Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) , Litera C (I)

-TATUAJUL CAINELUI


Cainii au fost un model popular de tatuaje de-a lungul timpului , fiind adesea imortalizati cainii de familie sau de companie.Cainele este un simbol puternic al loialitatii, credintei , pazei,vigilentei si inteligentei.
Cainele din zilele noastre descinde din lupul asiatic , primul animal domesticit de om , relatia oamenilor cu cainii avand o vechime de peste 40.000 de ani.
Cainele este cel de-al unsprezecelea semn zodiacal chinezesc , avand semnificatii atat pozitive , cat si negative.Desi nu este un animal comun de companie in China , imparatii din aceasta tara au drept paznici ai mormintelor lor pe cainele Foo , animal provenit , totusi , mai curand din leu.

In unele civilizatii antice , cainele a fost un simbol al lumii subpamantene.In mitologia azteca , Cainele Rosu conducea sufletele celor morti peste Marele Fluviu, in lumea de apoi.In Egipt , Anubis , zeul cu cap de caine , era pazitorul taramului celor morti.Popularitatea cainelui ca ghid catre lumea viitoare sau catre taramul subconstient se poate datora abilitatii sale de a vedea in intuneric , reprezentand , astfel , un simbol al cunoasterii instinctive.

In mitologia egipteana , Anubis judeca care dintre suflete meritau sa se transforme in stele.Grecii si romanii il asociau pe Anubis cu steaua Sirius , sau steaua Cainelui.Indienii nord-americani interpretau de asemenea steaua Sirius ca o stea a Cainelui , plasata intr-o constelatie in care cainele era vazut ca un vanator.

In stravechiul Mexic , un caine era ingropat impreuna cu un om sacrificat zeilor , pentru a-i calauzi spiritul catre lumea cealalta.In vechile legende irlandeze , apare un caine Verde al zanelor sau fiintelor magice , despre care se credea ca ghida mamele care alaptau in mijlocul dealurilor , pentru a le da laptelor fiintelor magice.

In zilele noastre , cainele este un companion iubit si un prieten al stapanului sau.Loialitatea , fidelitatea si afectiunea sunt numai cateva dintre calitatile pentru care acesta este apreciat.Cainele poate oferi atat protectie , cat si ghidare , putand fi antrenat pentru misiuni militare , politienesti sau de calauza montana.Cu simtul mirosului extrem de dezvoltat , el poate vana si aporta , fiind un slujitor de nadejde al vanatorilor.

Diferite tatuaje (poze) reprezentand caini :
click aici.


-TATUAJUL CAINELUI DIN ZODIACUL CHINEZESC



Oamenii aflati sub zodia cainelui s-au nascut in anii : 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006 si 2018.

Ca semn zodiacal chinezesc , cainele reprezinta o persoana care este mereu alaturi de prietenii sai , sarind oricand in ajutor la nevoie.Cei nascuti in zodia cainelui sunt fideli , onesti , si credinciosi celor pe care ii iubesc.Pe de alta parte , ei pot fi animati in mod constant de teama , au o limba lunga si o tendinta de a gasi defecte celor din jur.Oamenii din zodia cainelui sunt excelenti oameni de afaceri , activisti , profesori sau agenti secreti.


-TATUAJUL CAINELUI FOO


Cainele Foo , Cainele Leu , sau Cainele Celest , toate sunt nume date uneia si aceeasi creaturi care pazeste de peste 2000 de ani templele buddhiste din orientul indepartat .Cainele Foo este poreclit si Leul lui Buddha , fiind considerat ca un protector al Dharmei buddhiste.

In tatuajele contemporane , Cainele Foo are trasaturi atat de leu cat si de caine , si este adesea infatisat cu botul deschis , aratandu-si coltii , amenintand un demon imaginar.

Acest animal regal a fost , totodata , gardianul portilor imparatilor , dar si a celor ale mormintelor si institutiilor guvernamentale , avand rolul de a inspaimanta si alunga spiritele rele.De-a lungul vremii el a inceput sa simbolizeze bogatia , energia si valoarea , statuile care il infatisau fiind confectionate adesea din marmura , bronz , granit si fier , materiale disponibile numai celor avuti sau avand un inalt rang social si politic.

Cainii Foo apareau adesea in cupluri , pozitionati de o parte si de cealalta a portilor si intrarilor.Masculul era amplasat in partea dreapta , iar femela , in cea stanga.Desi erau adesea portretizati ca stand pe labele de dinapoi , figura lor aparea ca alerta si gata de actiune.Masculul era infatisat cu botul deschis si cu una din labele din fata asezata pe o sfera semnificand cerurile si legea buddhista ("floarea vietii").Femela avea botul inchis , iar una din labele ei se sprijinea pe un cub reprezentand pamantul ("ciclul vietii").In Japonia gura deschisa a unui Caine Foo indica inspirarea (vietii) , iar cea inchisa , expirarea (mortii).In alte circumstante , botul deschis al masculului simboliza sunetul sacru Om.

Cainele Foo era portretizat adesea cu o infatisare fioroasa , cu un aspect rautacios sau diavolesc , uneori aparand insa cu o expresie serena.In unele variante , atat masculul cat si femela poarta in falci o perla , celalalt partener avand o sulita intr-una din labe.Aceasta imagine simboliza linistea sau seninatatea pe care o asigurau Cainii Foo , prin tinerea la distanta a spiritelor rele sau demonilor.

In China antica , loc nepopulat de lei , artistii reprezentau cainele Foo sub forma unui caine comun .
In zilele noastre , Cainele Foo apare ca un pazitor al unor locuri mult mai modeste si este numit Cainele Fericirii.

Ca model de tatuaj , desenul cainelui Foo este adesea combinat cu cel al florii de bujor .In genere , el reprezinta aceleasi caracteristici si virtuti ca si cele ale leului.Cainele Foo simbolizeaza in tatuaje forta, autoritatea , nobletea caracterului , mandria, justitia si protectia.

Diverse tatuaje (poze) cu cainele Foo :
click aici.

-TATUAJUL CALULUI



Ca model de tatuaj , desenul calului a fost raspandit de-a lungul mileniilor pe cuprinsul mai multor continente.Inainte de a fi domesticit , calul era o reprezentare grafica a hranei vanatorilor stravechi.In Franta , picturile rupestre, infatisand cai, dateaza de peste 40.000 de ani.Chiar si atunci, caii erau respectati pentru puterea, viteza , gratia si frumusetea lor.Calul a fost cel dintai animal venerat de oameni , el fiind considerat si un important animal totemic.

