Horoscop Capricorn noiembrie 2017

În horoscopul Capricornului noiembrie 2017 se întrevăd o prezenţă mai discretă a ta în sfera socială, înclinaţia de a te simţi bine şi a te împlini numai alături de prieteni, persoane îndrăgite, armonizarea lumii tale conştiente cu cea subconştientă şi o viaţă amoroasă stând sub semnul prieteniei, camaraderiei.

Horoscop Capricorn noiembrie 2017 - Previziuni generale 


Impulsionat de tendinţa de a fi mai discret, mai ascuns, mai secretos, în special în ceea ce priveste viaţa ta personală, îţi deschizi totuşi inima în faţa amicilor, oamenilor care s-au dovedit în timp că îţi merită încrederea. Împreună cu ei nu mai eşti cutreierat de temerea că ai putea fi înţeles, interpretat greşit, te focalizezi asupra unor crezuri, idealuri comune.

Ce-i drept, uneori nu rezişti ispitei de a te retrage într-o relativă singurătate, secluziune, ce-ţi înlesneşte conştientizarea unor porniri, simţăminte obscure, umbrite din universul tău interior. Ai, astfel, şansa să-ţi relevi o latură spirituală a sinelui şi, pe de altă parte, să te debarasezi de un bagaj mental păgubos, aparţinând unui trecut care nu mai are de a face cu prezentul.
Horoscop  noiembrie 2017 Capricorn

Identificarea esenţelor din lumea interioară se împleteşte în ultima decadă a lunii cu eficientizarea comunicării cu cei din jurul tău. Ai o abilitate crescândă de a-ţi da deoparte iluziile despre oameni şi a-i aborda într-un mod avantajos, înţelegându-le instinctiv, intuitiv motivaţiile şi interesele nemărturisite.

Acest peisaj astrologic este completat de un şir de evenimente cu influenţe pe o durata mai scurtă...

În curând pe diane.ro: Horoscop Capricorn 2018

Pe 9 noiembrie 2017, Soarele formează un sextil cu Pluton, insufleţindu-te să depui eforturi sporite pentru promovarea ideilor, proiectelor tale. Ai grijă, totuşi, să nu întinzi coarda, să nu fii prea insistent în încercarea de a-ţi crea alianţe, pentru a nu-i face pe oameni să se îndepărteze de tine, să ajungă să te ocolească.

Luna nouă răsărită în data de 18 noiembrie 2017 în Scorpion te îmboldeşte să-ţi asumi o perspectivă cât mai largă asupra existenţei. Ai, în acest fel, posibilitatea să vezi pădurea în pofida copacilor, să te înalţi deauspra detaliilor şi să-ţi dezvălui care sunt obiectivele tale prioritare, cele cu cea mai mare probabilitate de a-ţi furniza beneficii însemnate.

Horoscop Capricorn octombrie 2017

Cuadratul lui Marte cu Pluton din 19 noiembrie 2017 pare să dea naştere unor bătălii crâncene pe arena socială ori profesională! Te avânţi năvalnic, cu o vigoare extremă, în materializarea ţelurilor tale, însă eşti confruntat cu forţe potrivnice, cu persoane şi împrejurări care se împotrivesc cu îndărătnicie acţiunilor tale. În acest context astral, este bine să recurgi mai des la negocieri, compromisuri, armistiţii.

Preocuparea de a fi cât mai sincer, onest în interacţiunea cu ceilalţi capătă întâietate pe 29 noiembrie 2017, ca efect al sextilului lui Venus cu Pluton. Stilul tău prea direct îi poate supără pe unii. Menţine-ţi simţul diplomatic şi fereşte-te să vorbeşti de funie în casa spânzuratului!


Horoscop Capricorn noiembrie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Simţămintele de iubire devin pasionale, clocotitoare, incandescente pe 4 noiembrie 2017, când Luna plină se înalţă deasupra Taurului. Nativii singuri îndrăgostiţi în secret nu îşi mai pot zăgăzui sentimentele şi sunt gata să şi le declare cu orice risc. Depinde numai de expresivitatea, de puterea lor de convingere dacă acest act temerar le va fi încununat de succes sau nu. Cei implicaţi într-o relaţie de cuplu pot fi bântuiti de un aflux de gelozie, posesivitate, pe care trebuie să şi-l ţină în frâu, focalizându-se în schimb pe împărtăşirea, comuniunea afectivă cu partenerul lor.

După numai câteva zile, Venus îşi face loc în sectorul Scorpionului, infuzând dragostei o doză consistentă de camaraderie. Dacă ai un tovarăş de cuplu, eşti înclinat să te concentrezi împreună cu acesta pe demersuri care vă plac amandorura, pe planuri ambiţioase pe termen lung. În caz că eşti solitar, poţi să închegi o idilă cu o persoană animată de aceleaşi idealuri, credinţe ca şi tine.


Horoscop Capricorn noiembrie 2017 - Muncă şi bani 


Ca urmare a sextilului dintre Soare şi Pluton din 9 noiembrie 2017, eşti capabil să te scuturi de inerţie, să faci schimbări notabile, auspicioase, în plan financiar.

O idee ingenioasă, productivă despre o afacere tinde să fie pusă în aplicare pe 21 noiembrie 2017, graţie sextilului lui Venus cu Pluton. Ai acces la o informaţie confidenţială ce-ţi îngăduie să te angajezi într-o acţiune financiară ce va fi fructificată în curând.

Predicţii bazate pe Aspecte astrologice în horoscopul noiembrie 2017
Horoscop Capricorn noiembrie 2017 Horoscop Capricorn noiembrie 2017 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 19, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.