Cum te desparti de un barbat in functie de zodie

Nu te mai simti atrasa de promitatorul barbat pe care il vedeai drept sufletul tau pereche si ai hotarat ca trebuie sa te desparti de el? Despartirile sunt, de obicei, extrem de dureroase, indiferent daca le anunti sau iti sunt anuntate. Nu conteaza daca esti maritata sau intr-o relatie neoficializata, daca ti-ai schimbat idealurile ori o alta persoana a pus stapanire peste inima ta. Atunci cand esti pusa in situatia dificila de a te desparti de un barbat sau un baiat, poti face lucrurile mai usoare daca i te adresezi intr-un fel pe care sa il poata intelege, daca ii poti anticipa reactiile provocate de decisiva ta veste. Tocmai de aceea, unele femei si fete sunt tentate sa anunte o separare adaptandu-si cuvintele si gesturile in functie de zodia celui de care vor sa se desparta...

Cum te desparti de un barbat Berbec

Berbecul este inzestrat cu un temperament fierbinte, dar, totodata, are capacitatea de a accepta sfarsitul unei povesti de dragoste mult mai repede decat celelalte zodii. Te poti astepta la o inflacarata izbucnire emotionala, indiferent cat de delicat ii vestesti despartirea.
Decat sa insisti asupra defectelor lui, mai curand explica-i ca ai nevoie de o mai mare libertate. Un lucru si mai important, asteapta sa isi rumege in suflet gandul ca nu mai este cu tine inainte de a te afisa cu altcineva. In caz contrar, te poti confrunta cu scene jenante sau chiar violente!

Cum te desparti de un barbat Taur

Binecunoscuti pentru incapatanarea lor, Taurii sunt in stare sa se agate de orice lucru, cat de mic, pentru a nu renunta la tine. Pana cand nu este impins de le spate, cu cat mai multa forta, Taurul arareori initiaza o despartire, preferand sa mearga pe drumul batatorit, chiar monoton, al unei relatii de cuplu, decat sa fie aruncat in vartejul ametitor al schimbarii. Atunci cand ajungi sa te separi de un Taur, ai de intampinat o rezistenta redutabila. Discuta, cu argumente bine calculate, despre nevoile tale si ceea ce scartaie in legatura dintre voi inainte de a-i comunica decizia ta, astfel incat despartirea sa para a fi mai curand o hotarare comuna. Vei avea de a face cu mai putina impotrivire daca reusesti sa te pui de acord cu el in privinta a ceea ce nu merge bine intre voi.

Cum te desparti de un barbat Gemeni

Gemenii obisnuiesc sa isi readuca in minte, de nenumarate ori, discutia voastra despre despartire, incercand sa descopere cum ar fi putut evita sau contracara decizia ta. Alege-ti vorbele cu grija si raspunde-i la toate intrebarile. Odata ce ajunge sa inteleaga despre ce este vorba, barbatul nativ in Gemeni poate fi de acord sa puna capat unei relatii. Pe de alta parte, el va povesti amanuntele separarii voastre oricarei persoane dornice sa il asculte. Gandeste-te la acest lucru ca la o terapie de care are nevoie, si nu ca la o barfa!

Cum te desparti de un barbat Rac

Racii se ataseaza profund intr-o relatie si nu iti este deloc usor sa te desprinzi de stransoarea posesiva a clestilor lor. Chiar daca este foarte clar ca nu sunteti potriviti unul pentru celalalt, sensibilul Rac are nevoie de o confirmare a afectiunii tale. Niste cuvinte de genul "Vei ramane intotdeuna in inima mea" il pot ajuta sa se detaseze de tine. Nu te astepta insa sa treceti imediat de la stadiul de iubiti la cel de prieteni. Racului trebuie sa i se acorde mult timp pentru a se distanta afectiv dupa o despartire.

Cum te desparti de un barbat Leu

Pentru a evita sa ranesti orgoliul exacerbat al Leului, invita-l la o cina intima, in doi. Inainte de a-i marturisi hotararea ta, multumeste-i pentru tot ce a facut pentru tine. Chiar daca te-ai simtit neglijata sau rau tratata, incearca sa iti pastrezi tactul fata de acest subiect. O replica de tipul "Pur si simplu nu ne mai putem satisface reciproc aspiratiile" pare a fi mai mult decat potrivita. In acest fel, barbatul Leu va simti ca nu i se stirbeste demnitatea si va fi mai putin inclinat sa se lase in voia unor reactii pripite.

Cum te desparti de un barbat Fecioara

Barbatii Fecioara se straduiesc, de obicei, foarte mult sa te faca fericita si sa iti rezolve problemele, fara a te lasa, uneori, nici macar sa ghicesti cate eforturi au depus in acest sens. Daca un astfel de partener a fost extrem generos ori intelegator fata de nevoile tale, incearca sa ii sugerezi noi cai de a aduce echilibru in legatura voastra de cuplu inainte de pune capat acesteia. In cazul in care nu apare nici o imbunatatire in urma acestei tentative, arata-i clar ca nu te satisface relatia voastra.

