Mitologia chinezească

 China are o mitologie bogată și complexă ce datează din urmă cu aproape 4.000 de ani. De-a lungul istoriei chinezeșți, mitul și relitatea s-au întrepătruns. Personaje istorice au fost venerate ca zei și mituri străvechi au fost tratate uneori ca adevăruri istorice. În plus, trei mari tradiții religioase, confucianismul, taoismul și buddhismul, au avut un rol major în formarea mitologiei. Rezultatul a fost o magnifică tapiserie de personaje și legende și un panteon unic organizat în mare măsură precum societatea antică chinezească. 

Rădăcinile mitologiei chinezești      

                                         

China își poate trasa rădăcinile istorice într-o înșiruire neîntreruptă de 4.000 de ani, iar originile sale mitologice s-au extins chiar și mai devreme în timp. Între circa anii 2.000 și 1.500 î.Hr., un popor cunoscut ca Xia a dominat regiunile nordice ale Chinei. Xia venera șarpele, o creatură ce apare și în unele dintre cele mai vechi mituri chinezești. În cele din urmă, șarpele s-a schimbat într-un dragon, care a devenit unul din cele mai durabile simboluri ale culturii și mitologiei chinezești. 

Noi idei religioase

Din anii 1.500 până în 1.066 î.Hr., China a fost condusă de dinastia Shang. Oamenii din acea vreme venerau multe zeități, inclusiv forțe și elemente naturale ca ploaia, norii, râurile, munții, soarele, luna și pământul. Cea mai înalta divinitate, Shang Di, rămâne una importantă în panteonul chinezesc. 

Când o nouă dinastie, Zhou, a venit la putere în China, în 1.066 î.Hr., au avut loc schimbări notabile în religie. Oamenii se rugau încă vechilor zei, dar venerarea străbunilor a devenit tot mai importantă. Confucianismul și taoismul au apărut către finele dinastiei Zhou. Aceste două tradiții religioase au avut o influență imensă asupra dezvoltării celor mai de bază și mai durabile principii ale culturii chinezești. 

Transformarea vechilor credințe

În anul 213 î.Hr., numeroase surse originare ale mitologiei chinezeșți au fost pierdute când împăratul Shi Huangdi, din dinastia Qin, a ordonat arderea tuturor cărților cu alte subiecte decât medicina, profeția și agricultura. Acest ordin a fost revocat în anul 191 î.Hr., și o mare parte a literaturii străvechi a fost refăcută. Dar, multe lucrări au fost rescrise astfel încât să sprijine idei populare ale curții imperiale din acel timp. Acest lucru a afectat credințele religioase, producând un panteon  de zeități ce reflectau organizarea politică a imperiului chinezesc. Zei și spirite aveau diferite ranguri și zone de responsabilitate, întocmai precum cele ale  oficialilor chinezi. 

Puțin după anul 100 d.Hr., buddhismul a sosit în China din India și a adăugat o componentă majoră culturii și mitologiei chinezești. Ideile buddhiste s-au contopit treptat cu taoismul și confucianismul în mințile multor chinezi. Cele trei tradiții au fost văzute frecvent ca aspecte diferite ale aceleiași religii, ca având la bază aceleași obiective. Buddhiștii și taoiștii onorau zeități ale unura și altora din templele lor și ambii au încorporat confucianismul, de exemplu de venerare a străbunilor, în credințele lor. 

Confucianismul

Confucianismul este mai curând o filosofie decât o adevărată religie. Nu include zei și nu a dezvoltat niciodată o proprie mitologie. Confucianismul se concentrează îndeosebi pe treburile umane decât pe lumea spiritului și viața de apoi. În același timp, evidențiază, totuși, importanța ritualului și devoțiunii față de bătrâni și străbuni. 

Confucianismul s-a răspândit pornind de la ideile unui singur om, Kongfuzi sau Confucius. Născut în anul 551 î.Hr., într-o familie săracă cu un trecut aristocratic, Confucius a început o carieră de învățător după ce a lucrat ca un minor demnitar guvernamental. Deși metoda sa de educație țintea către asigurarea unui neteziri a operării unui stat stabil și bine ordonat, învățăturile sale au devenit, de asemeni, și un ghid de a se trăi înțelept. 

