Respectul și responsabilitatea | Poveste inspirată de Confucius

 În Analectele lui Confucius se spune, "Ducele Ching din Chi l-a întrebat pe Confucius despre guvernare. Confucius i-a răspuns, "Fie ca un conducător să fie un conducător, un supus un supus, un tată un tată, și un fiu un fiu." Ducele a zis, "Splendid! Cu adevărat, dacă conducătorul nu este conducător, supusul nu e un supus, tatăl nu este tată, și fiul nu e un fiu, atunci, dacă vor fi grâne, cine le va mânca?"

Cu mulți ani în urmă, în vremea domniei împăratului Shun, trăia un băiat pe nume Min Sun, care nu avea nici un pic de respect față de părinții săi. Când tatăl lui îi cerea să-l ajute în grădina, el răspundea, "Smulge buruienile de unul singur". Când mama sa îi cerea să o ajute să ducă rufele la râu pentru a le spăla, el refuza, zicând, "Ah, ce leneșă spălătoreasă!"

Într-o zi, Min Sun a fost atât de nerușinat încât tatăl său s-a înfuriat și a strigat la el, "Dacă nu te porți respectuos cu părinții tăi sub acest acoperiș, atunci vei dormi cu caii. Poate vei învăța o lecție respectându-i pe aceștia!" Pe când se îndrepta către grajd, Min Sun a început să plângă. Deși nerespectuos și grosolan, el își iubea totuși părințîi și era foarte trist că aceștia se supăraseră pe el. Așadar, a decis să fugă de acasă. "Dacă părințîi mei cred că sunt la fel de nerușinat ca un animal, voi merge să trăiesc împreună cu animalele din pădure".    

                           

Cu lacrimi în ochi, Min Sun a plecat către codru. A umblat și a tot umblat până s-a lăsat noaptea, iar cerul a devenit întunecat. Întreaga pădure părea să fie animată de sunete. Micul Min Sun era înfricoșat și a încercat să-și găsească drumul spre casă, dar nu a reușit asta. După multe ore de mers, a fost istovit și a adormit lângă un copac. Când s-a trezit, ochii i s-au deschis în teroare, căci înaintea lui era Doamna Vânturilor. 

"Bună, Min Sun", a zis Doamna. Avea fața și glasul unei femei frumoase, însă poseda trupul și penele unei păsări magnifice. Penele ei păreau să fie făcute din argint, iar ghearele sale erau din aur pur. 

"Cum de îmi știi numele?" a întrebat Min Sun. 

"Te-am observat din cer, micule Min, și am văzut cum te-ai purtat cu părințîi tăi și cei vârstnici. Ai o inimă bună, însă te porți atât de lipsit de respect încât această bunătate nu va aduce niciodată bucurie în lume. Este ca un giuvaer în noroi. Sunt aici că să te învăț calea dreaptă."

"Dar nu înțeleg această "cale dreaptă" de care vorbești. Nu înțeleg de ce trebuie să fiu respectuos cu părințîi și vârstnicii mei de vreme ce ei sunt pur și simplu oameni cu nimic mai buni decât mine. Tot acest respect și această responsabilitate de care aud nu are nici un sens, și cred că aș fi mult mai mult mai bine fără aceste lucruri."

O rafală de vânt a suflat prin pădure, iar arborii s-au cutremurat sub forța acesteia. Doamna Vânturilor și-a întins aripile enorme. 

"Cum dorești, Min Sun. Vânturile Schimbării au străbătut imperiul, și tu vei avea ce-ți dorești. Acum, întoarce-te. Întoarce-te!" Doamna Vânturilor a dispărut într-o explozie de lumină, lăsând în urma sa o perlă. Min Sun a luat această perlă și, uimitor, după numai trei pași, s-a aflat înapoi acasă. 

Incitat, Min Sun a urcat în fugă treptele casei pentru a vedea dacă vreo ceva era diferit. "Totul pare să fie la fel aici", a gândit el. "Poate că Doamna Vânturilor a încercat să mă înșele. Ei bine, îmi este foarte foame după această lungă noapte fără mâncare. Am să o găsesc pe mama și o să-i cer să-mi pregătească un bol cu orez."

Min Sun a umblat prin toată casa, dar nu a dat de mama sa. S-a uitat prin grădină, dar nu și-a zărit tatăl. Pe când îi căuta prin livadă, a avut o mare surpriză. 

"Vai!" a strigat Min Sun când a fost lovit în cap de un măr. 

"Ha, ha! L-am nimerit cu un măr! Zece puncte pentru mine", a spus mama lui Min Sun. 