Cum te desparti de un barbat Balanta

Relatia de cuplu reprezinta o prioritate a existentei pentru barbatul Balanta, asa ca o despartire poate echivala pentru el cu un grav esec. Balantei ii vine mereu greu sa accepte un final amar, focalizandu-se catre o iluzorie armonie. Fii gata sa accepti parerea sau sfaturile unei terte persoane daca iti cere lucrul asta. Daca nici aceasta incercare nu aduce nici o solutie, apeleaza la simtul dreptatii specific oricarei Balante, spunandu-i ca nu este drept pentru nici unul dintre voi sa se agate de o relatie care nu merge asa cum trebuie.

Cum te desparti de un barbat Scorpion

Nu orice femeie se poate descurca cu avantatul, pasionalul si, uneori, pretentiosul Scorpion. Daca nu te simti apreciata sau nu esti strabatuta de o adanca afectiune, este bine sa ii marturisesti acest lucru cat mai curand intrucat, odata ce s-a implicat intr-o relatie, iti va fi foarte dificil sa il determini sa renunte la ea. Nu incerca sa il amagesti sau sa il duci cu vorba. Mai devreme, sau mai tarziu, te va prinde cu ocaua mica! Vorbeste-i cinstit, cu cartile pe fata, cu indrazneala si fara a te abate de la ceea ce ti-ai pus in gand.

Cum te desparti de un barbat Sagetator

De cele mai multe ori, barbatul din aceasta zodie are nevoie de o lesa indeajuns de lunga pentru a-si satisface nevoia coplesitoare de libertate. Daca aspiri insa la o legatura mult mai intima si mai exclusivista, este necesar sa ii explici ca nu aveti cum va potrivi. In aceasta situatie, ar trebui sa fii pregatita pentru o eventuala scena. Sagetatorul este in stare sa spumege si sa fumege pe moment, dar nu va dura mult pana va accepta ca nu mai sunteti pe aceeasi lungime de unda.

Cum te desparti de un barbat Capricorn

Un plan de evadare bine pus la punct trebuie sa ii demonstreze Capricornului ca ai intentii foarte serioase de a te desparti de el. Desi s-ar putea sa nu isi arate pe fata sentimentele, el nu se va da batut prea usor si te va momi in diverse feluri pentru a-i oferi inca o sansa. Exprima-ti recunostiinta pentru tot ceea ce a facut pentru tine, chiar daca nu a infaptuit nimic iesit din comun, si vei reusi sa te separi de el fara mari probleme.

Cum te desparti de un barbat Varsator

Daca iti exprimi navalnica nevoie de libertate, ai sansa de a vorbi in limba Varsatorului  si a te face bine inteleasa de el. Un astfel de partener nu este atras din cale afara de intimitate, asa ca nu are rost sa insisti pe aceasta tema. Tinand cont de faptul ca barbatul Varsator aseza prietenia pe primul loc, va fi, probabil, multumit daca veti ramane in relatii pur amicale. Nu-i confunda reactia rece cu lipsa de afectiune. Incurajeaza-l sa isi exprime sentimentele. Acest lucru il va face sa se simta mai bine!

Cum te desparti de un barbat Pesti

Daca simte ca ai nevoie de el, Barbatul din Pesti se inclesteaza de tine pentru totdeuna. De aceea, primul pas in despartire ar fi sa devii cat mai independenta fata de el. In a doua faza, adu-i la cunostiinta cat de mult tii la el, fara a sovai insa sa ii spui verde in fata ca trebuie sa pasesti intr-o noua etapa a vietii tale. Daca partenerul tau din Pesti te-a inaltat pe un inalt piedestal, nu ezita sa cobori de acolo si sa iti arati adevarata fata, fara insa a-i rani sentimentele. Oricum, nu pica in cealalta extrema, exprimandu-ti prea vag sau delicat dorinta de a te desparti.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu:

Semnificatia replicilor de despartire ale femeilor

Ce zeita esti ? | Zeita zodiei tale

Semnele despartirii in dragoste | Cum stii ca vrea sa te paraseasca ?
Cum te desparti de un barbat in functie de zodie Cum te desparti de un barbat in functie de zodie Reviewed by Diana Popescu on mai 04, 2012 Rating: 5

6 comentarii:

  1. Chestiile despre zodia Scorpion m-au pus pe gânduri. Din postura de bărbat născut sub această zodie, nu altceva :).

    RăspundețiȘtergere
  2. interesant articol, la scorpion se potriveste

    RăspundețiȘtergere
  3. sunt foarte curios cum te desparti sau mai bine zis, cum ranesc si fac sa sufere o femeie din zodia pesti, cum ma razbun pe ea si cum sa o fac sa sufere.se poate scrie un articol si despre asta ?merci.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cam complicat la pesti....

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.