Biografia Cidului | Viața și faptele

 Cidul / El Cid, Rodrigo Diaz (născut circa 1043, la Vivar, în apropiere de Burgos, Castilia, Spania, decedat pe 10 iulie 1099, la Valencia) a fost un conducător militar castilian și un erou național. Numele său popular, El Cid, provine din termenul arabo-spaniol "al-sid", adică "domnul". 

Viața timpurie a Cidului

Tatăl lui Rodrigo Diaz, Diego Lainez, a fost membru al nobilimii minore ("infanzone") din Castilia. Însă, fundalul social al Cidului a fost mai puțin neprivilegiat decât s-a spus în tradiția populară ulterioară, întrucât a fost conectat direct prin mama sa cu aristocrația cu mari proprietăți de pământuri și a crescut la curtea lui Ferdinand I, în casa fiului mai vârstnic al regelui, viitorul Sancho al II-lea al Castiliei.     

                                                                                                                

Când Sancho a urcat pe tronul castilian, el l-a numit pe Cidul de numai 22 de ani ca al său portdrapel (armiger regis) sau comandant al trupelor regale. Această promovare timpurie către un rang important sugerează că tânărul Rodrigo Diaz câștigase deja o reputație de bravură militară. În anul 1076, l-a întovărășit pe Sancho într-o campanie contra importantului regat maur Saragossa și a avut un rol de frunte în negocierile care l-au făcut pe regele maur, al-Muqtadir, tributar coroanei castiliene. 

La moartea sa, Ferdinand I își împărțise regatele între copii variați ai săi, lăsându-i lui regatul Leon celui de-al doilea fiu al său, Alfonso al VI-lea. Sancho a început în 1067 să poarte război cu cel din urmă, cu țelul de a anexa Leon. O legendă mai târzie l-a descris pe El Cid ca un suporter reticent al agresiunii lui Sancho, dar nu este credibil că Cidul real ar fi avur scrupule în acest sens. A avut un rol proeminent în campaniile de succes ale lui Sancho contra lui Alfonso și s-a aflat într-o situație grea în 1072, când Sancho, lipsit de copii, a fost omorât pe când asedia Zamora, lăsându-l pe detronatul Alfonso ca singurul său posibil moștenitor. 

Cu toate că Cidul și-a pierdut postul său de portdrapel în favoarea marelui magnat, contele Garcia Ordonez (al cărui dușman înverșunat a devenit), și sa influența la curte a fost, desigur, scăzută, i s-a permis să rămână acolo. Iar, în iulie 1074, probabil la îndemnul lui Alfonso, s-a căsătorit cu nepoata regelui, Jimena, fiica a contelui Ovideo. Astfel, el a devenit aliat prin căsătorie cu vechea dinastie regală din Leon. Se știe foarte puțin despre Jimena. Cuplul a avut un fiu și două fiice. Fiul, Diego Rodriguez, a pierit în bătălia contra invadatorilor musulmani Almovirad din Africa de Nord, la Consuegra (1097).

Poziția Cidului la curte a fost, în pofida căsătoriei sale, una precară. El pare să fi fost văzut ca liderul natural al acelor castilieni care erau nemulțumiți de a fi conduși de un rege al Leonului. Nu a privit cu ochi buni influența exercitată de nobilii proprietari de mari pământuri sub domnia lui Alfonso al VI-lea. Deși unii biografi l-au prezentat mai târziu ca pe o victimă nevinovată a unor dușmani nobili fără scrupule și a voinței lui Alfonso de a da crezare unor bârfe nefondate, se pare că înclinația Cidului pentru umilirea publică a unor oameni puternici poate să fi contribuit la căderea sa în dizgrație. Cu toate că mai apoi s-a arătat a fi atât inteligent, cât și calculat ca militar și politician, comportamentul său față de curte sugerează că resentimentul cauzat de pierderea influenței sale ca rezultat al morții lui Sancho poate să-i fi subminat temporar capacitatea de a se autocontrola. 

În 1079, în decursul unei misiuni pentru regele maur din Sevilia, a intrat în conflict cu Garcia Ordonez, care ajuta regele Granadei într-o invazie a regatului din Sevilia. Cidul a învins armata mult superioară a Granadei la Cabra, în apropiere de Sevilia, capturându-l pe Garcia Ordonez. 

Această victorie a pregătit calea către căderea să. Și, curând, în 1081, a condus un raid militar neautorizat împotriva regatului maur din Toledo, care era sub protecția lui Alfonso, și acesta l-a exilat din regatul său. Mai multe încercări ulterioare de reconciliere nu au avut rezultate durabile și, după 1081, Cidul nu a mai fost capabil să trăiască în teritoriile lui Alfonso al VI-lea. 

Serviciul Cidului pentru musulmani

În exil, El Cid și-a oferit serviciile dinastiei musulmane care guverna Zaragoza, cu care a avut contact în anul 1065. Regele Zaragozei, din nord-estul Spaniei, al-Mu'tamin,, și succesorul lui, al-Musta'in II, au întâmpinat șansa de a avea regatul lor apărat de un războinic creștin atât de prestigios . El Cid i-a slujit loial pe cei doi aproape un deceniu. Ca urmare a experiențelor sale, a câștigat cunoașterea complexităților politicii, a legilor și obiceiurilor islamice, care l-au ajutat, mai târziu, să cucerească și să păstreze Valencia. Între timp, și-a crescut reputația de general care nu fusese niciodată înfrânt într-o bătălie. 

