Horoscop Rac iulie 2018


În horoscopul Racului din luna iulie 2018 se pune accentul pe o relaționare avantajoasă cu cei din jur, posibilitatea de a-ți împleti plăcerile cu interesele, și scoaterea la lumină a punctelor tale forte. Dragostea este nutrită de spontaneitate și o intensă comunicare, iar întreprinderile tale financiare necesită precauție și colaborare.

Horoscop Rac iulie 2018

Horoscop Rac iulie 2018: Previziuni astrologice generale


Interacțiunea armonioasă din plan social, sprijinită de tactul, onestitatea și diplomația de care dai dovadă îți asigură numeroase beneficii. Ai prilejul să te angajezi în discuții fructuoase cu persoane importante.

Ai, totodată, oportunitatea să-ți regăsești forța creativă și să-i afli noi căi de a ți-o exploata, eficientiza. Îți dezvălui mijloace inedite de a-ți petrece timpul liber, a te deconecta, ce-ți facilitează și o autentică dezvoltare individuală. Este vremea să te dedici unui hobby mai vechi ori mai nou.

Tinzi să te focalizezi pe valoarea ta personală, abilitățile, atuurile tale interioare. Unele împrejurări ale existenței par să-ți releve ce demersuri, activități ale tale merită ori nu să fie duse mai departe, au sau nu posibilitatea să te ajute să evoluezi cu adevărat.

Alte evenimente astrale de mai mică amploare le completează pe cele de mai sus...

Trigonul dintre Soare și Jupiter, din 5 iulie 2018, aduce norocul de partea ta dacă își menții o atitudine pozitivă despre viață. Ai capacitatea să găsești soluții definitive unor probleme datorită încrederii în tine însuți. Generozitatea ta față de alții, și a altora față de tine anunță o zi minunată!

Horoscop Rac 2018

Pe 8 iulie 2018, perspectiva pozitivă despre lume îți este iarăși vitalizată grație trigonului Soarelui cu Neptun. Ți se deschid în față porți închise cu strășnicie altădată, mai ales din cauză că reușești să-ți pui la treabă creativitatea, ingeniozitatea în tot ce faci.

În data de 12 iulie 2018, Soarele în opoziție cu Pluton poate declanșa o bătălie cu o persoană care-ți poartă sâmbetele de multă vreme. Nu mai ești dispus să apelezi la compromisuri și forța năvalnică ce te însuflețește îți înlesnește pași importanți înainte către un obiectiv însemnat.

Luna nouă poposită pe 13 iulie 2018 în Rac te încurajează să te retragi în spatele cortinei lumii, să îți îmbraci o platoșa pentru a-ți apăra vulnerabilitatea emoțională. Folosește-te de acest eveniment astral pentru a reflecta constructiv la tine însuți în loc să te lași copleșit de temeri legate de ceea ce gândesc alții despre tine.


Horoscop Rac iulie 2018: Dragoste și cuplu

Comunicarea din cuplurile formate se îmbunătățește semnificativ, devine tot mai subtilă, mai profundă. Dacă ai un partener, tinzi să te înțelegi cu el fără cuvinte, din priviri și cele mai mici gesturi. În plus, găsiți amândoi modalități înnoitoare, spontane de va mărturisi, dovedi reciproc simțămintele de iubire.

În caz că ești singur, ai mari sorți de izbândă să te avânți într-o idilă cu o persoană remarcabilă prin libertatea sa interioară și exterioară, datorită expresivității cu care ii iei cu asalt inima.

Horoscop Rac iulie 2018: Muncă și bani

Situația financiară este pe cale să ți se optimizeze, îndeosebi către finalul lunii, dacă îți revizuiești balanța  de venituri și cheltuieli și te abții să inițiezi o afacere de mare amploare. Chiar dacă eviți riscuri majore, îți păstrezi prudența, este posibil să-ți pice din cer, pe neașteptate, o sumă considerabilă de bani!

Sub vibrațiile Lunii pline ivite pe 27 iulie 2018 în Vărsător, o cheltuială neprevăzută te poate sili să-ți schimbi niște planuri financiare. Aceste probleme par să se complice dacă te încăpățânezi să le abordezi de unul singur, fără să ceri îndrumarea unei persoane apropiate.

Horoscop Rac iunie 2018

Horoscop Rac iulie 2018 Horoscop Rac iulie 2018 Reviewed by Diana Popescu on iunie 14, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.