Acolo unde au existat oameni si conflicte , razboinicii pe cai au fost intotdeuna pe aproape.Pe masura ce fiintele umane au trecut prin cultura vanatorii si agriculturii timpurii , caii au jucat un rol din ce in ce mai important.Ei au purtat oamenii de-a lungul vastelor campii , deserturi si stepe sau au fost inhamati la pluguri , caruri si carute.In traditiile umane timpurii , calul reprezenta puterea si bogatia , fiind intotdeuna asociat cu regii, imparatii, nobilimea sau aristocratia.

In mitologie , caii au fost adesea companionii zeilor.Frumos , elegant, loial si inteligent , calul era inzestrat in Grecia antica nu numai cu aripi , ci si cu imortalitate.Aceste patrupede divine erau considerate ca progenituri ale celor Patru Vanturi , ele luand forma cailor pentru a purta carul lui Zeus.Intre toti caii divini , Pegasus era cel mai faimos.Inzestrat cu aripi , el ducea de-a lungul cerului fulgerele lui Zeus .

Calul pur-sange arab reprezinta cea mai pura rasa de cai din lume.Se spune ca descendentii lui Noe au imblanzit primul cal arab , in jurul anului 3000 ien.Odata cu extinderea Islamului , calul a devenit o arma de lupta extrem de eficienta , contribuind la cucerirea aproape jumatate din Europa.Datorita calitatilor lui , calul a devenit o emblema a loialitatii si neinfricarii , constituind o resura militara majora pentru mari imparati precum Alexandru cel mare , Ghinghis Han si Napoleon Bonaparte.Masculinitatea sa covarsitoare si muschii sai reliefati l-au transformat intr-un favorit al artistilor , mai ales al pictorilor romantici.In prezent , Calul arab este un simbol al Yemenului , loc in care a fost imblanzit pentru intaia oara.

In Europa , calul , ca simbol , dateaza din perioada anterioara anglo-saxonilor , el avand o semnificatie religioasa si fiind o reprezentare a razboinicilor.In Britania , erau preaslaviti doi cai zei , Stallion si Horse.Faimosul cal alb din Uffington , descopeirt in adancul unui deal din Anglia , masurand in lungime peste 100 de metri si datand de peste 3000 de ani , este o marturie a respectului si importantei acordate in trecut cabalinelor .Imaginea stilizata a calului apare si pe monedele celtice din perioada preromana.

Celtii stravechi din Galia si Britania erau calareti desavarsiti , care venerau calul sub forma zeitei Epona.Dupa cucerirea acestor regiuni, romanii au adoptat aceasta divinitate , care a devenit astfel slavita in stabilimentele cavaleriei de pe intreg teritoriul roman.De asemeni , romanii il onorau pe Marte (Mars) , zeul razboiului , aducandu-i sacrificii ce constau uneori din cai.
In perioada antica , culoarea cailor avea o semnificatie speciala.Calul alb era o emblema a pacii , cel rosu semnifica razboiul, iar calul negru era un simbol al doliului.

In vremea medievala si in cea a renasterii din Europa , calul a devenit asociat indeaproape cu regalitatea , nobilimea si persoanele de rang inalt.Priceperea in calarie , dovedita in turniruri sau alte competitii , era un standard de judecare a caracterului , abilitatii si valorii militare a unui barbat.De-a lungul mai multor secole , cavaleria a fost un corp de armata de onoare si prestigiu , un loc rezervat nobililor si celor din clasele superioare .

In mitologia chinezeasca , calul era asociat cu dragonul , luand adeseori locul animalului fabulos in imaginatia oamenilor si in folclor.In istoria ei timpurie , China era amenintata de trupele de calareti ale barbarilor din imprejurimi , astfel incat calul a devenit o necesitate militara in apararea fata de invadatori.La mijlocul secolului VII , in timpul dinastiei Tang , conducatorii chinezi au achizitionat , in scopul intaririi armatei, circa 700.000 de cai.Ca emblema a virtutii si puterii , calul a fost o tema populara in vechile desene in tus chinezesti.

Indienii nord-americani , portretizati in westerne ca niste calareti indemanatici , au supravietuit de fapt fara cai timp de mii de ani .Nobilele patrupede au aparut au aparut odata cu invadatorii spanioli , si au fost considerate aproape imediat un dar al creatorului, devenind pentru indieni un simbol al mobilitatii si bogatiei.Legendele vestului salbatic , ale preeriilor si cowboy-lor au supravietuit pana astazi , calul fiind un element inseparabil al acestora.

Admirat pentru rabdarea , rezistenta si agilitatea sa , calul continua sa fie in zilele noastre un simbol al spiritului liber si al inteligentei intuitive.

Modele (poze) diferite de tatuaje infatisand cai :
click aici.


-TATUAJUL CALULUI DE MARE


Creatura a mitului si fanteziei , simbol al imaginatiei si spiritului creativ , calul de mare si-a luat numele de la grecii antici , care il numeau Hippocampus (cal + monstru marin).Aceasta pasnica creatura marina are un cap cu cu trasaturi evident ecvestre , denumirea de “monstru” derivand din aspectul armurii corpului , din ochii sai , capabili sa priveasca simultan in directii diferite , si din coada apta de a prinde in stransoarea ei algele.Coincidenta denumirii partii creierului uman responsabila pentru memorie drept “hippocampus” a fost poate la originea asocierii calului de mare cu aspectul creativitatii.

Ochii atotcuprinzatori l-au desemnat pe calul de mare ca un simbol al atentiei si vigilentei.
In multe culturi , “hippocampus” este un insemn al gratiei si increderii in sine.

Zeul oceanului , Poseidon , era purtat de un car tras de cai de mare.Vederea acestuia de catre navigatori , ii avertiza sa pastreze cu vigoare directia carmei.
De asemenea , calul de mare este un simbol al puterii , calauzirii si transformarii.

In traditia celtica , calul de mare este cunoscut ca o reprezentare a curajului si stapanirii pe mare .

Legendele despre nimfe ale marii calauzind cirede de cai de mare pentru a salva marinarii aflati la ananghie l-au transformat pe calul de mare intr-un simbol al norocului pentru navigatori.Ca emblema a unei calatorii sigure pe ocean , hippocampus a fost reprezentat adesea pe steaguri si insemne marine.