"Asta nu a fost cinstit. Nu am avut nici unul gata să-l arunc. Nici un punct", a zis tatăl lui Sun Min. 

Min Sun a privit în sus și a fost șocat să-și zărească părințîi cocoțați pe crengile de deasupra, certându-se despre regulile jocului lor favorit. Min Sun a petrecut multe ore aruncând cu mere către oamenii și animalele ce treceau pe sub crengile copacului. Părinții lui s-au răstit de mumeroase ori la el în privința jocului lor. 

"Coborâți de acolo, părinți nebuni! De ce vă complaceți în jocuri în copaci? Mamă, vreau un bol cu orez. Poți să mi-l faci... te rog?" Min Sung a fost uluit să se vadă folosind aceste cuvânt nefamiliar. 

"Nu-ți fac!" a râs mama lui pe când și-a scos limba spre el. "Nu sunt mica ta servitoare. Pregătește-ți niște orez tu însuți!"

După aceste vorbe, o ploaie de mere a căzut către Min Sun, pe când tatăl său scutura crengile cel mai bogate în fructe ale copacului. 

"Încetați să risipiți merele!", a strigat Min Sun. "Nu vom mai avea nici unul bun pentru la piață, toate vor fi stricate!" 

Min Sun era nemaipomenit de mânios pe când alerga către casă. A încercat să-și facă un bol cu orez, însă nu a știut cum să procedeze, așa că a sfârșit prin a mânca niște salată verde. 

Acest lucru i-a dat de gândit. Dacă tatăl lui se juca în măr, atunci cine va mai plivi grădina? Min Sun a fugit afară și a aflat legumele și zarzavaturile acoperite de buruieni. Unele buruieni crescuseră atât de tare încât a trebuit să folosească grebla pentru a le înlătura. În vreme ce se străduia să smulgă o buruiană foarte puternică, partea superioară a greblei a căzut, l-a lovit în spate, și coada i s-a rupt.  

"Trebuie să mă duc la piață să cumpăr o greblă nouă. Dacă buruienile copleșesc grădina nu vom mai avea nimic de vândut în piață, și nu vom mai avea bani la iarnă". 

Min Sun s-a grăbit către piață. Totuși, ce a zărit acolo l-a terorizat. Obișnuitele mese și tarabe erau răsturnate, și vegetalele și alte mărfuri aduse de alți oameni pentru a le vinde zăceau grămadă în stradă, stricate. "Trebuie să fi fost niște bandiți!", a gândit în sinea sa Min Sun. Era atât de înfricoșat de bandiți încât a mers în liniște spre străzile ce duceau la sala de judecată.  Când a ajuns în acel loc, a fost surprins să găsească ușile sălii închise în spatele lui. 

"Bunule judecător", a șoptit Min. "Cred că în piață au fost bandiți. Trebuie să fie chemate trupele impriale pentru a fi prinși". 

"Nu a fost nici un tălhar, baietelule. Oamenii și-au adus mărfurile lor la piață, și oricine i-a atacat ca să le fure produsele. Țăranii au vrut legume, așa că și le-au luat. Eu însumi am găsit o greblă foarte bună". Cu un surâs, judecătorul a ridicat-o și i-a arătat-o cu mândrie. 

Lui Min Sun nu-i venea să creadă urechilor, dar a avut o altă întrebare pentru judecător. "De ce ați închis porțile sălii, domnule?" 

Judecătorul i-a replicat, "Împăratul a anunțat astăzi că ministrul justiției a fost eliminat. A spus că nu mai îi era de folos nimănui. Sincer, nici măcar nu îmi mai amintesc ce înseamnă "justiție". Sunt foarte ocupat acum, totuși, fiindcă am de gând să fur comorile împăratului. La revedere". 

Min Sun și-a dat seama că Vântul Schimbării suflase cu adevărat prin tot imperiul. Însă, de îndată ce i-a trecut acest gând prin minte a auzit de la distanță bubuitul de potcoave de cai. "Ce este zgomotul asta?".s-a întrebat el. "Oare armata împăratului face manevre  în apropiere de sat?"

Plin de speranță, Min Sun a alergat către piscul din apropierea pieții și s-a uitat în jos. Era cu adevărat o armată, dar nu cea a împăratului. Drapelele erau străine și soldațîi care strigau vorbeau o limbă străină. Min Sun nu o auzise vreodată. 

Nodul de teamă din stomacul lui s-a strâns și mai mult. "Este armata barbară, și a venit să cucerească și să invadeze imperiul!" Trebuie să fug și să-i spun împăratului să-și adune trupele!"

