Superstiții despre nasturi

Într-o practică de divinație, de ghicire a viitorului britanică, răspândită în America de Nord, fetele își atingeau de un anumit nu măr de ori, pe rând, fiecare nasture al hainei sau rochiei, repetând incantația, "sărac, bogat, cerșetor, hoț, doctor, avocat. Într-un mod asemănător, se determina cum va fi casa familiei viitoare (mică, mare, cocină, grajd, hambar), rochia de mireasă (mătase, satin, catifea, bumbac, lână). Tot în acest fel băieții încercau să afle ce meserie vor avea.

Se spune că dacă un articol de îmbrăcăminte are un număr par de nasturi, acest lucru atrage un noroc ieșit din comun!

Dăruirea și primirea în dar a nasturilor este de bun augur, deoarece simbolizează o prietenie lungă și puternică.
Superstiții despre nasturi

Este cu noroc atunci când găsești un nasture, mai ales dacă îl păstrezi apoi într-un buzunar. Găsirea unuia cu patru găuri prezice primirea de vești bune! Un nasture alb găsit și făcut cadou unei fete cu un păr bogat, frumos aduce noroc unui băiat!

Totodată, păstrarea în casă a unui borcan plin cu nasturi făgăduiește prosperitate.

În Polonia, cineva care vede pe stradă un coșar are ocazia să-și pună o dorință, ce  îi va fi îndeplinită cu condiția ca apoi acea persoană să-și țină o mână pe un nasture sau să și-l frece cu degetele până când zărește un bărbat purtând ochelari!

Potrivit unei superstiții occidentale, este musai să-ți atingi un nasture al straielor când vezi un dric, un car mortuar, astfel încât să impiedici moartea să te ia și pe tine.

Mulți oameni au credința că este cu ghinion să-ți închei greșit nasturii de la o haină, un pulovăr, etc.

Hainele și încălțămintea în superstiții, legende, tradiții

Dacă o femeie are unul din nasturii rochiei sale descheiat, este un semn că are un iubit/amant secret.

Este de rău augur să coși un nasture alb cu ață neagră, și un nasture negru cu ață albă!

La români, îndeosebi în Buzău, se recomanda să nu se spele lenjeria flăcăilor și fetelor cu nasturii nedescheiați, cu găitanele sau baierele nedesfăcute, astfel încât aceștia/acestea să se poată cununa cât de curând.

În Mureș, se zicea că dacă cineva își înmormânta consortul/consoarta cu nasturii hainelor încheiați, nu mai avea nici o șansă de a se recăsători!

Printre bucovineni, nasturele rupt și căzut pe jos al unui strai era semn de necaz.


Surse:
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Diagram Group: Superstitions
- Cora Linn Morrison Daniels, Charles McClellan Stevens: Encyclopaedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World

Superstiții despre jartiere
Superstiții despre nasturi Superstiții despre nasturi Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 07, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.