Caii de mare au fost folositi pentru talismane ce onorau paternitatea , intrucat , la acesta specie , masculul este cel care poarta graviditatea.Femele isi depoziteaza ouale intr-o punga din coada masculilor , in care acestea gesteaza timp de 6 saptamani.Din acest motiv , barbatii isi tatuau imaginea unui cal de mare atunci cand deveneau tatici pentru intaia oara.
Pe de alta parte , calul de mare este considerat ca o aparitie feminina , datorita elegantei si gratiei corpului sau si miscarii sale subacvatice.

Vechile civilizatii au respectat calul de mare ca pe un animal terapeutic , cu puteri magice si mistice .

Din cauza mitului privind capacitatea sa de vindecare (mai ales in China , unde era considerat un afrodisiac ce putea invinge impotenta) , caii de mare au fost obiectul unui negot infloritor care a condus la declararea lor drept specie in pericol .

Tatuaje (poze) cu cai de mare :
click aici.

-TATUAJUL CALULUI DIN ZODIACUL CHINEZESC


Oamenii aflati sub semnul Calului din zodiacul chinezesc s-au nascut in anii : 1918, 1930, 1942, 1954,1966, 1978, 1990, 2002 si 2014.
“Caii” au o capacitate de munca uimitoare , fiind , de obiecei , persoane foarte independente.Oamenii din aceasta zodie sunt inteligenti si prietenosi , dar au o trasatura dominanta de egoism si viclenie .Au succes in profesiuni precum : navigator , om de stiinta , poet sau politician.


-TATUAJUL CAPCANEI DE VISE


Imaginea capcanei de vise a indienilor americani a captivat imaginatia creatorilor de tatuaje vreme de mai multe generatii.Tatuajul capcanei visurilor este un simbol puternic al protectiei , actionand ca o amuleta si ca un talisman impotriva raului si a nenorocirii.

Tesuta de americanii nativi vreme de mii de ani , atarnata adesea peste paturile copiilor , capcana de vise era considerata ca avand proprietatea de a prinde in panza ei orice lucru rau sau cosmar , visele dulci coborand catre copilul adormit de-a lungul penelor atasate tesaturii.

Intr-o legenda a tribului Dakota , se povesteste despre o viziune care a coborat asupra liderului lor spiritual.Acesta a intalnit pe “marele invatator al intelepciunii” , deghizat intr-un paianjen , care i-a vorbit drspre ciclul vietii umane.In timp ce isi daruia invataturile , el a tesut o panza de paianjen .Conturul circular exterior al panzei simboliza pe “cel ce prinde si tine asupra lui ideile bune” , in timp ce gaura circulara centrala permitea ideilor proaste sa treaca si sa dispara prin ea.Capcanele de vise si-au gasit repede locul deasupra celor adormiti , prinzand visele bune si lasandu-le sa treaca pe cele rele.

Alte tatuaje (poze) cu capcana de vise :
click aici.


-TATUAJUL CAPRIOAREI


Povestea lui Walt Disney despre Bambi reprezinta caprioara ca o fiinta inocenta , copilaroasa si vulnerabila.De fapt, creatorul de desene animate a aratat numai latura placida si feminina a caprioarei si pe cea cu atribute puternic masculine a cerbului.
Reprezentarile preistorice ale caprioarei , alaturi de cele ale bizonului , descoperite in pesterile din Lascaux , Franta , au infatisat aceste creaturi dintr-o cu totul alta perspectiva , incadrate in dihotomia viata-moarte , ca puternice animale care puteau furniza hrana , dar si ca potentiale cauze ale mortii.

In miturile celtice , caprioara era pretuita ca unul din cele mai vechi animale .Gratia ei a conectat-o indeaproape cu arta , in special cu poezia si muzica.Pentru celti , caprioara era o faptura magica , supranaturala , care conducea cetele de zane si ii calauzea pe muritori in mijlocul padurii , pe taramurile magice.
Caprioara , Eilid , personifica feminitatea, gratia si subtilitatea , iar cerbul , Damh , sugera independenta, mandria si purificarea.Padurea era domeniul cerbului , el protejandu-le pe celelalte animale de pe cuprinsul ei.Celtii au asociat cerbul cu virilitatea si fertilitatea razboinicului si cu simbolul soarelui , conectandu-l intim cu zeul lor incornorat al naturii si vanatorii.

In heraldica , caprioara este o reprezentare a pacii si armoniei , simbolizand pe “cel care nu lupta decat atunci cand este provocat”.

Atat in cultura celtica , cat si in cea a indienilor americani , caprioara are un talent special de a mirosi plantele medicinale , castigandu-si in acest fel respectul si statutul din viata si folclor.Imaginea unei caprioare ucise , cu iarba ramasa in gura , are o semnificatie aparte in arta universala , ca simbol al iubirii neimpartasite , a dragostei pierdute sau a suferintei din dragoste.O caprioara pasind peste serpi simbolizeaza victoria spiritualitatii asupra tentatiilor.

Artemis , zeita greaca a vanatorii , avea in alaiul ei 5 caprioare cu coarne din aur .Una dintre ele a fugit , insa a fost prinsa si dedicata de catre zeita lui Hercule.Cele 4 caprioare trageau carul in care calatoarea Artemis.

Caprioara este unul dintre simbolurile chinezesti ale fericirii si norocului.De fapt, in limba chineza, cuvintele “caprioara” si “belsug” sunt pronuntate in acelasi fel.
Buddhistilor le place sa istoriseasca despre felul in care fericirea maestrului lor spiritual atragea catre el pana si animalele salbatice din regiune, printre ele fiind si caprioara.Acel loc legendar al lui Buddha este numit Parcul caprioarelor.In unele manastiri tibetane , Buddha “caprioarele-discipoli” apar pe ambele parti ale rotii Dharma montate pe acoperis.

In crestinism , cerbul este un simbol al pietatii si devotiunii si a sigurantei oferite de grija Domnului.

Tatuaje (poze) cu caprioare si cerbi :
click aici.

-TATUAJUL CAPSUNEI


Capsunile salbatice , mici, de un rosu stralucitor , cu un gust si un parfum intens , erau pretuite ca delicatese de cetele de vanatori din vechime , din Europa si America.
Seminte de capsuni au fost descoperite in situri mezolitice (Danemarca) , neolitice (Elvetia) si din epoca fierului (Anglia).De asemenea , capsuna , si , in special frunzele ei , au fost utilizitate multa vreme in medicina populara.

