Legenda lui Lilith

Malefica Lilith, considerată ba o femeie vampir, ba un demon, ba chiar regina demonilor, o fiinţă reavoitoare care îi îmbolnăveşte de moarte pe bebeluşi sau îi seduce în somn pe tinerii bărbaţi, îşi are originea într-o legendă din folclorul ebraic.

Legenda lui Lilith
Potrivit acestei legende, Lilith a fost prima soţie a lui Adam. Deşi nu este menţionată în Torah, Lilith a devenit asociată de-a lungul secolelor cu Adam ca un mijloc de a explica două pasaje contradictorii din Geneza din Vechiul Testament.

Lilith şi povestea biblică a creaţiei 


Vă redau mai jos cele două pasaje din Biblie ce par a se bate cap în cap în privinţa creării omenirii.

În cel dintâi, din Geneza 1:26-27, Dumnezeu a adus pe lume simultan bărbatul şi femeia: " Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut."

În Geneza 2:20-23, femeia este creată după bărbat: " Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.”

Conform celei de-a două relatări despre creaţie din Vechiul Testament, numită Yahwistica, atunci când Adam se trezeşte, o recunoaşte pe Eva ca o parte din el şi o acceptă drept tovarăşă a sa.

Vechii rabini au băgat de seamă cele două pasaje contradictorii din cartea Genezei (numită în ebraică "Bereisheet") şi au încercat să le rezolve în două feluri... În primul, şi-au explicat că cea dintâi referire din Geneză se referea la prima soţie a lui Adam, "prima Evă." Adam nu a plăcut-o însă şi Dumnezeu a înlocuit-o cu a "doua Evă," ce l-a satisfăcut pe Adam. În interpretarea alternativă, rabinii au crezut că primul pasaj din Geneză ar descrie de fapt un androgin, o creatură ce era deopotrivă bărbat şi femeie. Aceasta ar fi fost apoi despărţită în bărbat şi femeie aşa cum se spune în pasajul secund din Geneză.

Lilith ca prima soţie a lui Adam 


Învăţaţii nu sunt siguri de unde provine aura negativă a lui Lilith, dar mulţi cred că a fost inspirată de miturile sumeriene despre o femeie vampir numită "Lillu," sau de miturile mesopotamiene despe "succubae" (demoni feminini ai nopţii) purtând numele de "lilin." Lilith este menţionată de patru ori în Talmudul babilonian, dar caracterul său urât, malefic, nu a fost asociat cu primul pasaj din Geneză până la apariţia "Alfabetului lui Ben Sira" (anii 800-900 d.Hr.). În acest text, Ben Sira o numeşte pe Lilith cea dintâi soţie a lui Adam şi îi prezintă în detaliu povestea.

După "Alfabetul lui Ben Sira," Lilith a foat prima soţie a lui Adam, dar cei doi se certau tot timpul. Nu se înţelegeau bine nici la pat întrucât atât Adam cât şi Lilith voiau să fie deasupra, în poziţia dominantă. În cele din urmă, Lilith a decis să îl părăsească pe Adam. Ea a invocat numele lui Dumnezeu şi şi-a luat zborul în văzduh, lăsându-l pe Adam singur în grădina Edenului. Dumnezeu a trimis după ea trei îngeri, cărora le-a poruncit să o aducă înapoi soţului ei cu forţa dacă nu o făcea de bună voie. Îngerii au găsit-o în preajma Mării Roşii, însă nu au reuşit să o convingă să revină şi nici nu au putut-o forţa să se supună lor. În cele din urmă, s-a pus la punct o învoială ciudată, în care Lilith a promis că nu le va face rău copiilor nou-născuţi dacă sunt protejaţi de o amuletă având înscrise numele celor trei îngeri.

"Cei trei îngeri au ajuns-o la mare... Ei au prins-o şi i-au spus: "Dacă vrei să vii cu noi, vino, iar dacă nu, te vom îneca în mare. Ea le-a răspuns, "Dragii mei, ştiu bine că Dumnezeu m-a creat pentru a-i lovi pe copii cu boli mortale atunci când ajung să aibă opt zile în cazul băieţilor, şi douăsprezece zile în cazul fetelor." Îngerii nu au vrut să plece de lângă ea până când nu a jurat pe numele lui Dumnezeu că ori de câte ori le va zări numele lor pe o amuletă nu va pune stăpânire peste copii. Apoi, ei au plecat de îndată. Aceasta (este povestea lui) Lilith care îmbolnăveşte copiii." ("Alfabetul lui Ben Sira").

"Alfabetul lui Ben Sira" pare să combine legendele femeilor demoni cu ideea "primei Eve." Drept rezultat, avem de a face cu poveste despre Lilith, o soţie cutezătoare care se revoltă împotriva lui Dumnezeu şi a bărbatului ei, ce a fost apoi înlocuită de o altă femeie şi a fost demonizată în folclorul ebraic ca o periculoasă ucigaşă a copiilor.

Legende mai târzii despre Lilith o descriu drept o femeie frumoasă, care seduce bărbaţii şi face dragoste cu ei atunci aceştia dorm (o succubus), dând după aceea naştere unor copii demoni. Conform unor alte surse, Lilith este văzută ca regină a demonilor.


Articole în acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Povestea despre Adam şi Eva în varianta vedică

Cum a apărut mărul lui Adam în gâtul bărbaţilor? 

Adam are nevoie de Eva | Poveste a rabinului Allen S. Maller
Legenda lui Lilith Legenda lui Lilith Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 17, 2015 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.