În anul 1082, de partea lui al-Mu'tamin, a provocat o învingere decisivă a regelui maur din Lerida și a aliaților săi creștini, printre ei fiind contele de Barcelona. În 1084, a înfrânt o mare armată creștină a regelui Ramirez de Aragon. A fost bogat recompensat pentru aceste victorii de recunoscătorii săi conducători musulmani. 

În anul 1086, a început marea invazie a Almavorida din Africa de  Nord a Spaniei. Alfonso al VI-lea a învins zdrobitor invadatorii al Sagrajas (23 octombrie 1086), și a pus capăt adversității față de El Cid, rechemându-l din exil pe cel mai bun general creștin. Prezența Cidului la curtea lui Alfonso, în iulie 1087, este atestată documentar. Dar, la scurt timp după aceea, el s-a dus înapoi la Zaragoza, și nu a paticipat la bătălia disperată următoare împotriva Almavorizilor din regiuni strategice în care atacurile lor au amenințat întrega existență a Spaniei creștine. În schimb, Cidul s-a implicat într-o îndelungată și foarte complicată manevră politică având scopul de a-l face conducătorul bogatului regat maur din Valencia. 

Cucerirea Valenciei de către El Cid

Primul pas al Cidului a fost să elimine influența conților de Barcelona în acea regiune. Acest lucru a avut loc când Berenguer Ramon al II-lea a fost învins umilitor la Tebar, din apropiere de Teruel (mai 1090). În timpul următorilor ani, Cidul și-a întărit controlul asupra Valenciei și a conducătorului său, al-Qadir, ajuns tributar lui. Momentul de vârf al destinului său s-a petrecut în octombrie 1092, când "qadi" (magistratul șef) Ibn Jahhaf, cu sprijinul politic al Almovarid-ului, s-a revoltat și l-a ucis pe al-Qadir. 

Cidul a reacționat prin asedierea orașului rebel. Asediul a durat mai multe luni, și încercarea Almovarid de a-l contracara a eșuat lamentabil (decembrie 1093). În mai 1094, în cele din urmă, Ibn Jahhaf s-a predat și Cidul a intrat în Valencia ca și cuceritor. Pentru a facilita preluarea puterii, el a făcut un pact cu Ibn Jahhaf, care l-a condus pe cel din urmă să creadă că revolta și regicidul îi erau iertate. Însă, când pactul i-a servit scopului său, Cidul l-a arestat pe fostul qadi și a ordonat să fie ars de viu. Astfel, El Cid a ajuns să guverneze direct Valencia, acționând ca magistrat, lider al musulmanilor, precum și al creștinilor. El a păstrat Valencia chipurile în numele lui Alfonso al VI-lea dar, de fapt, a fost un conducător independent toate privințele. Moscheea principala a orașului a fost creștinizată în anul 1096. Un episcop francez, Jerome, a fost numit pe noul scaun ecleziastic, și a avut loc un considerabil aflux de coloniști creștini. Statutul princiar al Cidului a fost evidențiat când fiica lui, Cristina, s-a căsătorit cu un prinț de Aragon, Ramiro de Monzon, și cealaltă sa fiică, Maria, s-a măritat cu Ramon Berenguer al III-lea, conte de Barcelona. Cidul a continuat să conducă Valencia până la moartea sa, în 1099.

Urmările acțiunilor Cidului

Marea întreprindere căreia Cidul i-a devotat atât de mult din energia sa s-a dovedit a fi întru totul efemeră. Curând după moartea lui, Valencia a fost asediată de Almovarizi și Alfonso al VI-lea a trebuit să intervină pentru a o salva. Însă, regele a considerat, pe bună dreptate, locul de necucerit, numai cu condiția de a amplasa acolo permanent un mare număr de trupe pentru a proteja creștinii de invadatori. A evacuat orașul și a poruncit să fie incendiat. Pe 5 mai 1102, Almovarizii au ocupat Valencia, care a rămas în mâinile musulmanilor până în 1238. Trupul Cidului a fost luat la Castilia și reînmormantat în mănăstirea San Pedro de Cardena, aproape de Burgos, care a devenit centrul unui cult al eroului. 

Biografia Cidului prezintă probleme speciale pentru istorici pentru că acesta a fost înălțat rapid la statutul de erou național al Castiliei și a intrat în existență o biografie a lui în care legendele au avut un rol dominant. Legenda despre El Cid a fost amplificată de poemul epic din secolul al XII-lea al Castiliei "El cantar de mio Cid" ("Cântecul Cidului") și, mai târziu, de tragedia lui Pierre Corneille "Le Cid", piesă de teatru pusă în scenă pentru prima oară în 1637. Pentru informații autentice, istoricii au trebuit să se bazeze în principal pe câteva documente contemporane, "Historia Roderici" (o cronică latină de încredere a vieții Cidului, din secolul al XII-lea) și o relatare detaliată a cuceririi sale a Valenciei, a istoricului arab Ibn 'Alqamah. 

Biografia lui Atilla Hunul | Viața și faptele