Datorita culorii rosii si a formei de inima , capsunile erau unul din simbolurile lui Venus , zeita dragostei.Se spunea ca doi oameni care impart o capsuna sunt sortiti iubirii.

Datorita frumusetii ei , dar si a frunzei triple (sugerand Sfanta Treime) , capsuna a fost folosita adesea , incepand cu secolul XV , in ilustrarea manuscriselor si miniaturilor create in manastirile din vestul Europei.Capsunile simbolizau perfectiunea spiritului , pacea si idealul feminin.

De asemeni , capsuna a fost un motiv des intalnit in sculpturile din jurul stalpilor bisericilor si catedralelor occidentale , semnificand perfectiunea si puritatea religioasa.

La un moment , francezii au avut credinta ca acest fruct ar avea calitati afrodisiace , capsunile facand parte aproape obligatoriu din meniul tinerilor casatoriti.

In Bavaria , are loc anual un festival in onoarea capsunilor.O jertfa alcatuita din cosuri cu capsuni este oferita efilor , in speranta ca ei vor ajuta vacile sa nasca vitei sanatosi si sa dea un lapte imbelsugat.

In zilele noastre , capsunile , asemeni cireselor , sunt un tatuaj preferat de catre femei.O capsuna coapta stralucitoare si rosie simbolizeaza fertilitatea , idealul feminin , tentatia si pasiunea.

Desene (poze) de tatuaje cu capsuni :
click aici.

-TATUAJUL CARACATITEI


Caracatita este un tip de tatuaj care inglobeaza o multitudine de simboluri.Inteligenta, creativa si flexibila , ea inspira o atitudine mistica datorita adancurilor in care isi ducea viata.Nu trebuie uitata capacitatea caracatitei de a-si schimba culoarea asemeni unui cameleon , sau de a dispare intr-un nor de cerneala atunci cand este atacata sau este speriata , calitati care ii dau o aura enigmatica de magie si transformare.

Ca locuitoare a oceanului, caracatita este purtatoarea unui simbolism specific acestui element primar : spirit, emotie , fluiditate si intuitie , dar si strategie , taina si putere de gandire.

Caractitele sunt pradatori cu o mare voracitate , uneori foamea facandu-si sa se intoarca asupra lor insele.Din motive necunoscute , uneori ele se autodevora , incepand cu tentaculele ,ducandu-si pana la capat actul lor sinucigas.
Locuitoare ale tuturor oceanelor si marilor de pe planeta , caracatitele variaza in lungime de la cativa centimetri pana la 12 metri , singurii lor dusmani de temut fiind balenele albe.Caracatita gigantica din nordul Pacificului cantareste peste 70 de kilograme si are tentacule de aproape 6 metri.

Caracatitele nu au coloana vertebrala , fiind incadrate in categoria nevertebratelor , fapt care explica abilitatea , gratia si flexibilitatea lor.De aici provine semnificatia lor totemica , care consta in abandonarea obiceiurilor vechi si rigide in favoarea unei atitudini noi , flexibile.

Caracatita are capacitatea de a renunta la un membru al ei atunci cand este atacata , fiind astfel un simbol al “scaparii de bagajele in exces” care ne impovareaza viata.Desigur , tentaculul lipsa poate creste inapoi pe trupul caracatitei , asociind-o astfel cu simbolul regenerarii.

Diverse observatii facute de oameni asupra caracatitei de-a lungul timpului i-au conferit acestei creaturi marine o aura extrem de bogata : vointa, concentrare , magie, iluzie, aparare, mister, expansiune , complexitate , adaptabilitate, insatiabilitate si imprevizibilitate.

Deoarece oceanele sunt influentate de ciclurile lunare , supunandu-se miscarilor constante ale fluxului si refluxului , caracatitele au fost asociate cu energia feminina.

Din imaginile caracatitei de pe vasele de lut din cultura greaca timpurie , s-a desprins concluzia ca ea era considerata drept un adevarat demon al apelor.In multe cazuri , caracatita era infatisata cu cateva tentacule taiate , ca si cum ar fi fost infranta intr-o confruntare.
Pe tot cuprinsul lumii , diferitele culturi au ales sa reprezinte starea capricioasa , schimbatoare a marii prin imaginile unor creaturi manioase precum serpii sau caracatitele.
In multe mituri ale creatiei , geloasa caracatita incearca sa impiedice aparitia vietii pe pamant.

Ca design , caracatita este un tatuaj artistic , care poate pune in valoare priceperea unui desenator.Trasaturile caracatitei permit o mare flexibilitate in crearea unui tatuaj.Tentaculele pot fi reprezentate ca infasurate in jurul bratelor sau picioarelor , trecand peste umeri sau solduri.Datorita abilitatii ei de a-si schimba culoarea pentru a se integra mediului inconjurator , caracatita poate fi reprodusa in tatuaje intr-un veritabil curcubeu al culorilor.Ea poate fi incorporata intr-un design reprezentand scene maritime , putand simboliza o gama larga de virtuti si caracteristici.

Reprezentari grafice (poze) ale tatuajelor cu caracatite :
click aici.


-TATUAJELE CARACTERELOR CHINEZESTI


Un caracter chinezesc , cunoscut si sub numele de caracter Han , este o logograma utilizata in scrierea chinezeasca (hanzi) , japoneza (kanji) , coreeana (hanja) si in fosta scriere vietnameza (han tu).

Numarul de caractere chinezesti din dictionarul Kangxi este de aproximativ 47.035 , desi mare parte a acestora sunt variante rare , acumulate de-a lungul istoriei.Studiile desfasurate in China au aratat ca o cunoastere literala completa a limbei chinezesti necesita cunoasterea a unui numar de caractere variind intre 3000 si 4000.

In sistemul de scriere chinezesc , caracterele sunt morfosilabice , fiecare dintre ele corespunzand de obicei unei silabe pronuntate , cu o semnificatie de baza.
Desi cuvintele pot fi formate din caractere avand o semnificatie de baza , in chineza mandarina scrierea unui cuvant necesita doua sau mai multe caractere a caror semnificatie este diferita de cea a cuvantului.
Pe de alta parte , multe caractere chinezesti au fost adoptate conform intelesului lor in limbajul japonez si cel coreean pentru a reprezenta cuvinte native , nemaitinandu-se cont de pronuntarea lor.
Caracterele chinezesti reprezinta cel mai vechi sistem de scriere folosit pana in zilele noastre.

