Biografia lui Ovidiu | Viața și opera

 Ovidiu (născut pe 20 martie 43 î.Hr., la Sulmo, Imperiul Roman, (în prezent, Sulmona, din Italia), decedat în anul 17 d.Hr., la Tomis, Moesia (astăzi Constanța, România) a fost un poet roman notabil îndeosebi pentru operele sale "Ars amatoria" și "Metamorfozele". Versurile sale au avut o influență uriașă, atât prin interpretarea sa imaginară a miturilor clasice, cât și ca un exemplu de realizare tehnică supremă. 

Viața lui Ovidiu

Ovidiu, cu numele complet de Publius Ovidius Naso, a fost, asemeni celor mai mulți oameni de litere romani, un provincial. S-a născut la Sulmo, un orășel la circa 140 de kilometri la est de Roma. Principalele evenimente ale vieții sale sunt descrise în poemul său autobigrafic "Tristia". Familia sa a fost una veche și respectabilă, și suficient de bogată ca tatăl său să-i trimită pe el și pe fratele lui mai mare la Roma, pentru a fi educați. La Roma, având cei mai buni învățători de atunci, s-a orientat spre studiul retoricii. Ovidiu era văzut ca un orator de succes dar, în ciuda admonestărilor tatălui său, și-a neglijat studiile pentru a se dedica scrierii de versuri.   

                                                  

Ca membru al clasei romane de cavaleri (ierarhizată între cetățeni obișnuiți și senatori), Ovidiu era marcat de poziția sa, tatăl lui intenționând să-l  îndrepte spre o carieră oficială. Mai întâi, totuși, și-a petrecut ceva timp la Atena (pe atunci, o școală favorită de finalizare a învățăturii pentru tineri din clasele superioare) și a călătorit în Asia Mică și în Sicilia. Apoi, îndatoritor, a deținut câteva posturi juridice minore, primul pas pe scara de avansare în carieră, însă, curând, a decis că viață publică nu i se potrivea. Și-a abandonat cariera oficială și s-a implicat în cultivarea poeziei și a societății poeților. 

Prima sa operă, "Amores" ("Iubiri"), a avut un succes imediat, și a fost urmată, într-o succesiune rapidă, de "Heroides"("Eroine") sau "Epistulae Heroidum" ("Scrisori ale unor eroine"), "De medicamine faciei femineae" ("Cosmetica" / "Îngrijirea feței feminine"), "Ars amatoria" ("Arta iubirii") și "Remedia amoris" ("Remediile dragostei"), toate reflectând societatea strălucită, sofisticată, căutătoare de plăceri în care trăia. Tema comună a acestor poeme timpurii este dragostea și intriga amoroasă, dar este greu de crezut că i-au oglindit cu adevărat viața. Din cele trei căsătorii ale sale, primele două au fost de scurtă durată, însă a treia lui soție, despre care a vorbit cu respect și afecțiune, i-a fost alături până la moartea sa. La Roma, Ovidiu s-a bucurat de prietenia și încurajarea lui Marcus Valerius Messalla, patronul unui cerc ce-l includea pe poetul Albius Tibullus, pe care Odidiu l-a cunoscut numai scurt timp înainte de moartea lui timpurie. Alți prieteni ai lui Ovidiu erau poeții Horațiu și Sextus Propertius, și gramaticianul Hyginus. 

Având asigurată o poziție înaltă printre poeți, Ovidiu s-a focalizat către proiecte mai ambițioase, "Metamorfozele" și "Fasti" (calendar al sărbătorilor). Primul a fost aproape finalizat, iar al doilea pe jumătate terminat, când viața lui a fost zguduită de o lovitură bruscă și zdrobitoare. În anul 8 d.Hr., împăratul Augustus l-a exilat la Tomis, pe malul mării Negre. Motivele pentru surghiunirea lui Ovidiu nu au fost niciodată pe deplin cunoscute. Ovidiu a specificat două motive în lucrarea sa "Ars amatoria" și o ofensă pe care nu a descris-o insistând că a fost o indiscreție (eroare), și nu o fărădelege ("scelus"). Dintre multele explicații care au fost oferite despre acea indiscreție misterioasă este că ar fi fost un complice involuntar în adulterul nepoatei lui Augustus, Iulia, care a fost exilată în același timp. În anul 2 d.Hr., mama ei, Iulia mai în vârstă, a fost similar surghiunită din cauza imoralității, iar "Ars amatoria" a apărut într-o vreme când acest scandal era încă proaspăt în mințile oamenilor. Aceste coincidențe, împreună cu tonul referirii lui Ovidiu la ofensa sa, sugerează că s-a comportat într-un fel care a afectat negativ atât programul de reformă morală al lui Augustus, cât și onoarea familiei imperiale. Întrucât exilarea lui, una mai blandă, nu a inclus confiscarea proprietății sale și pierderea cetățeniei, soția lui, care avea conexiuni puternice, a rămas la Roma pentru a-i proteja interesele și a interveni pentru el. 

