Numerologia anului 2014 – Destinul tau in 2014

La fel ca in ultimii ani, iti ofer o alta perspectiva asupra viitorului, destinului tau, de aceasta data din anul 2014, prin prisma numerologiei. In acest domeniu al divinatiei, se tine seama de numerele ce iti marcheaza ziua de nastere, precum si de cifrele incluse in noul an. Valoarea numerologica a anului 2014 se calculeaza astfel: 2+1+0+4= 7. 7, numarul sub semnul caruia se deruleaza anul 2014, anunta pe plan spiritual o vreme de comuniune a omenirii intru divinitate. Anticii considerau aceasta cifra drept una mistica, legata de o inalta cunoastere si o intelepciune universala. 7 a fost privit adeseori drept un numar al lui Dumnezeu, indicand o conexiune divina a tuturor oamenilor indiferent de rasa, religie, politica sau interese regionale. In tarot, numarul 7 este asociat cartilor Faetonului sau Carului si Turnului. Daca Faetonul semnifica atingerea unei starii de gratie, a unui echilibru intre partea noastra emotionala si cea mentala, intre zona materiala si cea spirituala a existentei noastre, Turnul prezice catastrofe, calamitati neasteptate si evenimente surprinzatoare ce pun la incercare intelegerea si intelepciunea.

Pentru a afla ce iti rezerva viata personala din punct de vedere numerologic in 2014, este necesar sa faci cateva simple calcule. Mai precis, trebuie sa aduni toate cifrele corespunzatoare zilei, lunii si anului tau de nastere, si apoi sa reduci suma obtinuta la un singur numar, prin adunarea cifrelor incluse in respectiva suma. Numarul obtinut in acest fel se insumeaza cu 7, cifra caracteristica lui 2014. De exemplu, daca te-ai nascut pe 28 iulie 1983, procedezi astfel: 2+8 (cifrele corespunzatoare zilei de nastere) +0+7 (cifrele lunii iulie /07) +1+9+8+3 (cifrele din anul nasterii) = 38, 3+8=11, 1+1=2. Cifra 2 obtinuta astfel se insumeaza cu 7, cifra anului 2014: 2+7 =9. In acest caz, numarul 9, numit si anul personal 9, reflecta ce anume ti se va intampla in anul 2014.

Anul personal 1 in numerologia 2014

Atuurile tale in drumul catre succes in anul 2014 sunt rabdarea si perseverenta. Noul an pare a-ti aduce numeroase simtaminte pozitive si zile fericite. Norocul iti surade atat vreme cat te ocupi mereu de punerea in practica a unor bine fundamentate planuri pe termen lung. 2014 tinde a fi o perioada extrem de favorabila unor noi inceputuri si schimbari importante din viata. Ti se recomanda sa duci la bun sfarsit tot ceea ce ai amanat pana acum. Familia si persoanele apropiate sunt gata sa te sprijine si sa-ti dea o mana de ajutor daca ajungi in vreun impas. Invata sa distingi cu o sporita claritate intre visuri si realitate!

Anul personal 2 in numerologia 2014

Acest an va inlesni o semnificativa schimbare a destinului tau. Previziunile numerologice asociate cu 2014 lasa sa se intrevada o serie de placute surprize si transformari pozitive in toate aspectele existentei tale. Se impune sa nu te temi sa-ti asumi riscuri si sa te indrepti cu incredere pe calea ce ti-ai ales-o. Redescopera-ti personalitatea fiind mai atent la ceea ce au sa-ti spuna oamenii din preajma ta!

Anul personal 3 in numerologia 2014

In 2014, poti fi marcat de monotonia ori lipsa de mari evenimente din viata ta de pana acum. Ai, in acest fel, prilejul de a analiza ce ti se intampla, de a ajunge la adevarata sursa a dezamagirilor tale, si a te indeparta de ceea ce iti stanjeneste evolutia personala. Un neobisnuit eveniment are potentialul de a-ti retrezi la viata ambitioasele aspiratii!

Anul personal 4 in numerologia 2014

Predictiile numerologice ale anului 2014 indica noi oportunitati si un impresionant potential energetic. Ai la dispozitie un interval de timp prielnic calatoriilor, schimbarii locului de munca sau mutarii intr-o noua casa. Norocul iti este alaturi mai cu seama in dragoste. Viata sentimentala iti ofera o reala impartasire afectiva, iar partenerul de cuplu pare a-ti invigora dezvoltarea personala si spirituala. Trebuie sa ai forta de a te desprinde de rutina si obiceiuri, si a-ti exprima intru totul abilitatile creative!