Caracterele chinezesti sunt cunoscute sub numele de sinografuri , scrierea chinezeasca fiind intitulata sinografie.Limbajele nechinezesti care au adoptat sinografia sunt denumite sinoxenice , din aceasta categorie facand parte japoneza , coreeana si vietnameza.

Un index al caracterelor chinezesti si al semnificatiilor acestora , inclusiv ca tatuaje, ar necesita o munca titanica.Pentru a afla cum se scrie in chinezeste un cuvant destul de comun , exista online numai situri in limba engleza.Un astfel de site , in care poti afla care este numele tau in chineza este : http://www.chinesenames.org/

Oricum , atentie la tatuajele formate din caractere chinezesti ! Semnificatiile lor pot fi neasteptate ! Vorba copiilor : “nu stie magarul ce duce”.

Poze cu diverse tatuaje ale literelor chinezesti :
click aici.

-TATUAJELE CARTILOR DE JOC




Cartile de joc sunt adesea reprezentate in tatuaje , asemeni simbolurile lor , de la asul de trefla pana la regina de cupa sau Joker.
Cartile de joc moderne provin din Europa medievala , cand ele reprezentau o modalitate placuta de pierderii a vremii pentru cei bogati.
Un pachet de carti de joc consta din “figuri” (rege / popa , regina /dama si valet ) si din carti cu numere , de la doi la zece.Asul , al carui nume deriva din latina , insemnand “cea mai mica moneda” , are valoarea 1.Cele patru suite , treflele , cupele , carourile si picile apar in doua culori , rosu si negru.Pachetul de carti standard , format din 52 de carti , a aparut in jurul anilor 1500.

Pica sau inima neagra se spune ca provine din imaginea unui varf de lance sau sulita.In trecut , pica reprezenta , totodata , aristocratia.
Cupa sau inima rosie era un simbol al bisericii , caroul sau rombul era un simbol al diamantului ori al bogatiei , iar trefla infatisa trifoiul sau ghinda , amandoua fiind reprezentative pentru tarani.


In Franta , membrii suitei regale (regele si curtenii) erau identificati cu anumite carti de joc : regele de pica il reprezenta pe regele David , valetul de pica pe Hector din Troia , regele de caro pe Cezar , regele de trefla pe Alexandru cel Mare .Reginele din cartile de joc erau corespunzatoare unor sfinte , zeite grecesti , sau unor sotii sau consoarte a diferitilor monarhi.Valetii reprezentau eroi greci , regi arthurieni si nobili francezi.

De ce este asul de pica un simbol foarte popular ? In diferite locuri din lume , suitele au ierarhii diverse , insa , de cele mai multe ori , pica este suita cea mai valoroasa , indiferent daca se joaca poker , bridge, sau chinezescul Choi Dai Di.Asul fiind cea mai mare carte dintr-o suita , asul de pica este considerat astfel cea mai puternica carte de joc.

Cartile de joc au prilejuit diverse interpretari de-a lungul timpului.Astfel , cele patru suite au fost asimilate cu anotimpurile , cele 13 carti ale unei suite cu cele 13 faze ale lunii, numarul de 52 de carti dintr-un pachet cu numarul saptamanilor anului.Prin adunarea valorii numerice a tuturor cartilor de joc dintr-un pachet , adaugand valoarea 1 pentru Joker , se obtine numarul zilelor anului.

“Mana mortului” este o expresie celebra legata de cartile de joc .Ea isi are originea in cartile pe care le avea in mana un celebru jucator de poker si pistolar din SUA , Wild Bill Hickok, atunci cand a fost impuscat in toiul unei partide de poker in Dakota , in 1876.”Mana mortului” consta din 2 perechi , asi si optari de culoare neagra.Legenda spune ca Hickok nu a mai apucat sa ia cea de-a cincea carte.

Tatuajele cu carti de joc sunt adesea simboluri sau amulete ale norocului.Uneori , aceste tatuaje constau dintr-o mana de carti castigatoare , precum o chinta roiala sau un careu.
Apropo de norocul legat de cartile de joc , nu trebuie uitat ca , in unele cazuri , jucatorul isi “face” norocul cu mana lui.Din aceasta perspectiva , tatuajele cartilor de joc pot simboliza capacitatea sau abilitatea unei persoane de a-si crea succesul.

Ca model de tatuaj , cartile de joc sunt si o metafora a vietii.Asa cum jucatorii nu pot anticipa sau prezice cartile care le vor reveni dintr-un pachet , la fel nu putem sa stim ceea ce ne va aduce viitorul in acest univers capricios.
Uneori , in viata , asemeni jocului de carti , este mai important sa fii mai curand norocos decat talentat.Un tatuaj cu carti de joc poate fi o cale de a atrage norocul de partea ta.

Modele (poze) de tatuaje cu carti de joc :
click aici.

-TATUAJUL CERCULUI ZEN


Tatuajul cercului este un simbol sacru al buddhismului Zen , fiind o reprezentare a intregului univers.

Desi are o forma circulara , desenul “cercului Zen” are un punct initial si unul final , corespunzatoare locurilor in care pensula artistului a inceput si a sfarsit figura grafica.Mica intrerupere a cercului semnifica tranzitia dintre viata si moarte.Pe de alta parte , cercul sugereaza miscarea circulara , infinita a destinului , un ciclu continuu format din viata , moarte si inviere.Spatiul gol inglobat in interiorul cercului reprezinta insasi esenta filozofiei Zen , adica dizolvarea in gol sau vid in vederea intelegerii naturii realitatii.

Un tatuaj al cercului Zen trebuie sa fie reprodus cu fidelitate dupa o opera de arta originala , astfel incat sa surprinda traiectoria neintrerupta a penelului, executata dintr-o singura miscare.

Conceptul Zen al cercului este numit de japonezi “enso” , fiind pentru ei un simbol nu numai al universului , ci si al iluminarii , golului ( ca sursa a revelatiei) , puterii si elegantei.In arta buddhista Zen , “enso” este vazut ca o expresie a momentului in care mintea este golita , permitand astfel conlucrarea pura dintre corp si spirit.

