17 mai: Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan

 Comemorați pe 17 mai, Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan au fost frați, născuți într-o familie eminentă cunoscută ca Apsaradon din Ioanina, la sfârșitul secolului al XV-lea. Părinții și cele trei surori ai lor au primit schima monastică și au mers să locuiască într-o chilie dintr-un sat de pe insula Ioanina. Celor doi frați li s-a dat o educație aleasă la vestita mănăstire Filantropinon, condusă de starețul Macarie. 

Nectarie și Teofan au fost însuflețiți de dragoste divină și, de aceea, au ales să urmeze calea monahală. În Sihăstria Sfântului  Înaintemergător de pe insula Ioanina au aflat un Sfânt pe nume Sava (3 februarie) și au fost călugariți de el în anul 1495. Au rămas împreună cu acesta zece ani, până la moartea lui, pe 9 aprilie 1505, adunând astfel fructele traiului isihast.

                                         

Apoi, au mers la muntele Athos, unde au fost primiți de fostul patriarh Nifon (11 august), care trăia ca și călugăr la mănăstirea Dionysiou, după a treia sa alungare din anul 1502. După o scurtă ședere la Dionysiou, au primit binecuvântarea patriarhului Nifon de a duce o viață solitară. Patriarhul i-a sfătuit să se întoarcă la Ioanina pentru a-și continua străduințele ascetice. Cei doi frați s-au supus patriarhului și au revenit la Sihăstria Sfântului Înaintemergător. Dar, fiindcă au găsit-o ocupată de conducători laici, au fost siliți să o părăsească a doua oară. Au aflat o sihăstrie abandonată și pe jumătate ruinată în apropiere de Ioanina, ce era foarte potrivită liniștii. Sihăstria fusese dedicată Sfântului Pantelimon și era construită într-o peșteră de deasupra unui lac. În aceasta trăise anterior un faimos pustnic întru ascetism. 

Curând după aceea, au fost vizitați de mitropolitul din Ioanina, care le-a dat fraților binecuvântarea și permisiunea scrisă de a stabili o nouă sihăstrie. De asemeni, au cerut în acest scop și permisiunea patriarhului Pahomie (1503-1504, 1504-1513), care le-a trimis o scrisoare de sprijin a eforturilor lor, asigurându-i că nimeni nu va pune piedică lucrării lor binecuvântate. Au început de îndată să clădească o biserică și chilii. După o muncă foarte dificilă pe propria lor cheltuiala, în 1507 au fondat biserica Sfântului Înaintemergător și au dotat-o cu cele necesare. După ce au terminat înălțarea mănăstirii Sfântului Înaintemergator, au clădit la Lepeno Sihăstria Sfântului Nicolae pentru părinții și surorile lor. Această sihăstrie a devenit mai târziu parte a mănăstirii Varlaam de la Meteore. 

În această perioadă, Sfinții au trecut prin încercări și ispite, nu ale turcilor, ci ale autorităților ecleziastice și laice. În acest context, și-au adus aminte de sfatul patriarhului Nifon: "Când tentațiile ne copleșesc, nu vă opuneți lor, ci retrageți-vă din mănăstire și aflați pacea". De aceea, după patru ani în Ioanina, și-au abandonat mănăstirea nou clădită și s-au dus la Meteora în anul 1510 sau 1511, căutând un loc pentru traiul lor isihast. Au primit de la părinții marii mănăstiri permisiunea să stea la schitul Sfântului Înaintemergător, și au rămas acolo vreme de șapte ani. 

Din cauza îngustimii stâncilor și climatului nesănătos, cu vânturi puternice, au căutat apoi un loc mai potrivit. Au fost atrași de o stâncă din Meteora care era largă și spațioasă, liniștită și corespunzătoare traiului, pe care au numit-o Varlaam. Acest nume provenea de la primul sihastru care trăise acolo în ascetism, cu câteva secole mai înainte. Stânca Varlaam era întru totul părăsită și nelocuită de mulți ani. Cu îngăduința motropolitului Visarion din Larisa și stareț al mănăstirii Meteora, cei doi s-au stabilit acolo între 1517 și 1518. Au început imediat construcțiile. După refacerea unor chilii pentru a deveni locuibile, s-au apucat de restaurarea bisericii ruinate. Pustnicul Varlaam dedicase această biserică celor Trei Ierarhi, și numai o parte a altarului său rămăsese întreg.

16 mai: Sfinții Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, de la Sihăstria Putnei

Cu neobosite munci și suferințe fizice, și cu sprijinul de neclintit al subordonaților lor, Benedict și Pahomie, și cu forța lui Dumnezeu, au îndrumat înălțarea bisericii de acolo. În anul 1542, au inițiat fondarea bisericii Tuturor Sfinților. Pe 17 mai 1544, într-o sâmbătă, la ora patru, biserica Tuturor Sfinților a fost încheiată. Între timp, Teofan fusese deja imobilizat la pat zece luni și în pragul morții. Toți călugării și părinții au plâns și s-au lamentat în jurul lui, și a avut loc minune. Dintr-o dată, a venit o stea strălucitoare și a stat deasupra Sfântului, cu o lumină supranaturală! La apusul soarelui, sufletul Sfântului a plecat către Casa Eternă, iar steaua strălucitoare a dispărut. 

Șase mai mai târziu, în a doua zi a săptămânii de reînnoire, Sfântul Nectarie a decedat. Mormântul celor doi, moaștele mâinii drepte a Sfântului Nectarie și mâinii stângi a Sfântului Teofan, cu pielea lor intactă, sunt o sursă de putere pentru călugării mănăstirii și vizitatorilor acesteia. 

17 mai: Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia