Soferii agresivi se identifica cu masina lor

Recenta tragedie provocata de Serban Huidu mi-a fost readusa in minte (daca mai era nevoie dupa bombardamentul mediatic din ultimele zile ) de un nou studiu sugerand ca oamenii care isi vad masina drept o extensie a persoanei lor au o puternica tendinta de a conduce agresiv.

Daca in Statele Unite agresivitatea este un factor major in producerea a circa 33 % din accidentele rutiere , in Romania as zice ca acest procent se ridica la peste 50 %.In acelasi timp , pe plaiurile mioritice se poate observa intr-o mai mare masura inclinatia barbatilor de a se purta agresiv la volan , ei fiind mult mai predispusi decat femeile sa isi vada masina ca o parte sau o transfigurare a propriei lor fiinte.

Studiul , condus de profesorul de marketing Ayalla Ruvio , de la Universitatea Temple , a ajuns la urmatoarele revelatoare concluzii :

- Oamenii care isi considera masina drept o reflectare a propriei lor identitati sunt in masura sa se poarte mult mai agresiv pe sosea si sa incalce regulile de circulatie fata de persoanele care isi vad automobilul drept un simplu obiect utilitar.
- Soferii obsedati de propria personalitate au tendinta de a sofa foarte agresiv , fara a se gandi la potentialele consecinte.
- O sporita apreciere a valorilor materiale sau o mare importanta acordata propriilor posesiuni este legata de predispozitia de a sofa intr-un mod agresiv.
- Cei care recunosc ca au un stil de conducere agresiv recunosc , de asemeni , ca au fost implicati in multe incidente de incalcare a regulilor de circulatie.
- Sentimentul ca esti presat de timp dar si alte , diverse, presiuni psihologice conduc nemijlocit catre un sofat agresiv.

Mai mult decat atat , potrivit cercetatorilor , soferii care se identifica cu masinile lor ajung sa isi considere automobilul dar si soseaua drept teritorii personale si, drept urmare, fac aproape orice pentru a se simti stapani peste aceste posesiuni si sunt gata sa si le apere cu orice pret. Nu-ti vine sa crezi asa ceva nici in ruptul capului ? Adu-ti aminte ce spunea Huidu imediat dupa accident, potrivit unuia dintre martori : "Masina mea , masina mea !"


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


De ce femeile nu stiu sa sofeze ?

Culoarea masinii si personalitatea soferilor
Soferii agresivi se identifica cu masina lor Soferii agresivi se identifica cu masina lor Reviewed by Diana Popescu on octombrie 18, 2011 Rating: 5

2 comentarii:

  1. Foarte adevarat ceea ce se vb in acest articol.Si cred ca chiar asa si este.Masina ii caracterizeaza pe unii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este cam adevarat,dupa bani si masina

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.