21 iulie: Sfinții Cuvioși Simeon și Ioan Pustnicul

 Sfinții Cuvioși Simeon și Ioan Pustnicul au fost sirieni și au trăit în secolul al VI-lea în orașul Edessa. Încă din copilărie, ei au fost strânși legați prin prietenie. Cel mai vârstnic dintre aceștia, Simeon a fost necăsătorit și a trăit cu bătrâna sa mamă. Ioan, totuși, s-a însurat și a locuit cu tatăl său (mama lui era moartă) și tânăra sa soție. 

Ambii prieteni au aparținut unor familii înstărite. Când Simeon a avut 30 de ani, iar Ioan 24 de ani, ei au făcut un pelerinaj la Ierusalim la sărbătoarea Crucii Domnului. În călătoria de întoarcere acasă, cei doi au vorbit despre calea sufletului către mântuire. Descălecând, ei și-ai trimis înainte cu caii servitorii, și și-au continuat drumul pe jos.  

                                    

Trecând prin Iordan, au zărit două mănăstiri la marginea deșertului. Amândoi au fost strabatuți de dorința irezistibilă de a părăsi lumea și a-și petrece restul vieții în străduințe monahale. S-au rugat cu zel ca Dumnezeu să-i călăuzească spre mănăstiri. Au cerut Domnului să le indice care mănăstire trebuiau să o alegă. În acest timp, Domnul i-a spus în vis egumenului Nicon să deschidă porțile mănăstirii sale, astfel încât iubitorii de Hristos să poată intra în aceasta. 

Cu mare bucurie, tovarășii au trecut prin porțile deschise ale mănăstirii, unde au fost întâmpinați călduros de egumen, și au rămas acolo. În scurt timp, au fost calugăriți. 

După ce a stat ceva vreme la mănăstire, Simeon a năzuit să-și intensifice eforturile, și să meargă în deșert pentru a urmări ascetismul într-o singurătate totală. Ioan nu a vrut să fie lăsat în urmă de tovarășul său, și s-a decis să împărtășească cu el munca de locuitor al deșertului. Domnul a revelat egumenului intențiile celor doi și, în acea noapte, el însuși le-a deschis porțile pentru a pleca. Nicon s-a rugat pentru ei și i-a binecuvântat pentru traiul în sălbăticie. 

Când au început să trăiască în deșert, frații spirituali au fost supuși atacurilor puternice ale diavolului. Au fost ispitiți de grija pentru familiile lor abandonate, iar demonii au încercat să-i descurajeze pe aceștia infuzându-le slăbiciune, deznădejde și lenevie. Frații Simeon și Ioan și-au amintit chemarea lor monahală și, încredințându-se în rugăciunile egumenului Nicon, s-au încurajat unul pe altul în lupta lor contra tentațiilor. 

După un timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, ispitele au încetat. Călugărilor li s-a spus de care Dumnezeu că mama lui Simeon și soția lui Ioan muriseră, și că Domnul binevoise să le acorde binecuvântările raiului. După aceea, Simeon și Ioan au trăit în deșert 29 de ani, și au atins completa eliberare de pasiuni și un înalt grad de spiritualitate. Sfântul Simeon, prin inspirația lui Dumnezeu, a considerat că era potrivit să slujească oamenii. Pentru a face asta, a trebuit să părăsească solitudinea deșertului și să se ducă în lume. Sfântul Ioan, totuși, crezând că nu ajunsese la marea spiritualitate a tovarășului său, a hotărât să nu plece din sălbăticie. 

Frații s-au despărțit cu lacrimi în ochi. Simeon a călătorit la Ierusalim și acolo a venerat Mormântul Domnului și toate locurile sfinte.  Prin marea sa umilință, sfântul ascet s-a rugat Domnului să-i permită să își slujească vecinul fără să îl cunoască. Sfântul Simion a ales dificila sarcină a nebuniei pentru Hristos. Sosind în orașul Emesa, a rămas aici și a fost văzut ca un om prost, purtându-se straniu, din această cauză fiind supus insultelor, abuzului și bătăilor. În pofida acestor lucruri, a îndeplinit numeroase fapte bune. A izgonit demoni, a vindecat bolnavi, a scăpat oameni de o moarte iminentă, a adus necredincioșii la credință și păcătoșii la pocăință. 

Toate aceste fapte le-a întreprins sub deghizarea nebuniei, fără a primi vreodată laude ori mulțumiri de la oameni. Sfântul Ioan și-a stimat foarte mult fratele spiritual. Când vreo unul dintre locuitorii din orașul Emesa l-a vizitat în sălbăticie, cerându-i sfat și îndrumare, l-a îndrumat constant către "nebunul Simeon", care era mai bun în a da sfaturi spirituale. Timp de trei zile înaintea morții sale, Sfântul Simeon a încetat să se arate pe străzi, și s-a închis în coliba să, unde nu ava nimic altceva decât niște lemne pentru foc. Stand în rugăciune neîncetată în decurs de trei zile, Sfântul Simeon a adormit întru Domnul. 

21 iulie: Sfântul Proroc Iezechiel

Luând trupul său neînsuflețit, oamenii sărmani din oraș, tovarășii săi, l-au dus fără cântări bisericești într-un loc în care erau îngropați străinii și cei fără adăpost. În vreme ce purtau corpul Sfântului Simeon, mai mulți locuitori au auzit cântarea minunată a unei biserici, dar nu și-au dat seama de unde venea. 

După moartea Sfântului Simeon, Sfântul Ioan s-a dus și el la Domnul. Cu puțin înainte de moartea să, Sfântul Simeon a avut o viziune a fratelui său spiritual purtând pe cap o coroană cu inscripția "Pentru rezistența sa în deșert". 

21 iulie: Sfântul Cuvios Rafail de la Agapia Veche