Confucius a atras mulți adepți care i-au răspândit ideile după moartea sa, în 479 î.Hr. În jurul lui s-au dezvoltat un număr de legende inclusiv despre cum mama sa a fost păzită de un dragon atunci când i-a dat naștere. Conform altei povești, la nașterea sa a apărut un inorog care a scuipat o bucată de jad, cu o profeție scrisă pe ea, în care se spunea că acel copil urma să devină "un împărat neîncoronat". Având în vedere impactul imens al lui Confucius asupra culturii chinezești, profeția s-a adeverit cumva. 

Principiile confucianiste

Țelul fundamental al confucianismului este trăirea în armonie cu Calea (Tao) Cerurilor prin îndeplinirea îndatoririlor și responsabilităților potrivite poziției cuiva în societate. Venerarea străbunilor și respectul față de familie sunt elementele de bază ale confucianismului.  

Biografia lui Confucius | Viața și opera

În pofida elementelor sale spirituale, confucianismul nu este cu adevărat prreocupat de lumea spirituală. Nu învață despre zei, paradis și viață de apoi. Confucianismul este fondatorul filosofiei ce se focalizează asupra lumii reale și furnizează indicații despre cum oamenii ar trebui să-și ducă viață. 

Taoismul

Taoismul, cunoscut și ca Daoism, s-a ivit în circa aceeași perioadă ca și confucianismul. Această tradiție religioasă își are rădăcinile în venerarea naturii de către chinezii timpurii. Cuvântul "tao" înseamnă "cale", iar credința taoistă este bazată pe ideea că există o ordine naturală sau "o cale spre ceruri" pe care cineva poate ajunge să o cunoască trăind în armonie cu natura. Prin înțelegerea legilor naturale un individ poate câștiga viața veșnică. 

Citate de şi despre Lao Tzu

Principala lucrare taoistă, "Tao Te Ching" a fost presupus scrisă de Laozi, un învățat de la curtea chinezească în anii 500 î.Hr. Se știe puțin despre Laozi sau Lao Tzu. Principalele surse de informații despre el, consemnate la sute de ani după ce trăise, par a fi legendare. Una dintre cele mai populare poveșți despre Laozi privește un voiaj al acestuia spre vest, în decursul căruia ar fi scris Tao Te Ching. Alte legende pretind că Laozi l-a întâlnit pe Confucius și cei doi ar fi trăit împreună peste 200 de ani, deși adevărata poveste a lui Laozi nu va fi probabil niciodată știută. El este respectat pe larg în China. Confucianiștii îl consideră un mare filosof, în vreme ce taoiștii îl văd că o întrupare a tao și îl venerează ca pe un sfânt sau zeu. 

Tao

Pe când confucianiștii evidențiază practica ritualurilor și venerării străbunilor, taoiștii caută cunoașterea prntr-o înțelegere a lumii naturale. Un concept taoist important este cel al lui Yin și Yang, două forțe ale naturii opuse și interacționând. Yin este principiul feminin și reprezintă idei precum întunericul, negativul, răceala, pasivitatea, delicatețea și pământul. Yang, principiul masculin, reprezintă lumina, pozitivul, căldura, activitatea, tăria și cerul. Yin și Yang există într-un echilibru delicat și armonia universului depinde de menținerea acestui echilibru. 

Originar o cale de viață, taoismul a căpătat un caracter religios după venirea buddhismului în China. Taoismul a adoptat folosirea templelor și ritualurilor, și a promovat credința că toate lucrurile au propriul lor spirit. De asemeni, a absorbit multe culturi mistice și a creat un panteon elaborat și o nouă mitologie. 

Divinitățile taoiste includ spirite ale naturii, străvechi eroi legendari și planete umanizate, oameni care pot deveni nemuritori prin practici taoiste și animale precum dragoni, tigri și șerpi. Toate activitățile omeneșți (chiar și beția și hoția) sunt reprezentate și ele de zeități. Cea mai înaltă zeitate, Yu Huang-ti (împăratul de jad) este asociată cu străvechiul zeu chinez Shang Di. Alte figuri centrale din mitologia taoistă sunt cei opt nemuritori, oameni care au atins imortalitatea în moduri diferite. 

Buddhismul

Buddhismul a sosit în China în anii 50 î.Hr.-50 d.Hr., la mai mulți ani după confucianism și taoism. Unul din principiile sale de bază este că toate suferințele provin din dorințe pământene și că numai prin eliminarea acestor dorințe cineva poate ajunge la fericire. 

