Horoscop Săgetător noiembrie 2020

 În horoscopul Sagetatorului din luna noiembrie 2020 primează întărirea amiciției cu oameni de nădejde, demni de încredere, o creativitate consistentă călăuzită eficient spre aplicarea în practică, deschiderea spre o dimensiune spirituală a existenței, o relativă retragere în culisele lumii, urmată de a prestație formidabilă sub luminile reflectoarelor, o viață amoroasă câteodată tainică, alteori centrată către intimitate, și una profesională favorabilă unor acțiuni individuale. 


Horoscop Săgetător noiembrie 2020: Previziuni astrologice generale


În cele dintâi zile ale lunii, după o perioadă de evaluare lucidă a adevăraților tăi prieteni și îndepărtarea de cei falși, ai posibilitatea să-ți invigorezi legăturile cu oameni pe care te poți baza până în pânzele albe. Un lucru cât se poate de oportun, având în vedere că vei avea nevoie curând de sprijinul și sfaturile lor. 


A doua decadă a lui noiembrie este caracterizată de o oarecare desprindere de sfera socială. Ești înclinat să nu dai glas gândurilor și emoțiilor tale, poate și din pricina temerii că vei fi greșit înțeles de alții. Pe de altă parte, ai capacitatea să îți examinezi la rece aspecte și influențe din trecut și să le elimini pe cele care-ți înfrânează dezvoltarea. 


Poți folosi mai desele răgazuri de singurătate și pentru a te cufundă în lumea fanteziei, a intra în contact cu nevoile tale lăuntrice, a-ți explora spiritualitatea și a te îngriji din toate punctele de vedere.     


Horoscop Săgetător noiembrie 2020


O altă veste bună este că tinzi să-ți deblochezi efluviile creative și să ți le pui în valoare mai cu seamă dacă abandonezi convenții, prejudecăți pe care încearcă unii să ți le impună. Cu cât ești mai liber mental, te ocupi de ceea ce-ți place, și nu de ceea ce ar trebui să faci, cu atât mai mult te îndrepți spre succese răsunătoare!


Sub vibrațiile Lunii noi din Scorpion găzduite pe 15 noiembrie 2020 în Scorpion, pari gata să te înarmezi cu o rațiune, o logică de fier pentru a-ți înfrânge emoțiile, regretele. Îngroparea simțămintelor, ba chiar a speranțelor tale nu face însă decât să-ți adâncească răni sufletești grave. Ți se recomandă, mai degrabă, să tragi concluzii din niște lecții de viață din trecut și să-ți ierți greșeli de altădată astfel încât să-ți poți însănătoși inima, simțirea.


În ultimele zece zile din lună ieși din carapacea solitudinii și, plin de siguranță în tine, în potențialul tău și în țelurile tale esențiale, te relansezi pe scena socială. Extrem de energic și spontan, ai posibilitatea să-ți crești sfera de influență și să-i convingi pe oameni să ți se alieze. Norocul îți surâde frecvent în demersurile tale. De fapt, cu cât ești mai întreprinzător, cu atât poți profita de mai multe oportunități!


În același timp, o anumită stare de derută, iluzionare ținând de cămin pare să se disipeze. Ești capabil să conștientizezi aspirațiile și dorințele membrilor familiei, și să-i sprijini întru materializarea lor. 


Horoscop Săgetător noiembrie 2020: Dragoste și cuplu


Dacă ești solo, străduiește-te să-ți ții în frâu intenția temerară de a-ți dezvălui dragostea secretă față de o persoană aflată deja într-o relație de cuplu, să-ți înnăbuși un astfel de sentiment pentru a te proteja de dureri, dezamăgiri și necazuri amarnice. Totodată, este posibil ca cineva din preajma ta, la care nu așteptai nici în ruptul capului la așa ceva, să-ți mărturisească iubirea pe care ți-o poartă. Poți înfiripa o idilă autentică, însă ascunsă deocamdată de ochii curioși ai altora, împreună cu un partener relativ timid, dar înzestrat cu o rară frumusețe interioară și exterioară.


În caz că ai un tovarăș de viață, atât tu cât și acesta sunteți motivați să alungați norii negri ai unor neînțelegeri, să petreceți împreună cât mai multă vreme în intimitate, într-o împărtășire afectivă țintind spre idealism.


Lupta dintre independență și dragoste devine crâncenă în sufletul nativilor singuratici pe data de 30 noiembrie 2020, când Luna plină își face sălaș în Gemeni. Dacă țin morțiș să se complacă în flirturi ușuratice par să aibă rapid un gust amar, de vreme ce, în străfundul lor, tânjesc după o conexiune amoroasă serioasă, din care nu are cum lipsi responsabilitatea!


Horoscop Săgetător noiembrie 2020: Muncă și bani


Cele mai inspirate idei, proiecte și rezultate majore profesionale tind să ți se nască în singurătate. Te acomodezi cu greu muncii în echipă și altor activități în cooperare. Spre finele lunii, abilitățile tale organizatorice te pot propulsa într-o poziție de lider!


Horoscop Săgetător octombrie 2020

Horoscop Săgetător noiembrie 2020 Horoscop Săgetător noiembrie 2020 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 19, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.