Horoscop Gemeni februarie 2017

Horoscopul Gemenilor indică revitalizarea legăturilor de prietenie, un ciclu astral prielnic studiului şi preocupărilor intelectuale, o viaţă amoroasă armonioasă, dar care pune la încercare autenticitatea relaţiilor de cuplu, şi o activitate profesională intensă, înnoitoare şi promiţătoare.


Horoscop Gemeni februarie 2017 - Horoscop general 


Din 3 februarie 2017, sub auspiciile tranzitului lui Venus în Berbec şi a unsprezecea casă a Gemenilor, ai prilejul să-ţi înfiripi noi relaţii de prietenie stând sub semnul unei mari călduri afective şi a orientării spre interese comune. Eşti mai puţin focalizat către ţelurile individuale şi tinzi să faci gesturi insolite de generozitate pentru amicii care ţi-au dovedit nu o dată loialitatea şi onestitatea.
Horoscop februarie 2017  Gemeni

O vreme favorabilă studiului, învăţării a ceva nou şi interesant, este inaugurată odată cu 7 februarie. Mercur poposeşte în Vărsător şi îţi infuzează agilitate minţii şi o capacitate notabilă de a memora. Gândurile numeroase care te năpădesc se cer a fi comunicate, transmise celor din jur. Cuvintele tale sunt de altfel elocvente, meşteşugite, în stare să-ţi captiveze auditoriul. Este posibil să călătoreşti mai des, să întâlneşti oameni de pe alte meridiane ale pământului.

Horoscop Gemeni 2017

Pe 11 februarie 2017, Luna plină apărută în Leu şi a treia casă a Gemenilor îţi pune la dispoziţie o serie de informaţii preţioase despre lumea înconjurătoare, care te ajută să faci paşi importanţi înainte într-un demers major. Atitudinea ta cordială şi prietenoasă are harul de a sparge gheaţa în relaţionarea cu cei din imediata ta apropiere şi a te sprijini să-ţi extinzi numărul de contacte sociale utile.

Horoscop Gemeni februarie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Viaţa amoroasă este senină, dar cumva lipsită de patetism, de fiorii unei patimi foarte fierbinţi odată cu 3 februarie, în decursul călătoriei lui Venus în a XI-a ta casă. În cuplurile formate domneşte o atmosferă de armonie, bună înţelegere şi sinceritate. În acest context astral, adeseori cei doi parteneri îşi unesc eforturile spre stabilizarea conexiunii lor, inclusiv din punct de vedere material. Gemenii singuri au ocazia să se implice într-o idilă împreună cu cineva cunoscut prin intermediul unui amic sau cu o persoană de care îi lega până acum o relaţie de prietenie.

Începând cu 6 februarie 2017, Jupiter străbate retrograd meleagurile Balanţei şi ale celei de-a cincea case a Gemenilor, într-un tranzit care, îndeosebi la început, poate acutiza problemele dintr-o legătură de cuplu deja şubredă. Dacă nativii dintr-o conexiune de acest fel pot ajunge la o despărţire care, în ciuda unor eventuale suferinţe iniţiale, este debun augur, cei ce şi-au clădit un fundament solid în dragoste au oportunitatea să se bucure tot mai mult de împărtăşirea afectivă cu tovarăşul lor de viaţă, să-şi reconfirme că au făcut cea mai bună alegere posibilă în iubire.

Horoscop Gemeni februarie 2017 - Muncă şi bani 


Soarele tranzitează din 18 februarie 2017 sectorul astrologic al Peştilor şi a zecea casă a Gemenilor, aşa că ai în faţă un interval de timp de-a lungul căruia ambiţia din plan profesional ajunge la cote foarte înalte. Poţi să-ţi lărgeşti sfera de influenţă, atât datorită creativităţii ce-şi pune amprenta asupra activităţii tale, cât şi a oportunităţii de a intra în contact cu persoane influenţe.

Progresul în carieră îţi este facilitat pe 26 februarie 2017 de punerea la treabă a talentelor, resurselor tale interioare, sub vibraţiile Lunii noi din Peşti. Este vremea să-ţi demonstrezi competenţa într-un job mai vechi sau să te îndrepţi spre un loc nou de muncă, mai potrivit aptitudinilor, înzestrărilor tale.

Activitatea profesională continuă să-ţi fie favorabilă în urma vizitei pornite de Mercur, tot din 26 februarie, în aceeaşi a X-a casă a Gemenilor. Ai ocazia să-ţi optimizezi comunicarea cu colegii de muncă, să colaborezi mai strâns cu ei, să te dedici unui proiect de mare anvergură şi să începi un curs de perfecţionare profesională. Nu te lasă obstrucţionat de detalii nesemnificative, lipsite de importanţă!

Horoscop Gemeni ianuarie 2017
Horoscop Gemeni februarie 2017 Horoscop Gemeni februarie 2017 Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 15, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.