Exilul la Tomis, un port înființat de greci la granița extremă a imperiului roman, a fost o pedeapsă cruntă pentru un om cu temperamentul și obiceiurile lui Ovidiu. Nu a încetat niciodată să spere, dacă nu iertarea sa, cel puțin o îmblânzire a sentinței lui, menționând în "Tristia" și în "Epistulae ex Ponto" ("Scrisori de la marea Neagră"), un flux neîncetat de rugăminți patetice, mai ales prin soția și prietenii lui, către împărat. Dar, nici Augustus, nici succesorul său, Tiberius, nu au cedat și există semne în poemele târzii ale lui Ovidiu că devenise reconciliat cu soarta sa înainte de a muri. 

Operele lui Ovidiu

Toate poemele lui Ovidiu, cu excepția "Metamorfozelor", sunt scrise în cuplete elegiace. Cele dintâi poeme ale sale, "Amores", au fost publicate la intervaluri, începând cu anul 20 î.Hr., în cinci cărți. Ele formează o serie de poeme scurte descriind variatele etape ale unei legături de dragoste cu o femeie numită Corinna. Tonul lor nu este pasiunea, ci exploatarea retorică și plină de duh a locurilor comune erotice. Nu sunt o cronică a unei relații reale dintre Ovidiu și Corinna, ci una a vicisitudinilor unei relații tipice cu o femeie demimondenă. 

În "Heroides" ("Eroinele"), Ovidiu a dezvoltat o idee deja folosită de Sextus în ceva precum un nou gen literar. Primele 15 dintre aceste scrisori sunt intenționat de la femei legendare ca Penelopa, Dido și Ariadna, către soți ori iubiți absenți. Epistolele sunt monologuri cu adevărat dramatice, în care lecțiile lui Ovidiu din educația retorică, în particular, exercițiile numite "ethopoiea" ("trasarea caracterului"), sunt exploatate în mod strălucit. Monotonia inerentă a subiectului, pe care Ovidiu nu a putut să o deghizeze în întregime, a fost măiestrit ocolită de el în ultimele șase epistole ale "Eroinelor". Acestea formează trei perechi, iubitul adresându-se fiecărei femei și primind răspunsuri de la fiecare dintre ele. În acestea, abordarea de către Ovidiu a surselor sale lterare este în special ingenioasă, corespondența dintre Paris și Elena fiind una din capodoperele antichitățîi. 

Orientându-se, după aceea, spre poezia didactică, Ovidiu a creat "Medicamina faciei" ("Cosmetica" / "Îngrijirea feței feminine"), din care au supraviețuit numai 100 de versuri. Acest poem frivol, dar nevinovat, a fost urmat, în anul 1 d.Hr., de notoria sa opera "Ars amatoria", un manual de seducție și intrigă pentru bărbații orășeni. Căutarea iubitului din această lucrare este orientată direct către demimonde (spre femei aflate pe pragul societății respectabile, care sunt întreținute de iubiți bogați), iar Ovidiu și-a declinat explicit intenția de a da lecții despre adulter. Dar, de fapt, toate învățăturile sale par să fi fost, aplicate, de fapt, seducerii femeilor măritate. O astfel de lucrare a constituit o provocare, îndrăzneață față de refomele morale intenționate de Augustus, apelând la simboluri afectând prestigiul personal al împăratului. Primele două cărți, adresate bărbaților, au reprezentat scrierea originară. O a treia, ca răspuns al cererii populare, a fost adăugată pentru femei. Pentru mulți cititori moderni, "Ars amatoria" este capodopera lui Ovidiu, o întrepătrundere strălucită a satirei sociale și personale, cu ilustrări ale vieții și manierelor romane, și digresiuni mitologice încântătoare. Această lucrare a fost urmată de o retractare simulată a sa, "Remedia amoris" ("Remediile dragostei"), de asemeni o operă literară burlească. Posibilitățile de explorare a dragostei au fost astfel aproape epuizate, și Ovidiu s-a îndreptat spre noi tipuri de poezie, în care putea folosi darurile sale narative și descriptive. 