Anul personal 5 in numerologia 2014

2014 iti daruieste o relansare a succesului pe plan financiar si/sau profesional. Mai mult decat atat, ti se deschid in fata noi sanse de a evolua sau a te inalta in ierarhia sociala si cea din cariera. Ai prilejul de a aplana niste indelungate conflicte cu persoane din imediata ta apropiere, si a gasi, alaturi de ele, niste obiective comune. Viata personala se anunta a fi guvernata de armonie si stabilitate. Nu te pripi si acorda-ti ragazul de a-ti planifica marile initiative!

Anul personal 6 in numerologia 2014

 Cifra 6 da de inteles ca un ciclu al existentei tale este pe punctul de a se sfarsi. Este necesar sa scapi de toate vechile datorii, sa iti implinesti niste teluri neglijate si sa iti treci in revista trecutul. 2014 este, totodata, un an de bun augur cladirii de noi proiecte personale si punerii in aplicare de noi idei. Totul pare a-ti merge bine daca iei in considerare vechi greseli si ai grija sa nu le repeti. Felul cum iti comunici interesele si simtamintele joaca un rol hotarator in calea spre fericire!

Anul personal 7 in numerologia 2014

Anul 2014 este norocos pentru cei care nu se dau in laturi de la nimic pentru a-si vedea visele cu ochii. Dragostea tinde a-ti aduce mari satisfactii. Daca te casatoresti in acest an, viata ta de familie are numeroase sanse de a sta sub semnul stabilitatii si armoniei. Noul an va fi bogat in evenimente pozitive avand darul de a te revitaliza pentru noi impliniri si realizari. Debaraseaza-te de niste lucruri din trecut ce iti stanjenesc dezvoltarea!

Anul personal 8 in numerologia 2014

In noul an, este vremea sa te lasi in voia curentului si sa profiti de toate semnalele transmise de intuitie. 2014 nu este un an rau, mai ales ca ai ocazia de a te relaxa, a te odihni si a lasa conjuncturile din viata sa lucreze pentru tine. Este, de asemeni, un an potrivit reamenajarii locuintei si mediului tau inconjurator. Nu te opune schimbarii, si norocul nu te va ocoli!

Anul personal 9 in numerologia 2014

2014 prefigureaza un interval de timp de-a lungul caruia vei fi angrenat intr-o sumedenie de activitati si vei fi capabil sa iti materializezi telurile intime. Pentru a te bucura de cat mai multe avantaje, se impune, totusi, sa iti prioritizezi obiectivele. Ti se recomanda sa te focalizezi asupra unui aspect profesional care te pasioneaza, avand in acest fel prilejul de a castiga atat bani cat si recunoasterea meritelor tale. Este necesar sa dai dovada de o sporita adaptabilitate in tot ceea ce faci!


Copyright © diane.ro. 2013 - 2014

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2014 - Toate zodiile

Numerologia datei de nastere

Horoscop dragoste 2014 - Toate zodiile
Numerologia anului 2014 – Destinul tau in 2014 Numerologia anului 2014  – Destinul tau in 2014 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 31, 2013 Rating: 5

6 comentarii:

  1. ,,LA MULTI ANI,,Diana si multa sanatate,restul vin ele!!!!eu mi am calculat nr.destinului pe anul acesta si mi a iesit cifra 7!!!!!este cifra anului stiu,dar cei cu nr.dest.tot 7 SUNT INFLUENTATI SAU TREC PRIN ALTE SITUATII CA CEILALTI?CAND AI TIMP,TE ROG RASPUNDE MI,DACA SE POATE!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani Diana !!!! Eu ceva n-am inteles la numerologie pentru anul pesronal ??? Se calculeza ziua...... + luna......+ 2014 sau cum ????????

    RăspundețiȘtergere
  3. PT.NR DESTINULUI IN 2014 SE CALCULEAZA ASA;;;;;UN EX.;;;4.02.1974,SE ADUNA TOATE ACESTE CIFRE,DE EX;;;;4+2+1+9+7+4=27=2+7=9+7=16=1+6=7......................DECI NR.DESTINULUI MEU ANUL ACESTA,ESTE 7.NICI NU STIU DACA E DE BINE SAU DE RAU CA AM CIFRA EXACT CA CIFRA ANULUI!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.