10 septembrie: Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderilor

Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderilor este marcată anual încă din 2003 pe 10 septembrie, în scopul conștientizării acestui fenomen, inițierii în întreaga lume de acțiuni și măsuri de impiedicare a suicidului.

Acest eveniment este sprijinit de Asociația Internațională pentru Prevenirea Sinuciderii (IASP), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Federația Mondială pentru Sănătate Mentală. Potrivit unui raport din 2014 al OMS, nici o țară slab dezvoltată economic nu avea vreo strategie de luptă împotriva sinuciderilor.

Luarea propriei vieți este provocată de un număr de factori complecși și interconectați, printre care bolile mentale, incapacitatea de a face față împrejurărilor, situațiilor stresante ale existenței, bolile și durerile cronice, simțăminte de disperare, depresie. Printre grupurile cele mai afectate din acest punct de vedere sunt refugiații, prizonierii și copiii supuși constant unor agresiuni.                 
10 septembrie: Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderilor

Prevenirea sinuciderilor se poate face prin reducerea accesului la arme de foc, medicamente, otrăvuri, dar și prin îngrijirea timpurie a bolilor mentale, programe de instruire, educare asupra comportamentului sau cauzelor suicidului.

S-a estimat că mai mult de 1 milion de oameni mor anual prin sinucidere și că femeile sunt mai predispuse la aceasta de 2-3 ori mai mult decât bărbații. Conform OMS, în fiecare an, din 20 de atentate de sinucidere, unul este fatal, cu o frecvență de câte un deces la fiecare 3 secunde.

Totodată, s-a apreciat că în urma sinuciderilor mor mai mulți oameni decât în război și omucideri. Majoritatea celor care comit un astfel de act aparțin categoriei de vârstă dintre 15 și 24 de ani.

Normele sociale au un rol semnificativ în dezvoltarea unor comportamente suicidale. La finele secolului al XIX-lea, studiile sociologice au subliniat efectul industrializării ca o relaționare dintre comunitățile nou urbanizate și vulnerabilitatea la un comportament autodistructiv, sugerând că presiunile sociale au un impact major în sinucideri.
10 septembrie: Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderilor 10 septembrie: Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderilor Reviewed by Diana Popescu on septembrie 10, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.