Degețelul roșu, plantă otrăvitoare și binefăcătoare: Simbol, legendă, superstiții, medicină

Degețelul roșu (cu denumirea științifică Digitalis purpurea), din familia Plantaginceae, este o plantă ierboasă bienala, cu flori aidoma unor degete sau degetare, cunoscută a fi atât de bun, cât și de rău augur, în simboluri, legende, superstiții și medicină.

Numele său provine din latinescul "digitus", cu semnificația de "deget". În limba engleză i se mai spune și "foxgloves " (fox=vulpe și gloves=mănuși), o denumire ce provine potrivit unora din "folk's gloves" (adică "mănușile zânelor"), și conform altora din legenda că vulpile (foxes) ar fi purtat un fel de mănuși făcute din petalele florii pentru a nu fi prinse când se aventurau în incursiuni de vânătoare în cotețele găinilor.

Tot în englezește, degețelul roșu este poreclit și "Our Lady's Gloves" ("mănușile Doamnei noastre"), "gloves of the Virgin" ("mănușile Fecioarei"), "dead man's gloves" ("mănușile mortului"), "witches gloves" ("mănușile vrăjitoarelor"), "faerie lanterns" ("felinarele zânelor"), "fairy petticoats" ("fustele zânelor"), "fairy thimbles" ("degetarele zânelor"), "fairy fingers" ("degetele zânelor"), "witches bells" ("clopoțeii vrăjitoarelor"), "fox bells" ("clopoțeii vulpilor").

Simbolurile degețelului roșu


Probabil din pricina ambivalenței sale, degețelul roșu este, în limbajul florilor, în principal un simbol al lipsei de sinceritate.

Se zice, însă, că ar simboliza și mândria, magia, intuiția, încrederea, energia, ambiția, cooperarea, comunicarea și creativitatea.

Legende și superstiții despre degețelul roșu


În mitologia grecească, Hera ar fi ajuns să fie însărcinată fără a avea vreun contact  fizic cu vreun alt zeu, grație zeiței Flora care, prin puterea conferită de pământ, ar fi trecut în mâini peste pântecele și sânii lui Hera o floare de degețel roșu, făcând ca astfel să se nască Marte.

În alte legende, vulpile ar fi făcut apel la florile de degețel roșu pentru a se avertiza una pe cealaltă de apariția vânătorilor.

Oricum, în grădinile medievale, aceste flori erau dedicate Maicii Domnului, Fecioarei Maria.       
Degețelul roșu, plantă otrăvitoare și binefăcătoare: Simbol, legendă, superstiții, medicină
 

Se credea că vrăjitoarele întrebuințau florile de degețel roșu, în combinație cu grăsimea unor animale, pentru a prepara un balsam care, odată uns pe pilea lor, le oferea abilitatea de a zbura pe mături în văzduh!

Plantate în fața casei, erau considerate a-i proteja pe ocupanții ei de influențe malefice.

Culegerea și aducerea lor în casă se zicea că înfuria zânele, făpturile magice, ceea ce le determina să pogoare piaza rea, ghinionul, asupra acelei gospodării.

Amplasarea acestor flori în talismane se presupunea că dăruia puteri protective din partea zânelor!

Degețelul roșu în medicină


Digitalina, substanța extrasă din această plantă, are proprietăți considerabile în ameliorarea unor probleme cardiace, în stabilizarea funcțiunilor inimii.

Degețelul roșu este recunoscut și pentru diminuarea hidropiziei, creșterea fluxului de urină. Poate determina, însă, și greață, diaree, o vedere încețoșată, așa că insist să nu recurgeți la el fără o consultare prealabilă a medicului!

Armurariul: Legendă și beneficii pentru sănătate
Degețelul roșu, plantă otrăvitoare și binefăcătoare: Simbol, legendă, superstiții, medicină  Degețelul roșu, plantă otrăvitoare și binefăcătoare: Simbol, legendă, superstiții, medicină Reviewed by Diana Popescu on iunie 11, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.