prin dragoste și venerație voi intra în regatul Tău."

Dumnezeu nu avut vreun răspus pentru mine nici cu acest prilej și, asemeni ceții ce învăluie dealuri îndepărtate, s-a dus din preajma mea.

S-au mai scurs o mie de ani, așa că am urcat muntele sacru și i-am vorbit lui Dumnezeu, "Dumnezeul meu, țelul meu și împlinirea mea, sunt ziua Ta de ieri, iar Tu ești ziua mea de mâine. Sunt rădăcina Ta în pământ, Tu ești floarea mea din ceruri, și împreună vom crește înaintea feței soarelui."

Dumnezeu s-a aplecat către mine și mi-a șoptit în ureche cuvinte dulci, și, întocmai cum marea îmbrățișează un râu ce aleargă în jos înspre ea, m-a îmbrățișat.

Iar, când am coborât spre văi și câmpii, Dumnezeu era și acolo.

Preotul şi Satana - Povestire de Kahlil Gibran
Dumnezeu: Poem / Poveste cu tâlc de Kahlil Gibran Dumnezeu: Poem / Poveste cu tâlc de Kahlil Gibran Reviewed by Diana Popescu on septembrie 11, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.