Superstiții despre tren, locomotive și calea ferată

 Superstițiile despre tren, locomotive și calea ferată, mai recente decât cele despre navigație și marinari, sunt asociate adeseori cu semne de rău și bun augur generale...


Apropo, știai că există o fobie sau frică față de trenuri și orice este legat de aceastea, ce poartă numele de "Siderodromofobie"?


13 este un număr nefast și în domeniul trenurilor. În SUA, nu există nici o locomotivă cu numărul treisprezece. Tot în aceeași țară, nu se fac retușurile finale în construcția unei locomotive intr-o zi de vineri sau pe data de 13 a unei luni.       

                               

Superstiții despre tren și calea ferată

Pe de altă parte, nici locomotivele care includ numărul 666 nu sunt văzute cu ochi buni de către lucrătorii de la căile ferate. 


Dacă zărirea, din locomotiva în mers, a unei pisici negre prezice ghinion, vederea uneia albe indică noroc. Observarea unui mare câine negru anticipează și ea un incident nenorocos.


Când conducătorul unei locomotive se împiedică când urcă spre cabina sa ori coboară din ea, acest lucru este un semn rău. Totodată, se spune că nu este cu noroc ca acesta să pășească în cabină cu piciorul stâng.


Unii conducători de locomotivă își pun în buzunare, chiar înainte de a pleca într-o cursă, pietricele, monede sau alte lucruri văzute drept norocoase. 


O locomotivă în care au murit câțiva lucrători din echipaj într-o deraiere este considerată a fi blestemată, și este frecvent respinsă să fie condusă.


Lăsarea deschisă a cuplei din față a locomotivei sau a cuplei de remorcare din spatele ei poate fi responsabilă de alungarea norocului!


Orientarea unui tren și, implicit a unei locomotive, pe calea ferată, către soare, aduce, se zice ghinion, conducătorului ei (inclusiv pentru că razele solare tind să-l orbească).


Când un angajat de la calea ferată se căsătorea cu văduva unui lucrător din același domeniu, se spunea că este condamnat să aibă aceeași moarte ca și fostul ei soț!


Trenul bebelușilor: O legendă urbană

Superstiții despre tren, locomotive și calea ferată Superstiții despre tren, locomotive și calea ferată Reviewed by Diana Popescu on martie 26, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.