Pasionatii cercului Zen au subliniat similaritatea intre spatiul din interiorul cercului si cel din afara lui.Cercul creaza in acest mod o dualitate inlauntru / inafara care nu apare in realitate.Ceea ce este inauntru este inafara , ce este inafara este inauntru.Un maestru Zen autentic sterge granita intre inlauntru si inafara , si mediteaza asupra unei pagini intru totul albe , goale.Aceasta atitudine inseamna “zazen” , adica starea de constiinta deplina in contemplarea nimicului.

Purtarea unui tatuaj al cercului Zen echivaleaza cu o declaratie a curajului apropierii de viata spirituala printr-o practica straveche , minimalista ; este o simbolizare a preocuparii pentru dezvoltarea personala , un semn al incercarii de a privi viata in ansamblu.

-TATUAJUL CHEII , LACATULUI SI BROASTEI


Cheile , incuietorile , lacatele si broastele sunt simboluri fascinante , reprezentate intr-o gama larga de tatuaje.Cheile si lacatele sunt referinte ale unei valori “inchise” , la care accesul este interzis.Chiar si poarta raiului are o incuietoare , cheile acesteia fiind tinute de Sfantul Petru.

“Cheia catre inima mea” este o metafora a unei iubiri exclusive , un simbol cu semnificatii mistice si magice.Lacatul care nu poate fi deschis de catre oricine a fost de-a lungul timpului o metafora a fidelitatii maritale.Un tatuaj popular configureaza o cheie si gaura unei chei , simbolizand cautarea adevaratei iubiri care detine cheia de deschidere a inimii.


Cheile reprezinta puterea de a deschide si inchide , a incarcera sau elibera , marcand inceputul unei noi etape din viata odata cu trecerea la statutul de adult.
Chiea egipteana Ankh simbolizeaza tranzitia de la aceasta viata catre cea urmatoare..
Pentru noul posesor al unei case , intrarea in posesia cheii semnifica cu mult mai mult decat semnarea unor acte legale legate de achizitia casei.Posesorul cheii castelului este cu adevarat regele casei sale.

Incuietoarea si cheia au avut o semnificatie aparte in folclor si in basme , fiind simboluri ale magiei si puterii.O tema favorita a fost reprezentata de pierderea si regasirea cheii.Cheia a fost , de asemenea, un simbol evocator al predarii (unei cetati).
Unul din cele mai mari onoruri acordate unei persoane consta in predarea “cheii orasului “ , gest care semnifica in trecut declararea unui individ ca om liber in fata comunitatii , garantandu-i-se astfel dreptul liber de a pleca si a veni din / in localitate.

In cultura vikingilor , femeile nu numai ca erau considerate ca egale ale barbatilor , dar avea si rolul de “pastratoare ale cheilor” din momentul in care se maritau.Cheia era purtata deasupra hainelor ca un simbol al mandriei si statutului de femeie casatorita.
De asemenea , in China femeile erau numite “detinatoare ale cheilor” .


In literatura populara , personajul “Stapanul cheilor/cheii” este unul binecunoscut.De obicei , protagonistul povestii trebuia sa intreprinda o calatorie plina de pericole si incercari pentru a ajunge la Stapanul cheii si a avea acces , in acest fel , la o cunoastere specifica , magica sau la o putere mistica .

Designul unui tatuaj infatisand chei si lacate poate simboliza o valoare singulara detinuta de posesorul tatuajului.

Poze cu diferite tipuri de tatuaje infatisand chei, incuietori, lacate :
click aici.

-TATUAJUL CHEII MUZICALE (SOL)


Cheia muzicala (sol) este un simbol preferat al iubitorilor muzicii.Numita si cheia G , datorita formei sale , cheia muzicala este asezata la inceputul unei partituri.

-TATUAJUL CIFREI 8 (A BILEI DE BILIARD)


Tatuajul reprezentand bila de biliard cu numarul 8 poate avea mai multe semnificatii, simbolismul sau depinzand de contextul in care este plasat.
Un set standard de bile de pe o masa de biliard contine 15 bile numerotate si o bila neagra cu cifra 8.Primele 7 bile (numerotate de la 1 la 7) sunt colorate in intregime , iar urmatoarele 7 bile (consecutive bilei cu nr.8) contin , fiecare , cate o dunga alba.O bila complet alba , folosita pentru a lovi celelalte bile , este actionata de tac.

Intr-un anumit sistem al jocului de biliard , daca jucatorul care incepe partida reuseste sa introduca bila neagra 8 intr-unul din buzunare , el castiga in mod automat meciul.Aceasta reusita norocoasa este foarte rara , asemanandu-se cu sansa castigarii marelui premiu la loterie.

Daca in timpul jocului, unul dintre participanti trimite bila neagra 8 in unul din cosuri , el pierde imediat partida.Pe de alta parte , pentru a castiga jocul , un jucator trebuie ca , dupa trimiterea tuturor bilelor in buzunare , sa bage intr-unul din cosuri si bila neagra.Esecul de a face acest lucru de-a lungul unui numar stabilit de lovituri cu tacul se finalizeaza cu pierderea partidei.In acest caz , bila cu cifra 8 reprezinta ghinionul si nenorocul.

Bila cu numarul 8 este adesea inclusa in tatuaje precum cel al “barbatului nenorocit” , alaturi de desene reprezentand alcool, droguri, jocuri de noroc sau o femeie necredincioasa , sau in tatuaje configurand jocuri de noroc (zaruri , poker , pariuri la cursele de cai).
Unele persoane considera bila opt ca fiind norocoasa in cazul in care exista un autocontrol al jucatorului.Din aceasta perspectiva , tatuajele acestei bile pot simboliza pericolul potential , viata pe margine de cutit sau abandonarea destinului personal in vantul capricios al sansei..

Termenul “bila 8” poate fi de asemenea (in SUA) o referinta la folosirea drogurilor , cu mai multe intelesuri , intr-unul din ele reprezentand o combinatie foarte periculoasa de heroina si cocaina.

In concluzie , bila cu numarul 8 este un simbol al riscului , a dorintei de a-ti pune la incercare norocul si al vietii duse la extrem (noroc sau ghinion).Tatuajul bilei opt poate fi un mesaj de tipul “ Viata este un joc (de noroc)”.

Tipuri (poze) de tatuaje bilei de biliard cu numarul 8 :
click aici.


-TATUAJUL CLADDAGH


Claddagh este un vechi insemn celtic de origine irlandeza care , atunci cand este purtat pe un inel , semnifica prietenia si dragostea.Claddagh este alcatuit din doua maini tinand o inima incoronata.

