Regele Mihai în citate, aforisme , maxime


Trecem prin zile de o zguduitoare importanță în istoria României, zile ce pot să limpezească românilor noțiunile adevarate de Patrie, Țară și să le dezvăluiască miicimea unor politicieni de doi lei sau miliarde!

Aceste citate, maxime, aforisme, ne arată cine a fost cu adevărat regele Mihai și nu cum i-au deformat personalitatea și intențiile bune politrucii comunișți și oamenii cărora le-a fost spălată mintea de propaganda comunistă.

"Nu văd România de astăzi astăzi pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri."

Citate regele Mihai

"Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţîi şi unităţîi noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică şi a Naţiunii, în devenirea ei."

"Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie."

"Conducătorii de acum sunt educaţi într-un anumit fel ori e foarte greu să-şi schimbe mentalitatea."

"Dacă te gândeșți că dezvoltarea României se făcuse în multe generații, iar Carol I modernizase România în 48 de ani de domnie... Acești oameni au distrus totul într-o clipă. Orice sau oricine însemna ceva în țara asta au fost anihilate. Iar acum trebuie să pornim de la zero. La venirea lui, Carol I s-a găsit, totuși, ceva aici. Existau politicieni, oameni care aveau simțământ patriotic. Toate acestea au fost șterse. Chiar dacă simți ceva pentru țara ta, totuși, e greu să ai o imagine clară. Niciun alt sistem, nici chiar naziștii, nu au făcut așa ceva aici, poate în altă parte."

"Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asumă propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele."

"Sunt disensiuni, pentru că după toată această perioadă oamenii nu mai pot să se unească și să gândească împreună. Nu este neapărat un pericol, ci o dificultate pe care o avem, pentru că, mai demult, datorită educației, oamenii erau solidari. Sistemul însă i-a schimbat în rău. Acum, oamenii trec cu vederea lucruri care înainte ar fi fost inacceptabile. De aceea disensiunile, indisciplina, lipsa solidarității fac ca lucrurile să fie greu de făcut."

"Dacă se face o schimbare radicală, lucrurile o să meargă mult mai repede. Dar este important ca şi omul simplu să înţeleagă, să simtă că, într-adevăr, se face ceva pentru el. Iar asta porneşte de la lucruri simple ca locuinţa lui, pământul lui."

"Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea."

"Cred că toată lumea a văzut până acum că nu merge treaba. Mi se pare că nu sunt atacate mai deloc sau sunt atacate cu jumătăţi de măsură problemele importante. Pe de altă parte oamenii o duc greu şi, deşi sunt aproape de toate, nu pot să-şi cumpere aproape nimic. Acesta este un semn că economia nu e foarte bună. E adevărat că unii au făcut bani, dar eu mă gândesc foarte mult la omul de rând, cel care este baza ţării, în definitiv. Și el o duce cel mai greu."

"Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii."

"Suntem o ţară extrem de bogată, dar bogăţiile sunt nefructificate până acum. Cum spuneam înainte, sunt multe lucruri de făcut. Să luăm un exemplu. Avem locuri aşa de frumoase în ţară. Dar pentru asta e nevoie de hoteluri bune, de şosele bune şi de personal foarte priceput, aşa e în Elveţia, unde lucrează unii dintre marii specialişți ai lumii în turism. Ei ar putea să ne ajute."

"În toată perioada dintre 1944 și 1947 am fost foarte nefericiți. Nu pot spune că am fost foarte răniți, dar eram supărați și dezamăgiți, pentru că speram cu adevărat că SUA și Marea Britanie vor face ceva pentru a-i opri pe ruși. Iar cei de la misiunile americane și britanice de aici, cu care eram în contact, erau și ei disperați, pentru că vedeau ce se întâmplă."

"Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa."

"România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos."

"Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea."

"Încă cred mulți că sunt milionar. Propaganda comunistă a spus că am plecat cu zeci de vagoane pline cu aur și bogății. Și asta a prins la unii."

Regele Mihai în citate, aforisme , maxime

"Nu putem avea viitor fără a respectă trecutul nostru."

"Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi. Românii au suferit destul şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul."

"Mentalitatea sovietică introdusă în capul oamenilor le-a răpit inițiativa. O poți constată peste tot, chiar și la sate. Nimeni nu repară nici un pod peste un șanț. Un primar mi-a zis că nu are bani să le repare. Nu te costă bani să pui o cărămidă la loc. Însă toți așteaptă un ordin. Asta s-a întâmplat, mai ales în timpul lui Ceaușescu. Toți așteptau să li se spună ce să facă. În anii 30, nu spun că lucrurile erau perfecte, nimic nu este perfect, oamenii erau mai fericiți, cât de cât bogați, vorbesc despre țărani, care nu știau ce înseamnă o bancă și își țineau banii sub saltea. Însă atunci îi aveau, iar acum nu. Acest sistem (n.r. comunist) a ruinat totul."

"Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut-o avea."

"Fiind latini, opresiunea era mai mare la noi față de țările slave, mai apropiate de ruși. Noi eram mai rebeli, mai indisciplinați. De aceea opresiunea a fost mai puternică la noi. Iar asta a făcut ca schimbarea din '89 să se facă cu o baie de sânge, lucru care nu s-a petrecut în alte țări. Asta pentru că ceilalți au putut să o rezolve altfel. Iar aici nu s-a putut. Și a explodat totul."

Patriotismul în citate, maxime, aforisme

Maiestate,  Mihai I, Rege al României, lumină în drumul Măriei Tale, să ai!


Regele Mihai în citate, aforisme , maxime Regele Mihai în citate, aforisme , maxime Reviewed by Diana Popescu on decembrie 16, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.