Obiceiuri financiare cu efect toxic pentru viața noastră de zi cu zi

Indisolubil legați de existența noastră, banii ne guvernează viața, ghidându-ne în funcție de prezența sau absența lor. Nu de puține ori constatăm că absența banilor nu se datorează faptului că nu muncim suficient de mult pentru a câștiga mai bine, ci datorită unor obiceiuri bănești care au un efect distructiv asupra vieții noastre.

Fie că este vorba despre educația financiară precară, fie că discutăm despre necunoaștere sau ignoranță, astfel de obiceiuri cu greu pot fi îndepărtate. Iată care sunt câteva dintre acestea și în ce măsură pot fi contracarate, astfel încât să avem parte de o viață ceva mai relaxată atunci când vine vorba despre aspectul pecuniar.

Kreddy-companie de credite online

Dorința de a ne compara din punct de vedere financiar cu ceilalți

În mod sigur, cel puțin de câteva ori în viață, ai făcut niște comparații din punct de vedere bănesc cu cei din jurul tău. Le-ai analizat mașinile, hainele, casele, vacanțele sau produsele pe care și le-au achiziționat. Ai considerat că acestea reprezintă un indicator al succesului în viață a acestor persoane. Greșit! 
Nu reprezintă decât un mod în care aceștia își cheltuiesc banii. Pentru că sunt multe persoane care au o mașină, casă și se bucură de vacanțe în mod regulat fără să câștige fenomenal de bine. Numai că acestea știu cum să economisească și mai ales, nu sunt interesate să facă diverse comparații de câștiguri.


Obiceiul de a-ți impresiona din punct de vedere financiar rudele, prietenii, colegii sau vecinii

Momentul în care îți prezinți noul tău gadget, mașina sau locuința este o clipă de glorie în față celor mai sus menționați? Dorința de a le arăta potența financiară este ceva atât de important încât ai opta și pentru un credit, doar ca să le arăți ce bine o duci tu? Gândește-te că aceștia poate că au un venit mult mai ridicat decât al tău și dispun de lucruri la fel de valoroase, numai că nu doresc să facă public acest lucru.

Și, apropo, nu împrumuta niciodată bani pentru a cumpăra lucruri doar pentru a-i impresiona pe ceilalți. Adevărul este că îi vei impresiona și vor crede că ești unul cu bani. Dar asta va fi valabil doar câteva minute, ore sau, maxim câteva zile. Aceștia se vor întoarce la treburile și existența lor și vor uita de modul în care i-ai impresionat.

În schimb, cheltuiește-ți bani pentru experiențe sau lucruri care îți vor oferi fericire adevărată, fie că este vorba despre tine, fie că este vorba despre ceilalți. Iar, dacă banii nu îți ajung și ai nevoie de un împrumut pentru o achiziție care contează, atunci Kreddy - companie de credite online- te poate ajuta rezolvi orice problemă bănească.

Este foarte important să știi când să faci un împrumut, care sunt implicațiile acestuia, de ce trebuie că banii să fie înapoiați la timp și cum te poate ajuta un credit să-ți construiești o istorie de creditare cât mai valoroasă. Iar împrumutarea fără respectarea conceptului de creditare responsabilă este tot un obicei distructiv, cu care se confruntă foarte multe persoane.

"Să faci cinste" prietenilor atunci când ieșiți în oraș, la diverse întâlniri

Acesta este un alt motiv nesăbuit prin care îți periclitezi existența financiară, mai ales că are un scop atât de prostesc: de a-i impresiona pe ceilalți. Nu te miră dacă o să constați că o să fii înconjurat de foarte multe persoane care o să se considere prietenii tăi doar din acest motiv (pot lua masa pe gratis).

Mai mult decât atât, în situația în care nu o să poți achita nota, aceștia vor începe să te desconsidere instant. Așa că, mai bine alege să-ți plătești partea și un mic bacșiș pentru chelner și o să rămâi cu mai mulți bani în buzunar.

Pentru a evita să trăiești peste veniturile tale financiare, este recomandat să determini ce este important pentru tine - și doar pentru tine. Stabilește-ți obiective financiare, cu ajutorul cărora să-ți organizezi viața pe termen de cinci, zece, douăzeci sau cincizeci de ani. „După ce ai identificat ce este semnificativ pentru tine poți lua decizii legate de cheltuieli bazându-te pe acestea”, spune Cliburn, în loc să-ți cheltui banii pentru a le demonstra celorlalți  succesul tău financiar.

Obiceiuri financiare cu efect toxic pentru viața noastră de zi cu zi Obiceiuri financiare cu efect toxic pentru viața noastră de zi cu zi Reviewed by Diana Popescu on august 15, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.