Intr-o legenda irlandeza se povesteste cum un aurar a daruit iubitei sale , ca semn al iubirii si promisiunii casatoriei , un astfel de inel.Inainte ca nunta sa aiba loc , el a fost rapit si dus pe o corabie de pirati.Logodnica lui i-a fost credincioasa si , nevrand sa creada ca el a pierit , l-a asteptat an dupa an , pana cand aurarul , incarcat de bogatii , a revenit si a luat-o de nevasta.

Intr-un mod asemanator juramintelor de nunta , inelul Claddagh simbolizeaza o declaratie : “Cu aceste maini iti ofer inima incoronata cu dragostea mea”.

Inelul Claddagh poate fi folosit pentru un semnal discret de comunicare in “afacerile” inimii.Daca varful inimii este indreptat in jos , inseamna ca detinatorul inelului nu este atras de o anumita relatie , daca varful este indreptat in sus , inseamna ca este gata sa se daruiasca celui care ii cere favorurile.

Ca model de tatuaj , cele doua maini tinand o inima incoronata pot fi o figura independenta sau o parte a unui tatuaj din jurul bratului sau gleznei , sau un fragment al unui tatuaj celtic mai amplu.
Cladaggh simbolizeaza iubirea , atat platonica , cat si pasionala , dar si puterea loialitatii , fidelitatii si iubirii care invinge totul.

Poze cu tatuaje Claddagh :
click aici.

-TATUAJELE CLANURILOR SCOTIENE


Blazoanele de familie , blazoanele heraldice si poreclele familiilor au o veche traditie in arta tatuajelor.Numele de familie este extrem de important pentru scotieni , el fiind legat de o istorie abundenta in mituri, legende si batalii incrancenate , conectata indeaproape cu anumite clanuri.

De-a lungul secolelor , un nume specific de familie a devenit asociat cu un model particular de “tartan” (pled sau fusta scotiana) , clanul sau chiar numele unei persoane putand fi identificate in functie de tartanul pe care il poarta.Totodata , modelul tartanului poate fi un indiciu al unei anumite regiuni scotiene , intrucat sunt folosite vopsele extrase din plante caracteristice unor zone particulare..

In zilele noastre , tatuajele clanurilor scotiene continua sa fie populare in randul membrilor tineri din vechile clanuri.Afisarea in tatuaje a heraldicii asociate cu un anumit clan semnifica mandria apartenentei la un grup stravechi.

Multe blazoane scotiene cuprind imagini sugestive de cerbi , mistreti , lebede , sau inorogi.Militarii de origine scotiana au tendinta de a-si alege tatuaje moderne care descriu eroi legendari si batalii celebre facand parte din istoria unui clan sau a unei familii.

Un index cu blazoanele clanurilor scotiene :
click aici.

-TATUAJUL CLOVNULUI



Rasul a fost dintotdeuna o expresie a spiritului.Clovnii de astazi au fost precedati de figuri legendare precum bufoni, mascarici , ministreli , trubaduri si mimi.

In arta tatuajului , clovnul de la circ , inzestrat cu un nas mare si rosu , un zambet mai mult decat larg , cu pantofi uriasi si cu o claie de par , este un simbol evident al distractiei si amuzamentului.

Clovnii clasici pozeaza in caractere paguboase , stangace , urmarite de nenoroc.Ei rateaza orice actiune pe care incearca sa o intreprinda.Sunt neindemanatici , prostanaci , impovarati de diverse defecte .Pentru oamenii care curajul autocriticii , clovnii sunt o oglindire a umanitatii. Nazdravaniile lor provoaca rasul nu atat datorita caraghislacului lor , cat a ilustrarii conditiei umane profund neajutorate si lipsite de potenta divina.Clovnii se coboara in giumbuslucurile lor pentru ca altii sa se inalte intru spirit.Aceasta este latura serioasa a meseriei de clovn , latura care a strabatut secole.

Stramosii clovnilor dadeau spectacole in civilizatiile antice din China , Egipt si Grecia.In traditia romana , ei apar sub forma mimilor.Scopul clovnului , in vechime dar si astazi , era de a intruchipa nebunia , dimensiunea devianta a mintii umane.Din aceasta perspectiva , clovnii aveau privilegiul de a spune stapanitorilor adevarul , abilitatea de arata laturile slabe ale conducatorilor , fie ei regi, regine , sau imparati.Clovnul este un egalizator al claselor sociale.

Clovnul a fost privit ca un slujitor subtil al celor puternici.Propria lui forta provenea din cunoasterea faptului ca puterea lumeasca este o iluzie.Umorul , pe de alta parte , asemeni unei cunoasteri mistice , poate fi un mijloc de strabatere a transcendentei.Vazut in acest fel , clovnul este un simbol al eliberarii omului din incarcerarea unei lumi conformiste.Clovnul este un ac intr-o incapere plina cu ego-uri umflate asemeni baloanelor , el este cel care declara ca imparatul este dezbracat si isi bate joc de pretentiile noastre supradimensionate.

Fata alba a clovnului provine din teatrul vechi grecesc , in care favoriza un aspect accentuat al trasaturilor unui actor , mai ales atunci cand era privit de la o distanta apreciabila in amfiteatrele antice.Fondul alb al fetei este un simbol al mortii si reinvierii , culorile adaugate peste el simbolizand viata.

Toate culturile au beneficiat de existenta clovnilor pentru ca oamenii si-au putut da seama , cel putin la nivel subconstient , ca orice putere din lumea aceasta , oricat de mare ar fi , este sortita decaderii.
Figurile clovnilor , desprinse parca din desenele animate , sunt modele de tatuaj ideale.

Poze cu tatuaje reprezentand clovni :
click aici.

TATUAJUL COBREI / SARPELUI CU CLOPOTEI


Cobra si sarpele cu clopotei sunt doi dintre cei mai otravitori , dar si mai sacri serpi.Cobra King (rege) este cel mai veninos sarpe din lume.Atunci cand este in alerta , cobra se ridica si isi lateste gatul intr-o gluga specifica , care o face imediat recunoscuta.

In India , cobra este un animal sacru , un totem al indigenilor si un simbol al puterii.Un mit relateaza despre Buddha dormind adapostit de caldura soarelui de catre o cobra.O cobra care isi are cuibul in apropiere este considerata ca un semn bun , lucru ce poate proveni din faima acestui sarpe de exterminator nemilos al rozatoarelor.