"Fasti" a lui Ovidiu este o trecere în revistă a anului roman tradițional și a festivalurilor sale, constând din 12 cărți, câte una pentru fiecare lună, din care au rămas până la noi numai primele șase. Variatele sărbători romane sunt aici trasate către originile lor legendare. "Fasti" a fost un poem național, desemnat să se încadreze în programul literar augustinian și poate să îi reabiliteze autorul în ochii dinastiei conducătoare. Este caracterizat de o mare flatare a familie imperiale și de un ton patriotic...

Următoarea operă a lui Ovidiu, "Metamorfozele", trebuie, de asemeni, să fie interpretat împotriva fundalului său literar contemporan, în special în privința "Eneidei" lui Virgiliu. Caracterul unic al poemului lui Virgiliu, ce fusese canonizat drept epopeea națională, a pus o problemă succesorilor săi, deoarece, după "Eneida",  o epopee strict istorică ori mitologică ar fi reprezentat un un eșec notabil. Ovidiu a fost avertizat de acest lucru grație instinctelor și inteligenței sale.  A ales, ca și Virgiliu, să scrie o epopee după un nou plan, unic și individual întru totul. 

"Metamorfozele" este un lung poem în 15 cărți, scris în hexametri, și totalizând aproape 12.000 de versuri. Este o colecție de povești legendare și mitologice în care metamorfoza (transformarea) are un anumit rol. Poveștile sunt spuse în ordine cronologică, de la crearea universului (prima metamorfoză, a haosului în ordine) până la moartea și zeificarea lui Iulius Cezar (culminarea metamorfozei, impotriva haosului, care a dus la Pacea augustiniană). În multe povestiri, personaje mitice sunt folosite pentru a ilustra exemple de supunere și nesupunere față de zei, acestea fiind, pentru acțiunile lor, fie răsplătite, fie pedepsite printr-o preschimbare finală în unele animale, plante ori forme astronomice. Importanța metamorfozei este mai mult aparentă decât reală, tema esențială a poemului fiind pasiunea (pathos), iar aceasta dă mai multă unitate decât toate asocierile ingenioase și tehnicile utilizate de poet. Accentuarea eroticii, care dominase poezia mai timpurie a lui Ovidiu, este extinsă și aprofundată într-o explorare  a fiecărei variate emoții umane, căci zeii săi nu aveau cum să se apropie de trăsături omenești. Această abordare a adus la iveală, față de ceea ce opera lui anterioară nu a reușise, deplina forță a lui Ovidiu: gândirea și retorica lui strălucită, cunoașterea sa mitologică, și calitățile neobișnuite ale imagințaiei sale fertile. Marea sa cunoaștere a poeziei grecești și romane, asimilată de el, a fost transformată printr-un proces de adaptare creativă, în forme originale și nemaivăzute. Prin talentul său narativ și prin descrierile sale vivide, Ovidiu a adus la lumină legende grecești puțin cunoscute mai înainte, dându-le o formă definitivă pentru generațiile următoare. 

"Metamorfozele" lui Ovidiu | Un poem despre preschimbarea oamenilor

 Ovidiu a ajuns la locul exilului său în primăvara anului 9 d.Hr. Tomis era un port semi-elenistic expus unor atacuri periodice de oamenii din jurul său. Lipseau de acolo înalta societate și cărțile, se vorbea puțin latina, și clima era aspră. În solitudinea și depresia sa, Ovidiu s-a orientat din nou către poezie, de astă dată una mai personală și mai introspectivă. "Tristia" și "Epistulae ex Ponto" au fost scrise în acest loc și au fost trimise la Roma cam câte o carte pe an, începând cu anul 9. Ele constau din scrisori către împărat, către soția și prietenii lui, descriind nenorocirile sale și apelând la clemență. În pofida depresiei și autocompătimirii sale, nu a renunțat la o poziție cu care se identifica respectul său de sine, statutul lui de poet. Acest lucru este evident în special în a doua sa carte din "Tristia".

Forța poetică a lui Ovidiu nu a fost știrbită serios, așa cum se vede în poemul său, "Ibis". Acesta, scris la puțin timp după venirea sa la Tomis, este un discurs elaborat îndreptat către un inamic anonim. Este un tur de forță al unei învățări mitologice aprofundate, compus în mare parte fără a se face apel la cărți. Însă, în absența oricărui semn de încurajare de acasă, Ovidiu nu a mai putut scrie acel fel de poezie care l-a făcut vestit, și a ajuns la un ton mai melancolic în "Epistulae ex Ponto". 

Biografia lui Virgiliu | Viața și opera