Fondatorul buddhismului, Siddhartha Gautama, a fost un prinț indian care a trăit în aproximativ același timp ca și Confucius și Laozi. Gautama a renunțat la viața sa luxoasă pentru a căuta adevărul și înțelepciunea. Când acestea i-au fost revelate, a devenit Buddha, "cel iluminat". 

Buddhiștii cred că oamenii duc mai multe vieți una după alta și sunt reîncarnați continuu sau renăscuți într-o nouă formă de existență după moarte. Acțiunile unui om din viețile sale anterioare (cunoscute drept Karma) determină tipul de existența pe care o are o persoană după renașterea sa. Țelul buddhismului este scăparea din ciclul morții și renașterii prin obținerea iluminării și intrarea într-o stare veșnică, cunoscută ca Nirvana, în care un om este eliberat de toate dorințele. 

Ciclul vieții și al morții în Buddhism | Karma și renașterea

Întrucât buddhismul oferă promisiunea unei existențe mai bune în următoarea viață, a atras foarte mult țăranii chinezi, care aveau de suferit din cauza muncii grele și sărăciei. Buddhismul chinezesc a devenit mult mai elaborat decât cel indian, înglobând mulți zei taoiști și chinezi antici. Printre cele mai populare zeități buddhiste chinezești sunt Emituofo, conducătorul paradisului vestic, și Kuanyn, zeița milei. 

Teme comune în mitologia chinezească

Mai multe teme, obișnuite, apar în mare parte a mitologiei chinezești. Printre cele mai semnificative sunt crearea lumii din haos, importanța naturii și respectul pentru strămoși. 

Arcașul Yi și soarele

Când lumea era încă tânără, existau 10 sori. Fiecare, pe rând, era dus peste cer în carul zeiței soarelui. Într-o zi, totuși, cei zece sori au decis să călătorească împreună prin ceruri. S-au bucurat mult de voiajul lor, dar au adus dezastre pe pământ, distrugând grâne și secând izvoare. Lui Dijun, tatăl sorilor, i-a părut rău pentru oameni și le-a spus fiilor lui să-și revizuiască purtarea, dar aceștia nu i-au dat ascultare. Așadar, Dijun l-a trimis pe Yi, un arcaș măiastru, spre pământ, cu un arc și săgeți magice, pentru a-i speria copiii și a-i face să-l asculte. Când Yi și-a dat seama că nici amenințările, nici persuasiunea nu vor opri sorii, a tras săgeți spre cer, începând să-i omoare. A rămas un singur soare, cel care călătorește pe cer și în prezent. 

Principala relatare chinezească despre creație îl implică pe zeul Pan Gu, fiul lui Yin și Yang, care intrase în ființare în întunecimea haosului. După 18.000 de ani, Pan Gu a cucerit atât de mult din univers încât a provocat ca partea ușoară a haosului să se înalțe și să devină cerul, și partea grea a haosului să coboare și să devină pământul. Pentru a ține cerul separat de pământ, Pan Gu a stat în picioare și le-a silit să rămână deoparte. A crescut cu câte trei metri pe zi în înălțime încă 18.000 de ani, până când pământul și cerul au ajuns să fie fixate în locurile lor. Apoi, Pan Gu s-a așezat să se odihnească și a murit. Variate părți ale corpului său au alcătuit părți ale universului: soarele, luna și toate elementele de pe pământ. Muștele din trupul lui Pan Gu au devenit oameni. 

Importanța naturii este subliniată în legende precum cea a celor cinci Munți Sacri, care reprezintă punctele principale ale busolei și axa lumii. Cel mai sacru munte, T'ai Shan, are ca zeitate a sa pe Shang Di, cea mai mare putere pământească. Muntele Kunlun,casa nemuritorilor, a devenit centrul unor variate culturi. 

Numeroase mituri chinezești se referă la dezastre naturale, în special inundații. Altele au ca temă corpuri cerești, ca soarele și luna. Animale, incluzând dragoni, porci și maimuțe sunt, totodată, importante în mitologia chinezească. 

Respectul pentru străbuni este o altă temă comună în miturile chinezești. Viața îndelungată este văzută ca un semn al favorurilor zeilor și, multe secole, chinezii au căutat secretul vieții lungi și pe cel al nemuririi. În trecut, taoiștii credeau că puteau fi create poțiuni magice in aceste scopuri. Atât taoismul, cât și confucianismul evidențiază importanța respectului cuvenit celor bătrâni, îndeosebi părinți, bunici, strămoși decedați, ce sunt onorați în diverse ceremonii și ritualuri.