Min Sun s-a îndreptat către capitală. Chiar dacă știa că îi vor trebui zile pentru a ajunge acolo, simțea că nu avea de ales. Totuși, la fel ca mai înainte, după trei pași, s-a descoperit înaintea porților palatului împăratului. A alergat prin porțile deschise, nesupravegheate, prin sala dragonului, cea a jadului, cea a aurului și, în fine, s-a aflat în sala tronului. Cu toate astea, acolo unde împăratul ar fi trebuit să se consulte cu sfetnicii săi, dând ordine miniștrilor și primind oaspeți, nu era decât o singură persoană ce stătea ghemuită în spatele tronului. 

Min Sun a fugit de-a lungul sălii enorme către om. L-a întrebat, "Unde este împăratul? Trebuie să-l văd! Armatele barbare se apropie și forțele noastre militare trebuie să fie adunate. Unde este împăratul?"

"Sșt", i s-a adresat bărbatul. 

"Ce?", a zis Min Sun. 

"Păstrează liniștea. Mă ascund."

"De ce te ascunzi? Armatele au invadat deja?" 

"Armatele? Nu, băiete, nu este nici o armată aici. Facem un joc. Mai întâi, toți miniștrii se ascund și, apoi, împăratul trebuie să ne găsească. Eu sunt ministrul agriculturii. Oricum, dacă o să continui să stai aici vorbind cu mine, îmi vei da la iveală ascunzișul, așa că, te rog pleacă. Dacă sunt găsit, eu voi fi cel care trebuie să găsească oamenii pitiți." 

"Dar... armata barbară?!"

"Sșt. Pleacă de aici că să nu fiu găsit!"

Odată cu acest lucru, Min Sun și-a învățat lecția. Acum a realizat ce băiat cu adevărat prost fusese. Cuprins de furie și frustrare, a luat perla pe care i-o lăsase Doamna Vânturilor, și a aruncat-o la pământ. "Îndeajuns!", a strigat el. 

Doamna Vânturilor a apărut într-o explozie de lumină. De această dată, era chiar și mai mare decât mai înainte. Aripile ei au umplut camera, iar ghearele ei ascuțite din aur au strălucit sub razele soarelui în apus. 

"Așadar, ai văzut la ce a dus atitudinea ta?"

"Ai învățat o mare lecție, Min Sun. M-am întors din ceruri știind că de acum îți vei îndeplini responsabilitățile, și îi vei trata cu respectul potrivit pe părinții și vârstnicii tăi." Acoperișul palatului s-a deschis și Doamna Vânturilor a zburat spre cer. Acoperișul s-a închis și totul a fost așternut de liniște. 

Pe când miniștrii și-au făcut înapoi intrarea în sala, frecându-și ochii că și cum abia se treziseră dintr-un vis obositor, Min Sun s-a urcat pe tron și a spus, "Miniștrilor, în această zi a fost dată o lecție valoroasă. Numai atunci când împăratul acționează ca un împărat, un ministru ca un ministru, un tată precum un tată, și un fiu ca un fiu, imperiul este puternic și plin de bunătate." Min Sun s-a dat jos de pe tron și a început să meargă către porțile palatului. A fost oprit de un glas puternic și nobil.

"Acest lucru este adevărat, băiatule. Care este numele tău?" Toți cei din sală s-au aruncat la pământ și s-au plecat de trei ori. Nu era nimeni altcineva decât împăratul!

Cu o voce tremurândă, băiatul a răspuns, "Numele meu este Min Sun, onorabilule și iluminatule împărat. Ce vrei să mă întrebi?"

"Este rar să auzi o astfel de înțelepciune de la un mic copil. Când vei crește, îți poruncesc să vii la palat și să primești învățături de la profesorii regali. Ești destinat să devii un mare ministru, Min Sun."

Min Sun nu a știut ce să spună ca răspuns pentru această onoare. Pur și simplu, a făcut o mare plecăciune și a replicat liniștit, "Îți mulțumesc, mare împărat." 

Min Sun a revenit la părinții săi într-o trăsură regală trasă de 40 de cai. Din acea zi, și-a tratat cu mare respect părinții și, după ce a înaintat în vârstă, a ajuns să fie cunoscut în tot imperiul ca un om bun și înțelept. La palat, a fost educat de învățătorii regali și a crescut în rang ca primul sfătuitor al împăratului, cea de-a două poziție înaltă de pe acel tărâm. 

Biografia lui Confucius | Viața și opera