5 iunie: Ziua Balonului cu Aer Cald

 Ziua Balonului cu Aer Cald din 5 mai sărbătorește în fiecare an una dintre cele mai vechi forme de aviație. Deși nu la fel de avansate ca în prezent, baloanele cu aer cald au început să fie folosite în secolul al XVIII-lea, într-o vreme când aprecierea frumoaselor peisaje din aer, de deasupra, nu era, desigur, posibilă cu un elicopter.


Zborul într-un balon cu aer cald este una din cele mai aventuroase căi de a aprecia știința utilizată pentru crearea sa și a observă lumea dintr-un nou, diferit punct de vedere. Deși celebrarea Zilei Balonului cu Aer Cald datează de circa un deceniu, istoria acestuia poate fi trasată până în cultura antică chinezească, când felinarele plutind pe cer au devenit tradiționale, ele fiind întrebuințate pe atunci și pentru semnalizări militare.     

                              

5 iunie: Ziua Balonului cu Aer Cald

Frații Joseph-Michel și Jacques-Etienne Montgolfier au inventat balonul cu aer cald, în Franța, și l-au utilizat pentru prima oară în 1783. Ei au făcut publică demonstrarea zborului aparatului lor, care a durat 10 minute și a avut la bord numai animale. Câteva luni mai târziu, Jean Francois Pilatre de Rozier a devenit primul om care a zburat cu un balon cu aer cald. 


4 iunie 2022: Ziua Internațională a Jocurilor de / pe Masă


În anii 1950, Paul Edward Yost, un american care a inventat balonul cu aer cald modern, de astăzi, a avansat modul de operare al acestuia. Invenția sa a inclus adăugarea la balonul cu aer cald a unui arzător de propan care producea flăcări îndreptate către interiorul anvelopei (balonului) pentru încălzirea aerului din aceasta. În decursul testării, balonul său a zburat timp de o oră. 


Repere din istoria Zilei Balonului cu Aer Cald


- 1783: Frații Montgolfier inventează balonul cu aer cald.


- 1794: Militarii îl folosesc pentru supraveghere în decursul bătăliei de la Fleurus, din Franța.


- Anii 1950: Paul Edward Yost dezvoltă balonul, dotându-l cu un arzător. 


- 2005: NASA începe să utilizeze baloanele cu aer cald pentru a studia pământul și spațiul extraterestru.


5 iunie - Ziua Mondială a Mediului Înconjurător

5 iunie: Ziua Balonului cu Aer Cald 5 iunie: Ziua Balonului cu Aer Cald Reviewed by Diana Popescu on iunie 04, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.