Lanțul: Simbol și semnificație

 La origine, lanțul a fost un simbol al întemnițării și sclaviei, ori înfrângerii. Astfel, în iconografia creștină, diavolul, învins după Judecata de Apoi, este portretizat cufundându-se în abis, în lanțuri. Dar, lanțurile purtate odinioară de Sfântul Petru  sunt, de asemeni, un simbol important, în acest caz al eliberării credinciosului prin intervenția divină. 


În multe contexte, lanțurile sfărâmate simbolizează înfrângerea servituții, robiei. "Lanțul de aur" (în limba latină, "catena aurea") a fost gândit în antichitate ca legând cerul de pământ și, în neoplatonism, a reprezentat principiul primar împreună cu emanațiile sale, toate având asocieri pozitive.     

       

Lanțul: Simbol și semnificație

Macrobius (anul circa 400) a exprimat asta așa cum urmează: "De vreme ce spiritul emană din Dumnezeu în cea mai mare înălțime a sa și, în schimb, crează viață și umple cu viață orice care vine apoi... și întrucât toate lucrurile urmează în succesiune neîntreruptă, coborând către cel mai de jos nivel al acestei serii, cel atent va descoperi o înlănțuire a acestor părți, de la Dumnezeu, cel mai înalt, la cele de mai jos sedimente, toate acestea fiind conectate în continuu. Acesta este lanțul de aur al lui Homer, pe care Dumnezeu, conform poetului, a poruncit să fie suspendat între ceruri și pământ". 


Dionysius Areopagita (anul circa 500 d.Hr.) a vorbit despre însăși rugăciunea creștină ca un lanț de aur, a cărui strălucire face un pod peste abisul dintre creaturi și Creator. 


În simbolismul masoneriei, "lanțul fratern", legătura dintre frațîi masoni, este exprimat la finalizarea lucrării lojei prin alăturarea mâinilor într-un cerc, această legătură fiind înțeleasă ca extinzându-se peste frontiere internaționale și încercuind globul pamantesc. În 1817, documente timpurii au menționat modul formării acestui lanț: noul inițiat, când "vede lumina", ii zărește pe frați "stând într-un lanț".


În heraldică, lanțul apare ca o multiplicare a inelelor. Zalele legate între ele în lanțuri semnifică o unitate puternică și durabilă sau, în război, un lanț peste un râu ori înaintea unei fortărețe care a fost rupt. 


Nodul: Simbol și semnificație


Lanțul: Simbol și semnificație Lanțul: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on octombrie 25, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.