8 iunie: Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian

 Celebrați pe 8 iunie, Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian au slujit un anumit timp în armata romană la Dorostolum din Moesia, când era împărat Dioclețian, dar, după edictul dat de acesta împotriva creștinilor, au părăsit armata. Acest lucru era considerat a fi o fărădelege, și cei doi au fost aduși în fața lui Maximus, guvernatorul provinciei. 

Judecătorul i-a informat despre ordinul imperial prin care toți trebuiau să aducă sacrificii idolilor. Nicandru a replicat, spunând că acel ordin nu însemna nimic pentru creștini, care-l vedeau ca unul nelegiut, de abandonare a nemuritorului Dumnezeu și de venerare a copacilor și pietrelor. 

               

La judecată a fost prezentă și Daria, soția lui Nicandru, care și-a încurajat bărbatul. Maximus a întrerupt-o, zicandu-i, "Femeie păcătoasă, de ce ți-ai lăsa soțul să moară?" "Nu doresc moartea lui", i-a răspuns ea, "ci să trăiască întru Dumnezeu, astfel încât să nu moară niciodată". Maximus i-a reproșat că voia ca el să moară că să-și ia un alt soț în locul lui. "Dacă crezi asta", i-a zis Daria, "atunci pune-mă pe mine la moarte mai întâi".  Judecătorul i-a spus că ordinele sale nu priveau și femeile, căci editul imperial se referea numai la bărbații din armată. 

Totuși, a comandat ca ea să fie arestată. Cu toate astea, Daria a fost eliberată curând și s-a întors să vadă restul judecățîi. Maximus, îndreptându-se iarăși către Nicandru, i-a zis, "Ia-ți o mică pauză, și gândește-te dacă alegi să mori sau să trăiești". Nicandru i-a replicat, "M-am gândit deja, și am luat hotărârea de a mă salva".  Judecătorul a înțeles aceste cuvinte în sensul  că el și-ar salva viața închinându-se la idoli și dându-le mulțumiri zeilor, așa că a început să-l felicite și să se bucure împreună cu Suetonius, unul din ajutoarele sale, pentru victoria lor imaginară. 

Însă, Nicandrul i-a risipit rapid iluzia, strigând, "Să i se mulțumească lui Dumnezeu", și lăudându-l cu glas tare pe Dumnezeu care urma să-l salveze de pericolele și ispitele lumii. "Ce înseamnă asta?", l-a întrebat judecătorul, "faptul că mai înainte voiai să trăiești, și acum ceri să mori?".  Nicandru i-a răspuns, "Îmi doresc acea viață care este nemuritoare, și nu viața trecătoare a lumii acesteia. Îmi predau voit trupul ție, fă ce vrei cu el, căci sunt creștin". "Iar tu se simți, Marcian?", i-a zis judecătorul celuilalt acuzat, Marcian, Marcian i-a declarat că avea aceleași simțăminte ca și tovarășul său, Nicandru. 

Maximus a poruncit ca cei doi să fie aruncați în închisoare, unde au rămas 20 de zile. După aceea, au fost iarăși aduși în fața gvernatorului, care i-a întrebat dacă au decis să se supună edictului împăratului. Marcian i-a spus, "Tot ce poți să ne spui nu ne va face să ne abandonăm credința ori să-l negăm pe Dumnezeu.Îl însoțim în prezent prin credință, și știm încotro ne cheamă El. Nu ne mai deține sau împiedica, ci trimite-ne repede la El, pentru a-L vedea pe Cel care a fost răstignit, pe care tu îndrăznești să-L blasfemiezi, dar pe care noi îl onorăm și îl venerăm".  Scuzându-se pentru faptul că trebuia să-și îndeplinească ordinele, Judecătorul le-a făcut pe plac celor doi și i-a condamnat să-și piardă capetele. Mucenicii și-au exprimat gratitudinea și i-a zis, "Pacea fie cu tine, tu, cel mai îndurător judecător". 

Au mers la locul execuției bucuroși și lăudându-l pe Dumnezeu. Nicandru a fost urmat de soția lui, Daria, purtând în brațe copilul lor, Papinian. Nevasta lui Marcian, spre deosebire de cea dintâi, și alte rude ale lui, l-au urmat plângând și jelindu-se cu o mare durere. Ea, în particular, făcuse tot ce-i stătea în putință pentru a-i schimba hotărârea și, în acest scop, îi arătase adeseori micul lui copil, rodul căsătoriei lor. Soția a continuat să tragă de el înapoi, să-l țină pe loc, până când Marcian a certat-o și i-a cerut altui creștin să o țină în urmă. La locul execuției, el a chemat-o și, îmbrățișându-și fiul,  a spus, "Doamne, atotputernicule Dumnezeu, ia acest copil sub protecția ia specială!" 

7 iunie: Sfânta Muceniță Zenaida

Apoi, certându-și nevasta pentru lașitatea ei, i-a zis să plece în pace, fiindcă nu ar fi avut curajul să-l vadă murind. Soția lui Nicandru a continuat să meargă lângă el, cu bucurie. "Fii bun la inimă, domnul meu", i-a spus ea, "zece ani am locuit în casa ta, neîncetând să mă rog să te pot vedea din nou. Acum sunt satisfăcută de această alinare, și te văd pe tine mergând spre slavă, iar pe mine ajunsă soția unui mucenic. Dă-i lui Dumnezeu acea mărturisire că îi datorezi sfântul adevăr, și că mă vei putea elibera și pe mine din moartea eternă". 

Călăul i-a legat la ochi pe cei doi cu batiste, i-a decapitat și, astfel, le-a trimis sufletele în mâinile lui Dumnezeu, câștigând de la El cununile de mucenicie. 

8 iunie: Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat