13 august: Ziua Dă Vina pe Altcineva

 Ziua Dă Vina pe Altcineva, una îndrăgită de mincinoșii înveterați, are loc anual în prima vineri de 13 din luna august. Este o zi specială pentru oameni dornici de a se dedica unor minciuni anume, pretinzând că au fost copleșiți de o bruscă amnezie vreme de 24 de ore!


Pentru nebunia temporară din această zi poate fi învinovățită Anne Moeller, din Michigan, SUA, care a pus bazele acestui trend în 1982, pentru a se scuza că a lipsit de la întâlnirile ei din ziua de rău augur vineri 13.     

                                    

13 august: Ziua Dă Vina pe Altcineva

Din dorința fierbinte a doamnei Moeller de a pune tot ghinionul ei pe seama altcuiva s-a înfiripat această sărbătoare aiurită care ne face viața, totuși, nițel mai interesantă.


Cel puțin în America, cu prilejul Zilei Dă Vina pe Altcineva, oamenii se dedică unui joc de cărți ieșit din comun, numit "Clue" (indiciu), în care singura cale de a câștiga este să învinovățeșți pe alții pentru lucruri închipuite.


Un alt joc distractiv, intitulat "Jocul Vinei", focalizat pe viața de la o curte medievală, presupune ca participanții să îngroape secrete, să dea vină pe alții și să nu-și recunoască responsabilitatea pentru niște rele întâmplate.


12 august: Ziua Discurilor de Vinil


Totodată, această zi, aidoma celei de 1 aprilie, este rezervată și farselor. Câteva, găsite pe internet, îndrumă să-ți inviți membrii familiei la o petrecere, să pui piper în băuturile lor și să învinovățești pentru asta bunica sau soacra! Alte sfaturi ne călăuzesc să slăbim șuruburile scaunelor tuturor invitaților și  să dăm vină pe copii! De asemeni, ni se sugerează să turnăm dulceață în încălțările oaspeților și să învinuim pentru asta câinele ori pe domnul Goe! Avem la îndemână o infinitate de astfel de posibilități!


Oricum, este indicat să nu ne dedăm decât unor farse cât mai nevinovate. Nu de alta, dar a doua zi, cei acuzați pe nedrept de tine pot atenta să se răzbune cu vârf și îndesat!


13 august: Ziua internațională a stângacilor

13 august: Ziua Dă Vina pe Altcineva 13 august: Ziua Dă Vina pe Altcineva Reviewed by Diana Popescu on august 12, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.