23 iunie: Ziua Internațională a Femeilor din Inginerie

 Ziua Internațională a Femeilor din Inginerie este celebrată an de an pe 23 iunie în toată lumea pentru a onora femeile care au lucrat și continuă să lucreze în această profesie. A fost recunoscută de UNESCO și a fost stabilită pe  23 iunie ca un tribut adus Societății Femeilor din Inginerie, o societate care a fost întemeiată pe acesta dată în 1919.


Vreme de secole, femeile au avut rol important ca proiectanți și constructori de structuri și dispozitive notabile, încă înainte ca termenul de "inginer" să apară, în secolul al XI-lea. Oricum, multe domenii, precum ingineria, au fost inaccesibile în mare măsură femeilor. După apariția instituțiilor educaționale, cele  mai multe universități nu au admis femeile până la începuturile anilor 1800. Chiar și atunci, admiterea lor a rămas limitată numai la preocupări "tradițional feminine".   

         

23 iunie: Ziua Internațională a Femeilor din Inginerie

Acest lucru nu le-a împiedicat însă pe urmașele Evei să se implice în sectorul ingineriei. În 1876, Elizabeth Bragg, neintimidată de inegalitatea și discriminarea de genuri, a fost prima femeie care a primit o diplomă de inginerie când și-a luat licența în inginerie civilă de la Universitatea Berkeley, pavând astfel calea pentru numeroase femei care i-au urmat pașii. Nu poate fi omis nici faptul că o femeie, Ada Lovelace, a colaborat cu Charles Babbage la proiectarea primului calculator din lume.


22 iunie: Ziua Mass-Mediei Pozitive


Abia în decursul celui de-al doilea război mondial s-a acordat o atenție serioasă educării femeilor în domenii tehnice. Din cauza micșorării numărului de muncitori din aceste sectoare, au fost lansate programe de formare profesională rapide pentru femei. Chiar și în secolul al XXI-lea, piața de muncă cu această orientare continuă să fie dominată de bărbați.


Repere din istoria Zilei Internaționale a Femeilor din Inginerie


- 1876: Elizabeth Bragg este cea dintâi femeie care primește o diplomă universitară în inginerie civilă.


- 1894: Rita de Morais Sarmento obține o diplomă în ingineria civilă a lucrărilor publice de la Academia Politecnica do Porto, prima femeie care realizează asta în Europa.


- 1900: Elisa Leonida Zamfirescu devine prima femeie inginer din România.


- 1919: După primul război mondial este întemeiată Societatea Femeilor din Inginerie. 


Lucruri șocante despre inegalitatea de genuri din STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematic / Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică)


- Numai 24% dintre absolventele în inginerie își construiesc o carieră în acest profil.


- Bărbații din STEM câștigă cu mai mult de 15.000 de dolari decât colegele lor.


- Bărbații reprezintă 72% din forță de muncă din STEM.


- Fetele se descurcă mai bine la matematică decât băieții, însă ele constitue numai 21%  din studenții în inginerie. 


23 iunie: Ziua Serviciului Public

23 iunie: Ziua Internațională a Femeilor din Inginerie 23 iunie: Ziua Internațională a Femeilor din Inginerie Reviewed by Diana Popescu on iunie 22, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.