In Egipt , cobra era venerata , fiind o reprezentare a unor divinitati.Cobra a fost asociata cu Cleopatra (din a carei venin si-a pregatit licoarea sinucigasa) si cu viata de apoi a egiptenilor.O cobra , simbol al protectiei , a fost descoperita in mormantul lui Tutankamon .

Tatuaje (poze) cu cobre si serpi cu clopotei : click
aici si aici.

-TATUAJUL COCHILIEI DE MELC


Cochilia de melc este un tatuaj buddhist , simbol al proclamarii curajoase a invataturilor lui Buddha si al chemarii oamenilor catre desteptarea spirituala.

Una din cele opt simboluri auspicioase utilizate in ritualurile si ceremoniile buddhiste , cochilia de melc este si o reprezentare a dharmei lui Buddha radiind ca dintr-un corn in toate directiile.Ea semnifica “vorbirea dreapta” si este adesea inscrisa sau sculptata pe gatul statuilor lui Buddha , ca un simbol al vocii sale rezonante si al sunetului “Om”.
Cochilia apare , de asemenea , la picioarele, in palmele , la tamplele sau in bratele acestor statui.

Melcul marin a carui cochilie este prezentata mai sus , este o molusca tropicala comestibila (din genul Stromus) , cu o cochilie spiralata in culori stralucitoare si cu o deschidere larga.Tatuajul acestei molusce poate fi un sprijin pentru o persoana care intentioneaza sa faca o declaratie ferma despre “adevar”.

In imagistica buddhista , cochilia este reprezentata de obicei intr-o pozitie verticala.Spiralele spre stanga ale cochiliei sunt extrem de rare in natura , acest tip fiind de aceea preferat ca un artefact sacru in ceremonii si ritualuri.Adeseori , o panglica de matase este infasurata la partea inferioara a cochiliei , servind pentru a fi purtata in mana stanga , mana considerata “inteleapta”.Sensul orar de miscare a aerului iesind din spirala cochiliei reprezinta “mana dreapta” sau “declararea autentica” a dharmei.


Anterior perioadei buddhiste , in Tibet , religia indigena era o forma de samanism in care cochilia de melc era folosita pentru a chema spiritele protectoare in scopul protejarii turmelor si recoltelor.In prezent , cochilia este utilizata in manastirile tibetane buddhiste pentru chemarea credinciosilor.In ceremoniile buddhiste , cochilia este intrebuintata la purtarea apei sfintite , iar atunci cand este amplasata in pozitie verticala , este utilizata pentru a tine parfumuri si uleiuri sfinte.
In Tibet , cochilia de melc este , totodata , un instrument muzical.Acompaniat de tobe si chimval , sunetul cochiliei “le inspaimanta pe stafii si il face fericit pe Buddha”.

In India , cochilia alba reprezinta zeitatile , cea rosie , casta brahmanica , iar cea gri , celelalte trei caste.Textele sacre povestesc despre Vishnu inmanand cochilia sa alba de melc lui Buddha , in semn de recunoastere a noii legi , Dharma lui Buddha.

Cochilia de melc este o mostenire a stravechiului corn de razboi , emblematic pentru putere , autoritate si suveranitate .Sunetele ei alunga toate spiritele rele din preajma , speria creaturile veninoase , si avea putere asupra dezastrelor naturale.In mitologia Hindu , sunetul asurzitor al acesteia avea darul de a teroriza inamicii , fiind numita “atotputernica cochilie alba” , si purtata de eroi in batalii .

In plan universal , cochilia , cu forma ei spiralata , simbolizeaza miscarea cereasca a soarelui , lunii , stelelor si planetelor de-a lungul cerurilor.Chinezii o considerau un simbol al norocului in calatorie .


Articole din acelasi domeniu :

Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) :
Litera A
Litera B
Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) , Litera C (I) Dictionarul tatuajelor (simboluri si semnificatii) , Litera C (I) Reviewed by Diana Popescu on iunie 14, 2009 Rating: 5

21 de comentarii:

  1. Promit ca voi scrie in curand despre tatuajele specifice lesbienelor , homosexualilor si bisexualilor

    RăspundețiȘtergere
  2. tot ce pot sa zic ieste ca imi plac forte mult

    RăspundețiȘtergere
  3. sunt faine...si mau interesat foarte mult simnificatiile...acelor tatuaje...
    sunt foarte interesante....

    RăspundețiȘtergere
  4. fami si mie un desen cu zodia mea rac,pentru spate.si trimitel un mail...bitza_cool@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Am si yo o curiozitate....
    Mai stie cineva sa vorbeasca si sa scrie corect limba romana?????? "ieste","forte","mau","simnificatiile","fami","trimitel"!!!!!!WTF??????

    Tatuati'va k in rest sunteti.....KO!

    RăspundețiȘtergere
  6. dar se poate mai detailat de spus semnefikatia tatuajelor cum functioneaza ele si po (blotnomu)si la (zaci)

    RăspundețiȘtergere
  7. nu stiu deastea ,sunt frumose dar nu prea ,asi veni si eu aicisa sami fac unul sa ma revergorez otardisica

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna, tatuajul zodiei capricorn ce semnificatie are? Am un capricorn pe mana, si mai vreau un scorpion, ca am ascendentul in scorpion.

    RăspundețiȘtergere
  9. is dragute zodia fecioara ce semnificatie are?

    RăspundețiȘtergere
  10. imi place cel mai mult cel cu cheia sol ;x;x

    RăspundețiȘtergere
  11. TAtuaje gay: orice forma a curcubeului (de exemplu o lamaie cu feliile colorate, 0 floare cu petalele curcubeului etc.), triunghiul mov, lambda sau landa, 2 trandafiri negri. DEocamdata pe astea le stiu.

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi poti face si mie un model cu zodia leu, mic pentru incheietura te rog. Il trimiti la kiraly.mihai@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Hei scrie te rog toate literele ms anticipat :*

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce semnificatie are Coroana regala

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce semnificatie are un ceas intr-un tatuaj?

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte tare! Am mai citit articole pe tema acesta...dar vreau sa îţi cer o favoare,dacă se poate...tatuaje rare.... îmi poţi trimite câteva la adresa flori.flo55@yahoo.com? Mulţumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau, dar articolele mele despre tatuaje sunt pur documentare.

      Ștergere

Un produs Blogger.