Horoscop chinezesc 2014 - Bivol

Atunci cand vorbim despre horoscopul chinezesc al Bivolului (Boului) din anul 2014 nu trebuie sa uitam ca acest animal este unul domestic. Spre deosebire de el, Calul este mult mai bine tratat si ingrijit. Pe de alta parte, Bivolul are treburi mult mai impovaratoare de facut in gospodarie. Din aceasta pricina, Boul ii poate purta ranchiuna Calului, relatia dintre cei doi neparand a fi mereu una nemaipomenit de armonioasa.

In horoscopul chinezesc, Bivolul face parte din zodiile de pamant, iar Calul din cele de foc. Focul este elementul mama al pamantului, de vreme ce are puterea de a arde tot ce sa gaseste in pamant. Focul este asociat cu parintii, educatia si protectia Bivolului. Asadar, exista totusi o cale de impacare dintre cele doua semne zodiacale chinezesti. Pentru ca nativii din Bivol au sansa de a primi multe beneficii din partea parintilor lor, ei sunt predispusi, de asemeni, sa fie cat se poate de atasati de membrii familiei lor.

In traditia chinezeasca a celor cinci elemente, Bivolul cuprinde pamantul impreuna cu o parte semnificativa din apa. Drept urmare, el este conectat solului umed, manoaselor campuri. Focul specific zodiei Calului este legat de caldura si lumina soarelui. Fara roadele ogoarelor, pamantul nu isi afla implinirea. Nu trebuie uitat ca 2014 este anul Calului de Lemn, un element  legat vadit de pomi si plante. Din aceasta cauza, nativii din Bivol se pot astepta la o bogata “recolta”, o sumedenie de realizari de seama in 2014.

Horoscopul chinezesc al carierei Bivolului in 2014

Lemnul caracteristic anului Calului indreptateste o seama de mari oportunitati in cariera pentru Bivoli. Oamenii nascuti in acest semn zodiacal tind a-si focaliza eforturile catre sfera profesionala in 2014. Calul ajuta Bivolul sa reziste presiunilor si marilor cerinte din cariera, acesta din urma parand a se bucura asadar de un mare sprijin din partea celor din jur. Acest fapt ne indreptateste sa anticipam ca Bivolii vor avea parte de mult mai multe succese la serviciu in noul an. In acelasi timp, o prea mare apropiere dintre Cal si Bivol poate determina cateva probleme. Calul integreaza atat focul cat si pamantul, adica elemente conectate cu sefii, partenerii si competitorii. Fiindca Bivolii sunt capabili sa munceasca din greu fara a obisnui a se plange, superiorii ori asociatii tai iti pot da mai mult de treaba sau sporite responsabilitati in 2014. Daca ti se aduna prea multe pe cap, productivitatea ta poate lasa de dorit, acest lucru avand efecte negative asupra reputatiei tale profesionale.

Horoscopul chinezesc al banilor Bivolului in 2014

Potrivit astrologiei chinezesti, apa constitue o referinta de baza a banilor Bivolului. Deoarece 2014, anul Calului Verde de Lemn nu are de a face deloc cu elementul apei, norocul financiar al nativilor din Bivol este unul rezervat. Ei trebuie sa se focalize asupra unor venituri stabile, precum cele provenite din zona profesionala. Nu li se recomanda nici un fel de investitii pe termen scurt, ci doar pe termen indelungat, indeosebi in imobiliare sau in reamenajarea propriei lor case. Daca in 2013 te-ai aventurat fara mare folos in niste initiative financiare, in 2014 se impune cu atat mai mult sa stai in banca ta si sa nu te lasi in voia vreunui risc.

Horoscopul chinezesc al dragostei Bivolului in 2014

Calul prilejuieste Bivolului o sumedenie de sanse in dragoste in noul an. Asta inseamna ca nativii din aceasta zodie au la indemana numeroase oportunitati de a-si invigora o legatura de iubire deja existenta sau de a se angaja in noi povesti de dragoste. Pe de alta parte, relativa inamicitie dintre cele Cal si Bivol pare a nu fi favorabila unor relatii pe termen lung pentru cei nativii singuri, si necesita o mare grija fata de sentimentele persoanei iubite pentru cei casatoriti ori dedicati unei mai vechi conexiuni amoroase. Fereste-te cu orice pret de orice fel de aspecte ori circumstante ce pot da nastere suspiciunii, neincrederii si disputelor. Se impune sa inveti sa treci cu vederea, sa accepti , sa apreciezi si sa ierti niste fapte sau cuvinte ale fiintei indragite.

Horoscopul chinezesc al sanatatii Bivolului in 2014

Influenta Calului de Lemn asupra Bivolului lasa loc dezideratului de a avea o sporita grija fata de starea ta de sanatate. Este necesar sa iti supraveghezi tonusul fizic si psihic mai cu seama in decursul unor calatorii, dar si sa fii cat se poate de prudent atunci cand iti conduci masina. Nativii din Bivol trebuie sa se alinieze unui perseverent program de exercitii fizice, si sa acorde o mare atentie relaxarii si odihnei in noul an. Regiunile vulnerabile ale organismului in 2014 sunt asociate cu sistemul digestiv, intestinele si stomacul.


Nu ti-ai gasit zodia ? Afla totul despre destinul tau in Anul Calului de Lemn in functie de anul tau de nastere in Horoscop chinezesc 2014 - Toate zodiile


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu:

Horoscop 2014 - Toate zodiile

Horoscop 2014 | Previziuni astrologice 2014

2014 – Anul chinezesc al Calului Verde de Lemn
Horoscop chinezesc 2014 - Bivol Horoscop chinezesc 2014 - Bivol Reviewed by Diana Popescu on decembrie 02, 2013 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.