5 mai: Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

 Celebrat pe 5 mai, Sfântul Cuvios Mucenic și făcător de minuni Efrem cel Nou s-a născut în Grecia, pe 14 septembrie 1384. Tatăl lui a murit pe când Sfântul era tânăr, iar pioasa sa mamă a trebuit să aibă grijă, de una singură, de șapte copii. 

Când Sfântul Efrem a atins vârsta de șapte ani, Dumnezeu i-a îndreptat pașii către o mănăstire de pe muntele Amoman, lângă Nea Makri din Attica. Mănăstirea era dedicată Bunei Vestiri și Sfintei Parascheva. Aici a luat pe umeri Crucea lui Hristos, pe care toți credincioșîi trebuie să o poarte (Matei 16:24). Fiind străbătut de dragoste pentru Dumnezeu, Sfântul Efrem s-a supus cu entuziasm disciplinei monahale. Pentru aproape 27 de ani, și-a dus traiul asemeni marilor Părinți și asceți ai deșertului. Cu zel divin, l-a urmat pe Hristos și a întors spatele atracțiilor acestei lumi. Prin grația lui Dumnezeu, s-a purificat de patimi distrugătoare ale sufletului și a devenit sălaș al Sfântului Duh. A fost găsit vrednic, de asemeni, pentru sfânta preoție și a slujit la altar cu mare respect și devotament.  

          

Pe 14 septembrie 1425, barbarii turci au lansat o invazie de pe mare, distrugând mănăstirea și jefuind zona înconjurătoare. Sfântul Efrem a fost una din victimele urii lor oarbe. Mulți dintre călugări au fost torturați și decapitați, dar Sfântul Efrem a rămas senin. Acest lucru i-a înfuriat pe turci, care l-au întemnițat pentru a-l schingiui și a-l forța să se lepede de Hristos. Sfântul a fost închis într-o mică celulă, fără apă și hrană, și bătut zilnic, în speranța că va deveni musulman. Vreme de multe luni, a îndurat chinuri groaznice. A fost legat cu capul în jos de un arbore de dud, lovit și batjocorit. "Unde este Dumnezeul tău?", l-au întrebat turcii, "și de ce nu te ajută?" Sfântul nu și-a pierdut curajul, ci s-a rugat, "O, Dumnezeu, nu asculta vorbele acestor oameni, și fie ca voia Ta să fie făcută așa cum ai hotărât-o". 

Barbarii au smuls barba Sfântului și l-a chinuit până i-au slăbit puterile. I-a curs mult sânge și hainele sale au fost făcute ferfeniță. Trupul său a fost aproape dezbrăcat și acoperit cu răni numeroase. Cu toate astea, turcii nu au fost satisfăcuți, și au vrut să-l tortureze și mai mult. Unul dn ei a luat un băț aprins și l-a înfipt violent în buricul Sfântului. Strigătele lui și sângele ce-i curgea abundent din burtă nu i-au oprit pe păgâni. Ei au repetat aceleași chinuri de mai multe ori. Trupul său a devenit numai piele și os, iar membrele i se convulsionau. Curând, Sfântul a fost prea slăbit pentru a mai putea vorbi, și s-a rugat în tăcere lui Dumnezeu să-i ierte păcatele. Apoi, și-a pierdut cunoștiința. 

Gândind că murise, turcii au tăiat frânghiile ce-l legau de copac, iar capul lui Efrem a căzut la pământ. Furia lor nu se diminuase, și ei au continuat să-l lovească. După un timp, Sfântul și-a deschis ochii și s-a rugat, "Doamne, îmi dau sufletul Ție". La circa ora nouă dimineața, sufletul mucenicului a fost separat de trupul său. 

Aceste lucruri au rămas uitate aproape 500 de ani, până pe 3 ianuarie 1950. Pe atunci, în locul vechii mănăstiri se află una de măicuțe. Stareța Macaria rătăcea prin ruinele mănăstirii de altădată, gândindu-se la mucenicii ale căror oase fuseseră împrăștiate pe acel pământ, la cei al căror sânge udaseră arborele ortodoxiei. Și-a dat seama că era un loc sfânt, și s-a rugat ca Dumnezeu să-i permită să vadă unul dintre părințîi care trăiseră acolo. 

După un timp, a pornit să audă o voce interioară spunându-i să sape într-un anumit loc. Ea l-a indicat unui muncitor pe care-l angajase să facă reparații mănăstirii. Omul nu era dornic să sape acolo, vrând să facă asta în altă parte. Întrucât muncitorul era atât de insistent, maica Macaria i-a făcut pe voie. S-a rugat ca omul să nu fie capabil să sape acolo, iar acesta a dat de o stâncă. Deși a continuat să facă săpături în alte trei sau patru locuri, a avut același rezultat. În cele din urmă, a fost de acord să sape unde îi arătase mai întâi stareța. 

În ruinele unei vechi chilii, a dat molozul deoparte și a continuat, mânios, să sape. Stareța i-a zis să-și încetinească munca, întrucât nu voia că omul să afecteze trupul pe care se aștepta să-l găsească acolo. Când bărbatul a ajuns la adâncimea de aproape doi metri, acesta a aflat capul unui om al lui Dumnezeu. În acea clipă, aerul a fost umplut de un parfum inefabil. Muncitorul s-a făcut palid și nu a fost în stare să mai vorbească. Maica Macaria i-a spus să plece și să o lase singură. A îngenuncheat și a sărutat cu respect capul. După ce a dat deoparte mai mult pământ, a zărit mânecile de stravofor ale veștmântului Sfântului. Straiul era gros și părea să fi fost făcut la un război de țesut cu multă vreme în urmă. A descoperit restul corpului și a început să scoată afară oasele, ce păreau să fie ale unui mucenic. 

Stareța Macaria a stat în acel loc sfânt până a căzut seara, așa că a citit acolo slujba cuvenită. Dintr-o dată, a auzit pași venind dinspre mormânt și îndreptându-se prin curte către ușa bisericii. Pașii erau apăsăți și hotărâți, precum cei ai unui om cu un caracter puternic. Maicii Macaria i-a fost teamă să se întoarcă și să se uite, dar, apoi, a auzit un glas, spunând, "Cât de mult timp ai de gând să mă lași aici?"

A văzut un călugăr înalt, cu ochi mici, rotunzi, a cărui barbă îi atingea pieptul. În mâna lui stângă era o lumină strălucitoare, și a binecuvântat-o cu mâna sa dreaptă. Maica Macaria a fost plină de bucurie și frică i-a dispărut. "Iartă-mă", a zis ea, "Voi avea grijă de tine mâine, de îndată ce Dumnezeu va aduce zorii zilei". Sfântul s-a făcut nevăzut, și stareța a continuat să citească vecernicia. 

4 mai: Sfânta Cuvioasă Monica, mama Fericitului Augustin

Dimineața, după slujbă, maica Macaria a curățat oasele și le-a așezat într-o nișă din altarul bisericii, aprinzând o lumânare înaintea lor. În acea noapte, i-a apărut în vis Sfântul Efrem. I-a mulțumit că se ingrijise de moaștele lui, și i-a zis, "Numele meu este Sfântul Efrem". De pe buzele lui, ea a auzit povestea vieții și muceniciei sale.

Deoarece Sfântul Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în viața sa și în moartea sa, Domnul i-a dat darul de a face minuni. Cei care i-au venerat sfintele moaște cu credință și dragoste au fost vindecați de tot felul de boli și infirmități, iar Sfântul este recunoscut că răspunde rugăciunilor celor care-l cheamă. 

5 mai: Sfânta Mare Muceniță Irina