Horoscop Scorpion februarie 2020

În horoscopul Scorpionului din luna februarie 2020 se insistă pe o creativitate impredictibilă, necesitatea ierarhizării demersurilor tale și evitării nervozității în relaționarea cu alții ce-ți condiționează o activitate socială bogată și împlinitoare, și o viață sentimentală guvernată când de minte, când de inimă.

Horoscop Scorpion februarie 2020: Previziuni astrologice generale


De-a lungul întregii luni, efluviile creativității ți se intensifică, și le poți canaliza inclusiv spre un făgaș artistic. Câteodată, nu reușești, totuși, să ți le controlezi, să le îndrepți încotro îți dorești, fiind nevoie, în acest caz, să te lași în voia lor, purtat de ele. În acest mod, poți descoperi domenii inedite, surprinzătoare în care să-ți manifești ingeniozitatea.

Totodată, întrucât pari să fii acaparat de o grămadă de planuri, riști să-ți risipești în zadar energia, sărind de la unul la altul. Ți se recomandă să ți le prioritizezi, să te ocupi de cele mai importante.

Dai dovadă de o expresivitate ieșită din comun în comunicare, ceea ce poate reprezenta un atu major în activitatea ta socială atâta timp cât îți ții în frâu pornirea de a ține să ai dreptate cu orice preț în discuțiile cu alții și a te lansa în certuri crâncene, înfierbântate, ori de câte ori cineva te contrazice.
Horoscop februarie 2020 Scorpion

Dacă reușești să faci asta, ai oportunitatea să-ți promovezi cu succes personalitatea și proiectele, să câștigi aliați în drumul spre materializarea lor.

Pari să participi la o mulțime de evenimente, reuniuni publice, să fii atras de amici în diverse activități distractive, amuzante.

Năzuința de a fi în centrul atenției îți poate fi împlinită grație atitudinii tale pozitive, vivacității tale, dar, de asemeni, cu condiția de a-ți înfrânge un orgoliu ori egocentrism excesiv.

Sub vibrațiile Lunii noi apărute în data de 23 februarie 2020 în Pești, eșți însuflețit de o spontaneitate efervescentă, de nestapânit, care te provoacă să-i surprinzi pe cei din jur prin idei și gesturi insolite, ba chiar spectaculoase. Unii oameni, convenționali, pot fi iritați, indignați de ele, însă majoritatea par să fie plăcut impresionați de acestea, să fie molipsiți de neastâmpărul și voioșia ta!

Horoscop Scorpion februarie 2020: Dragoste și cuplu


În eventualitatea că ești solo, nu te îndrăgostești prea ușor, cu una cu două, de cineva. Ești tentat să examinezi pe toate părțile, la rece, cu luciditate, un potențial partener de cuplu, ba chiar să-l supui unei examinări minuțioase, pentru a te convinge că ți se potrivește! Poți întâlni unul capabil să se ridice la înălțimea așteptărilor tale într-o circumstanță asociată cu jobul tău sau al lui.

Oricum, în ultima jumătate din lună, rațiunea exagerată ți se topește pe focul unei mari emotivitati. Înzestrat cu un farmec aparte, ți se înmulțesc oportunitățile din amor. Te poți angaja într-o idilă cu o persoană incitantă, plină de umor, care nu amenință să te plictisească vreo clipă.

Dacă ai un tovarăș de viață, conexiunea ta cu acesta trece de la ritualuri de dragoste statornicite de câtva timp, la o împrospătare, o renaștere a patimii și fiorilor iubirii dintâi!

Horoscop Scorpion februarie 2020: Muncă și bani


Pari să afli mai multe satisfacții în munca ta, mai cu seamă în proiecte creative. Dorești să introduci un plus de ordine și organizare în sfera profesională, străduindu-te să te apropii de perfecțiune în tot ce întreprinzi.

Ca efect al Lunii pline găzduite pe 9 februarie 2020 în Leu, la serviciu pare să plutească în aer o schimbare, căreia nu are rost să i te opui, fiind mai degrabă indicat să i te adaptezi și să extragi avantaje din ea. În același timp, poți găsi un nou job, mai bun atât din punct de vedere financiar, cât și ca perspective de dezvoltare a carierei tale.

Horoscop Scorpion ianuarie 2020
Horoscop Scorpion februarie 2020 Horoscop Scorpion februarie 2020 Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 22, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.